Cum arată Liceul Barbu Știrbey la aproape 100 de ani

Într-una din turele mele de oraș pe bicicletă, cum îi șade bine unui consilier local, am ajuns în fața Liceului Barbu Stirbey, și cum sunt fascinat de istoria lui și a orașului, am rugat paznicul să mă lase să intru câțiva pași în curte, să fac o poză clădirii istorice, pentru că de afară nu se vede.

Știți voi, din cauza boscheților care au năpădit dărăpănătura de gard, v-am povestit.

Paznicul, foarte prezentabil și vigilent, mi-a zis că nu se poate, dar că o întreba pe d-na directoare dacă mă lasă, că e acolo. Am dat înapoi, știind că doamna e probabil supărată că am vorbit de boschetii ăia, dar paznicul mi-a zis că doamna e de treabă, dar să-i dau numele și să-mi pun masca.

Doamna director e cu rock-ul, ca mine, n-are cum să mă mănânce, am zis!

Când ce să vezi, nu doar că d-na Olivia Ignătescu, noua directoare, mi-a permis să fac o poză clădirii, dar m-a invitat într-un adevărat tur al liceului, atât pe interior, de jos în sus, cât și pe exterior, de jur împrejur. Nu prea dorea să-mi arate și exteriorul, dar nu a putut să mă refuze. Bună ziua a dat, belea a căpătat.

Părea un pic supărată că am vorbit de boscheții care străjuiesc liceul, dar mi-a garantat că nu rămân așa, totul se va transforma în curtea liceului. Au fost tăiați deja niște plopi bătrâni care puneau în pericol siguranța elevilor. Am avut emoții, eram prima data în aceasta clădire simbol al orasului!

❤ Oameni buni, am văzut un interior al licelui care arată cum trebuie, cu banci și echipamente achiziționate recent, curățenie.

🖤 Exteriorul suferă. Spatele clădirii este distrus de vreme, o curte imensă, cu multă vegetație, dar aproape toată in paragină, inclusiv terenul de sport și caminul. N-am insistat cu pozele pe aici.

Doamna director speră să aibă fonduri să schimbe tot curând. I-am amintit că o să fie greu, eu insumi am propus majorarea cu 10% a sumelor pentru scoli, dar primarul nu a fost de acord. A zis că directorii pot cere. O sfătuiesc pe doamna Ignătescu să ceară, că are nevoie, mai ales că mi-a spus că are o relație bună cu primarul, a sprijinit-o de câte ori a solicitat.

Clădirea este istoria orasului, in 2025 ani face 100 de ani de când a fost construită și făcută cadou de Stirbey orasului!

NU ne mai permitem să o ținem în paragină! Cade pe copii, pe cuvânt! Așa cum fostul primar, un ospătar cum îi zic unii, a făcut un proiect și a obținut finanțare UE pentru reabilitarea Liceului D. Dumitrescu, așa se poate face și la Barbu Stirbey! Liceul are nevoie de refacere totală și fondurile UE sunt potrivite și la îndemână. Avem primar PNL, consiliu local PNL, consiliu judetean PNL, guvern PNL, presedinte PNL. Se poate, dacă se vrea!

Trebuie să sărbătorim centenarul într-un liceu nou, nu într-unul în paragină, că se întoarce Știrbey în mormânt!

✅ Succes, doamnă director! Pentru acțiuni de voluntariat în curtea liceului, sigur ne putem strânge câțiva să dăm o mână de ajutor!

Puteți urmări activitatea lor pe pagina Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey” Buftea , care a devenit destul de activă.

Ultima poza e un document din anii 40.
#scoalaBuftea

]]>
0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *