Fostul primar, Ion Stoica, a preluat AUR Buftea.

Buftenii au remarcat inexistența filiale locale AUR Buftea, care nu face nimic, nu comunică, nu se afișează, spre deosebire de celelalte filiale AUR din țară și liderii săi, extrem de vocali și prezenți în public. De aici, nu au fost decât un pas până la acuzații de blat cu primarul PNL.

În ultimele zile, după criticile primite, au apărut timid pe Facebook, fără însă a face opoziție locală. Au anunțat doar că strâng semnături să-l demită pe Iohannis. L-am întrebat pe liderul filialei locale unde se ascunde AUR Buftea dar răspunsul nu a convins.

Sursele mele indică foarte clar că fostul primar Ion Stoica s-a alăturat filialei AUR Buftea, care e condusă de fostul său coleg de la PRM Buftea, Daniel Vișan. Nu a făcut-o oficial, inscriindu-se în partid, probabil pentru că nu vrea să se expună prea mult, până la alegeri, o tactică a vechilor politicieni. După ce a ispășit o condamnare la inchisoare de 3 ani pentru luare de mită, fostul primar a avut doar încercări timide de a face opoziției acutalului primar, deși nu a ascuns că vrea să conducă din nou Primăria Buftea.

În noiembrie, dâsul anunța că s-a înscris în Alianta Pentru Patrie, partidul lui Liviu Dragnea și Codrin Ștefănescu.  Între timp a șters acea postare, așa cum le-a șters și pe cele din 2020 când, pentru că nu a putut candida el la locale, a susținut candidații ProRomania, cu care a reușit să scoată doi consilieri locali, iar candidatul său la funcția de primar a luat doar 5% din voturi.

Odată cu cooptarea lui Ion Stoica, AUR Buftea poate scăpa de acuzațiile de blat cu primarul PNL, dar atâta timp cât nu fac opoziție local, putem înțelege frica.

Altfel, zilele acestea, AUR Buftea colectează ajutoare pentru refugiații ucraineni.

 

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *