87 de ani de la sfințirea Bisericii Sf. Varvara Buftea

Pe 30 aprilie 1939 se sfințea noua biserică din Buftea, fiind începută în 29 noiembrie 1934. Pe pisania bisericii scrie că a fost fost zidită „în timpul păstoriei IPSS Patriarul Miron Cristea, cu ajutorul Județului Ilfov, și cu sârguința preotului paroh Badea Popescu, ajutat de preotul Mihail Gavrilă și de dl. Ion Marinescu. Terenul a fost dăruit de Pincipele Barbu A. Știrbey, care a ajutat și la zidire. Arhitectul bisericii a fost Dumitru Ionescu Berechet”.

La punerea pietrei de temelie a fost și Patriarhul Miron Cristea. Barbu Știrbey nu a fost prezent, fiind în exil din cauza regelui Carol II, dar au fost prezente fiicele sale.

„Zilele trecute, la Buftea, au pus piatra de temelie a unei noi biserici pe terenul dăruit de mine. Spre marea mea uimire, am aflat că doi oratori au îndrăznit să-mi pronunțe numele, însoțindu-l de elogii. Dar acest curaj a fost corectat, căci în relatările ziarelor cenzura a suprimat aceste frragmente… iată, țara este salvată pentru un timp.” – Barbu Știrbey, 9 decembrie 1934, Berna, scrisoare către Regina Maria.

Articole din ziarele vremii.


Expresul de Buftea duce mai departe spiritul, atitudinea, exprimarea liberă și lupta pentru adevăr în Buftea, chiar dacă nu ne numim jurnaliști. Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea! Vezi cum ne poți susține aici… https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *