ING Bank deschide sucursală în Buftea și își face reclamă investind 300 000 euro în comunitate

ING Bank sprijină comunitatea din Buftea printr-o investiție de 300.000 euro în liceul „Barbu A. Știrbey”, o veste extraordinară, dar trist e că Primăria Buftea încă nu face nimic pentru acest liceu!

Ciudat e că ING donează acești bani, nu către primărie, care ar fi trebuit să-i cheltuiască transparent, ci către o aociație condusă de un membru PNL Buftea. Pentru că asociația se ocupă de cheltuirea banilor, nu vom afla niciodată cât și cum, deși toată vara Primăria Buftea s-a lăudat cu investiția, de parcă era realizată de ea.

Conform ING și Primăria Buftea, fondurile sunt alocate pentru renovarea exterioară a sălii de sport, refacerea completă a terenului de sport (terenul de fotbal, de volei, de baschet, pista de alergare și o groapă cu nisip), iar în toamna lui 2024 vor fi făcute amenajări peisagistice în curtea liceului.

„Când ING Bank România a venit cu acest proiect ambițios și s-a oferit să reconstruiască terenul de sport al liceului, ne-am implicat 100%. Ne-am bucurat și de colaborarea extraordinară cu domnul Ion Mihai. Sunt extrem de bucuroasă că, alături de ING Bank, am reușit să dăruim comunității Buftea o bază sportivă modernă. Acest teren va putea găzdui, în condiții excelente, antrenamentele și concursurile celor care doresc să facă performanță”, a declarat Petruța Stănescu, director executiv al Asociației Hercules.

Ciudat e că d-na Petruța Stănescu, directorul Asociației Hercules, care va implementa proiectul, s-a înscris recent în PNL Buftea și a făcut campanie pentru primarul Pistol, care a vrut închiderea acestui liceu.

„În acest an, liceul sărbătorește primul său secol, e un simbol al orașului, dar se găsește și într-o etapă în care e nevoie de sprijin în infrastructură. Ne bucurăm să putem fi alături de sutele de elevi ce învață azi aici și să contribuim pentru șansa lor de a-și urma visurile. Deopotrivă, e copleșitor și suntem foarte recunoscători să descoperim oameni din comunitate ce pun lucrurile în mișcare, pentru mai bine, așa cum e echipa Asociației Hercules, fără de care transformările substanțiale de la acest liceu nu ar fi avut loc.” Alexandra Maier Ranetti, Sustainability Manager ING Romania. 


ING și-a pus reclame pe teren. Lucru absolut firesc.


„Pictura murală care înfrumusețează acum exteriorul sălii și întreaga baza sportivă a Liceului”. Atât s-a putut.


Terenul de baschet, pe rotund, cu panourile in afara terenului, a fost făcut, conform comunicatului oficial, „cu sprijinul volutar al noului director, Mihai Ion”, profesor de sport, membru PNL.


Noul teren de fotbal înlocuiește terenul de handbal, mult mai potrivit pentru un liceu, unde 80% din elevi sunt fete. Pe terenul de fotbal joacă acum grupa de copii a Voinței Buftea, antrenată de directorul Mihai Ion (foto), angajat și la clubului privat.


În timpul realizării proiectului, directoarea Olivia Ignătescu a demisionat, spre surprinderea întregii comunități. Ea nu era implicată politic și câștigase postul prin concurs. Nou director a fost numit politic.


De ce a făcut totuși ING donația

Ciudat e că ING Bank nu a anunțat nici acum, la mai bine de o lună, motivul pentru care a făcut această donație. Ba chiar a încercat să o lege aiurea de Summer Well, unde ei au fost parteneri:

„În contextul parteneriatului pentru festivalul Summer Well și al angajamentului său față de sustenabilitate, ING Bank investește atât în asigurarea unei experiențe complete de festival, cât și în sprijinirea comunității din Buftea pentru generațiile actuale și viitoare. 
Astfel, pentru comunitatea din Buftea, ING Bank a investit 300.000 de euro în Liceul Tehnologic „Barbu A. Știrbey”, o instituție educațională cu o istorie de 100 de ani.”

Doar că Expresul de Buftea a aflat adevăratul motiv pentru care ING donează pentru liceu. Va deschide o sucursală aici, și nu e deloc greșit să-și facă reclamă, mai ales investind în comunitate. Încă așteptăm de 13 ani să facă la fel și Summwe Well.

ING a ales să deschidă în secret sucursala, mult așteptată în Buftea, contractând deja spațiul, exact în centrul orașului, lângă Librărie. Mai corect, două spații separate, care vor fi unite. ING e singura bancă mare din Romania care nu avea nici măcar un bancomat în Buftea. Cu siguranță, o astfel de investiție în oraș a unei mari compani, va atrage și aprecierea primarului. Și asta contează enorm pentru afacerile din Buftea. E o chestie de viață și de moarte, iar antreprenorii locali știu asta.


Dacă n-ai semnat petiția noastră Salvați Liceul Barbu Știrbey Buftea!, acum e momentul!

Expresul de Buftea duce mai departe spiritul, atitudinea, exprimarea liberă și lupta pentru adevăr în Buftea, chiar dacă nu ne numim jurnaliști. Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea! Vezi cum ne poți susține aici… https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *