De la ședința Consiliului Local Buftea – 31 ianuarie 2017

O oră intreagă am stat pe telefon cu Primaria Buftea să aflu când e ședința Consiliului Local. Nimeni nu știa, nici la relații cu pubicul, de unde mi-au dat legături peste tot in primărie, și intr-un final am ajuns la doamna Anghel, secretar al Primariei, pe care dacă tot am prins-o am intrebat-o ștrengărește și unde pot consulta ordinea de zi. Mi-a răspuns senină… „pe site”.

Acum verificati și voi mizeria asta de www.primariabuftea.ro sa vedeți ce hal de site are orașu ăsta. Insistând că nu e nimic pe site, mi-a recomandat avizierul primăriei. Niciodată nu au afișat acolo nimic, m-am dus să mă uit și nu era niciun anunț nici in ziua ședinței.

La ședință au fot prezente in public 6 persoane, iar ședința a durat doar 34 de minute, toate hotărârile fiind adoptate cu unanimitate de voturi. După prima votare, Richard Gioarsă, liderul PSD, a solicitat să se consemneze clar in procesul verbal că a votat cu o singură mână propunerea primarului, nu cu două. A fost un moment in care ceilalți consilieri s-au uitat nedumeriți și au cerut lămuriri, iar președintele de ședință a internvenit cu un rictus: „e Tobă aici!” vizavi de faptul că l-am acuzat mereu pe Gioarsă că votează continuu propunerile primarului de 5 ani, cu două mâini, deși se află in opoziție.

Pe ordinea de zi au fost puține proiecte de hotărâre, trecute rapid de tot, aproape deloc interesante, că nici nu m-am obosit să le notez.

.

Titi Stanciu râmâne aproape in Liceul D. Dumitrescu

Consilierul local PNL, Cosmin Gresoiu, și-a dat demisia din Consiliul de Administrație al Liceului D. Dumitrescu, invocând (de fapt primarul a invocat, că Gresoiu nu a vorbit niciodată nimic in vreo ședință) faptul că din cauza jobului nu poate ajunge la ședințe. Imediat, ca intr-o regie, s-a propus tot din interiorul PNL, prin domnul Romanescu, pe colegul Stanciu Tănase. Pe motiv că dânsul a fost director acolo, e toată ziua acolo, știe cum merg lucrurile.

Stanciu Tănase a pierdut postul de director al liceului, post pe care il ocupa de câțiva ani, după ce guvernul Cioloș a scos posturile la concurs corect. Cel mai probabil, prin această numire, dorește (el și primarul) să rămână in coasta noului director, până la vremuri mai bune.

.

Academie de caiac-canoe pe Lacul Buftea

Sună beton, nu? Sau e doar o banală promisiune de imagine? S-a votat in unanimitate inființarea unei noi secții in cadrul asociației Voința Buftea, o secție de caiac-canoe. Domnul primar a susținut că primăria mai are un termen de judecată in procesul cu Apele Romîne și că suntem foarte aproape de a prelua cele 3 lacuri din Buftea. Astfel, el intenționează să inființeze o academie de caiac-canoe la Buftea. Nu știu de ce era graba cu inființarea secției, pare că vinde pielea ursului din pădure.

.

Asociația SOS Satele Copiilor

Această fundație a solicitat Consiliului Local un spațiu in primăria veche,  pe o durată de 5 ani, pentru a putea investi in reamenajarea lui. Fundația respectivă are un parteneriat mai vechi cu CL Buftea, din 2013, și cităm din junraluldeilfov.ro: 

„«Parteneriatul a fost încheiat în 2013 cu aprobarea Consiliului local şi, în 2014, în măsura posibilităţilor, Consiliul Local a cofinanţat proiectul lansat de SOS Satele Copiilor. Familiile sunt susţinute cu tichete sociale, medicamente, lapte praf, îmbrăcăminte, încălţăminte, rechizite, ghiozdane şi, în funcţie de necesităţi, unii au primit şi tablă pentru a-şi acoperi locuinţa, alţii au primit vopsea lavabilă, produse de igienă, detergenţi. Din Buftea, în 2014 au fost susţinute 26 de familii, în total 89 de copii şi tineri chiar dacă, iniţial, documentele semnate prevedeau 65 de copii.”

Sunt departe de a ințelege utilitatea finanțării de la buget a unei asociații care să ajute o anumită categorie de oameni dintr-o localitate. Aceste asociații ar trebui să se finanțeze doar prin donații de la persona fizice și juridice, altfel le putem bănui mereu că urmăresc interesele primarilor. Niciun consilier local nu a fost impotriva.

In primăria veche s-a mai pus spațiu la dispoziția Fundației „Șansa Ta”, bănuită și ea că face jocurile primarului. In schimb, acum câteva luni a fost refuzată solicitarea unei alte asociații, pe motiv că nu există spațiu.

.

Se ia de la biserică

Obinșnuiți numai să dăm bisericilor, pare ciudat că a fost luata, cu unanimitate de voturi, decizia de a trece 38 de metri pătrați din curtea noii biserici din Studio, către dispensarul de lângă, pentru a construi o toaletă. Inețegeți? In 2017 nici toaletă nu are dispensarul… Ca să vedeți prioritățile din ultimii 27 de ani. Sper să fi adus și câteva scaune in holul de așteptare, căci ultima oară când am fost, incă stăteau la rând in picioare, 10 mămici cu copii bolnavi in brațe.

.

Despre cea mai importanta decizie luata in sedinta, aici:

Consilierii locali au votat majorarea taxei de salubritate.

.

Să marcăm la final și impăcarea intre domnul primar și Marian Benzină Chiriac, căruia i se va permite din nou intrarea in Adăpostul Public, după ce acesta fusese la originea deja celebrului reportaj despre problemele de acolo.

.

]]>

5 raspunsuri
  1. microb
    microb says:

    :)))) SPER ca pe „site-ul” acela nu intra nimeni, altfel nu pot sa imi inchipui ce mama draq este ala si cum de este in halul asta facut, DECI pe bune daca cauti pe google „free template” si dai downlode la oricare dintre cele gasite moka sigur e mult mai ok decat acesta…..
    NU SE POATE asa ceva, e absolut de toata jena sa avem un cac.t de site ca acesta pt orasul Buftea.
    Chiar NU IL VEDE NIMENI sa ii traga la raspundere sa le zica macar ceva?
    Este CEA MAI MARE MIZERIE de „site” (daca o pot numi asa) pe care am vazut-o vreodata.
    Practic este pur si simplu un .PDF care este pus in acel html fara sa mai fie ceva, este o mizerie, mizerie, nu se poate numi site.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *