Nascut si crescut in Buftea, scriitorul Bogdan Raileanu e deja la al 5-lea roman, unul care se bucură de mare atenție din partea criticilor, deși este despre un subiect întors pe toate fețe de lumea scriitorilor.

Am citit cu nesaț „Preda. Adevărul ca o pradă”, eu fiind un mare admirator al lui Marin Preda, și mi-a plăcut mult, practic vizionând ce era în spatele romanelor sale, pe care le-am citit în copilărie. Deși nu erau chiar pentru copii și pentru că nu aveam internet atunci, Moromeții, Viața ca o pradă și Delirul le-am citit pe la 13-14 ani, fără să mă gândesc la ce frământări erau în spatele lor, iar acum m-am bucurat să le revăd ca din backstage.

Găsit decedat în camera sa de la vila scriitorilor din Mogoșoaia în 1980, moartea marelui scriitor a lăsat în urmă multe suspiciuni și povești, iar documentarea făcută de Bogdan pare ea în sine un roman.

În aceeași zi intrau în acțiune tot felul de ofițeri de securitate care puneau mâna pe manuscrisele lui de la editură. Căutau dovada că e. Că are, că știe, că vrea să scrie despre comuniști. Păi nu asta a făcut toată viața? Contaminarea a fost prezentă în toate cărțile lui Marin Preda.

Comunismul a fost ca un accident nuclear care la început a ucis în mod direct la impact oameni, țărani, intelectuali etc. pentru ca apoi să își întindă norul radioactiv peste restul românilor pentru zeci și zeci de ani. În 2022 rămășițele acestei contaminări încă se mai simt. Marin Preda a fost un țăran foarte talentat și obsedat de literatură care s-a strecurat cu agilitate printre cotloanele istoriei și ale propriei ipohondrii. A fost ultimul mare romancier cu priză la public din România.

BOGDAN RĂILEANU

Despre Marin Preda à la Marin Preda

---

„Teoria apropierii”, povestea a doi prieteni din Buftea, un tribut adus adolescenței și orășelului Buftea

Dar cartea lui Bogdan care mi-a dat fiori, a fost penultima, „Teoria apropierii”. Și lui i-a incoltit, ca multora dintre noi, dorinta de a parasi Buftea, pentru ca era insuficient ce se intampla aici. Bogdan spune ce stim cu totii, nu era si nici nu e foarte frumos, dar doreste sa se intorca, fiind un loc mult mai umanizat, cu liniste si spatii.

Nu mă pricep la recenzii de cărți, dar e o mare surpriză pentru mine, nu mă așteptam să mă prindă atât! Nu avea cum să nu o facă, fiind despre cele două orașe preferate ale mele. Buftea și Veneția. Plus despre prietenie, un subiect care m-a obsedat mereu, dar cred că doar până acum, când, citind cartea, am ințeles, că e destul de firesc ca prieteniile să se schimbe, odată cu oamenii și cu vremurile.

Bogdan Răileanu e născut și crescut in Buftea, oraș care pare că l-a marcat destul de mult, și nu in cel mai fericit fel, dar unde s-ar putea să se reintoarcă după cum zicea recent. Ca toți din generația noastră, și eu imi doream să scap de Buftea in adolescență, mă plictisea grav, era un oraș trist, limitat, mort, violent, in anii 90. El a scăpat, pare că nu regretă, eu n-am reușit, dar nici eu nu regret până la urmă.

Deși e pornită de la două personaje reale, cei doi prieteni bufteni, unul scriitor acum, celălalt preot, cartea e o ficțiune in cea mai mare parte, dar o poveste chiar captivantă. Foto sus cu preotul Alin Dumitru de la Parohia Atârnați Buftea, prietenul care i-a inspirat romanul.

Am regăsit in ea parfumul Veneției, care m-a fermecat de mic, pe care am vizitat-o de 3 ori, și unde sigur voi mai ajunge. Prima oară am fost in 2002, prima mea iesire din țară, și am cutreierat singur orașul, destul de gol in perioada aia, fiind absolut fascinat de se intampla acolo. In 2010 vedeam, intr-o seară agitată, un mesaj vopsit pe un perete, intr-o zonă retrasă a Veneției, unde voiam să descopăr și viața localnicilor… „Tourists are terror!” scria, și mi-a dat ceva fiori, ințelegînd că localnicii vechi deja urăsc turiștii, subiect care pică greu și in cartea lui Bogdan.

Zgârmă mult și despre Buftea, cu melancolie, destul de trist, dar aprinzându-mi scânteia, fără de care alții ar putea găsi cartea destul de depresivă. Eu m-am bucurat mult de ea, căci am găsti o parte a tinereții mele, multe tangențe cu viața mea. Bogdan amintește și despre cuibul de rockeri de pe scările Casei de Cultură, din care și eu făceam parte. Cartea vorbește până și despre parfumul teilor de sub geamul meu, cum să nu te simți de acolo? Am și lăcrimat un pic când am citit și despre moartea unuia dintre cei mai buni prieteni ai mei, Mircea, apropiat și de cei doi din carte.

Nu ratați cartea dacă sunteți de vârsta mea și dacă iubiți Buftea! Îl așteptăm pe Bogdan și la Buftea, la Centrul Cultural, să-și lanseze și să-și prezinte cărțile! Pentru asta trebuie să fie cineva de acolo interesat să-l invite.

Bogdan Răileanu are și un proiect de încurajare a cititului în timpul liber, un site de proză scurtă contemporană. Acolo puteți citi povești diferite când aveți o pauză și nu mai aveți chef de social media, ba chiar puteți trimite creațiile voastre.