Articole

De sfintele sărbători, oamenii primarului au primit comanda să spurce și să urască

Fix dimineața după Crăciun, mafia locală a arătat tot ce e mai bun din sufletul primarului și apropiaților. Aduc in discuție doar 2 cazuri, nu mă interesează ceilalți, pentru că acestea sunt relevante pentru sistemul infect care conduce și dezbină orașul.

Acești oameni au primit ordin in ziua de Crăciun să distribuie așa ceva despre mine și colegul Eugen. Videoclipurile sunt publicate de Crăciun de un angajat al primăriei (care știe că oricum nu poate scăpa de pușcărie) și sunt deep fake obsecen.

Avem două cupluri de oameni, profesioniști, care se ocupă cu educația și formarea copiilor din Buftea.

Mă cunosc cu acești 4 oameni și niciodată nu i-am jignit sau atacat. Dacă s-ar fi simțit vreodată atacați sau jugniți de mine, ar fi putut, ar putea să publice sau să-mi trimită oricând o replică decentă în care să sexplice. N-au făcut-o pentru că nu există motiv. Au ales însă altceva și o să vedeți de ce.

  • Primul cuplu, Titi Mande și Dan Florix (Iordan Chiriac), foto sus, consilier local PSD și consilier local PNL, sunt cei doi conducători ai clubului sportiv Voința Buftea, club susținut exclusiv din bani publici de 14 ani de zile.

Singurul lucru spus de mine în legătură cu ei în 14 ani a fost că echipa de fotbal a orasului a ajuns ciuca bătăilor. A luat bătaie in liga 5 cu 13-0 de la Gruiu, 7-0 de la Moara Vlăsiei și 14-0 de la Gloria Buriași, după care s-a desființat.

Asta e toată critica mea pentru oameni plătiți din bani publici și rezultatele lor. Am fost un nemernic că vorbesc de banii buftenilor din funcția de consilier local?

De Dan Florix, deși e membru PNL, n-am zis niciodată nimic, e un om pe care l-am considerat întotdeauna respectabil. Poate o să se supere Eugen că zic, dar nu pot să vă ascund că el e prieten foarte bun cu băiatul lui Dan Florix. La cataramă, dintotdeauna. De ce ar posta obscenități despre Eugen?

Coroanele de flori le luam mereu de la el, suntem clienți. Și asta de 1 decembrie tot de la el. Ce să aibă cu noi?

Despre Titi Mande n-am pomenit niciodată nimic. Deși am destructurat PSD Buftea și i-am făcut pilaf pe fiecare individual, de consilierul local PSD Titi Mande nu am zis niciodată nimic. Nu am avut ce, efectiv, e un tip decent. Nu m-a jignit, nu m-a atacat, nici pe mine, nici pe alții.

Nu pot să vă ascund că sunt prieten cu Titi Mande. Familiile noastre sunt prietene de vreo 40 de ani. Titi a fost la mine la nuntă. Scot și poze dacă e…

Am fost mereu clientul lui. In tinerețe am petrecut vreo 10 ani la el in bar, la Nora, la meciuri, bere și biliard cu gașca mea. Noi la o masă, el cu unchi-miu, cu tata, cu Dan Florix, la masa vecină.

Odată, după o noapte plină la el în bar, când am plecat ne-a invitat pe toți la ora 11 la meci la Buftea. Prin anul 2000 cred. Era și jucător și finanțator. După o noapte obositoare, nu prea avea chef de joc, a primit cartonaș roșu. A luat mingea în brațe și i-a zis arbitrului că dacă îi dă roșu, ia mingea acasă, că e mingea lui. I-a anulat arbitrul cartonașul.

Opresc des să iau covrigi pentru copii dimineața de la soția lui. Cum dracu să cred că are ceva cu mine? Opriți la Nora în Centru la covrigărie, susțineți afacerile buftenilor, nu ale corporațiilor.

Titi și Dan Florix stiu ce e ăla fotbal. Oamenii ăștia au trăit pentru fotbal. Ei nu se pot supăra că cineva, finanțator sau spectator sau jurnalist critică rezultatele echipei lor. Că n-au venit de ieri in fotbal.

Singurul motiv pentru care echipa de fotbal e pilaf este că nu vrea primarul să fie altfel și nu le dă bani pentru asta. El vrea doar poze și voturi și alea se fac fără bani, banii îi scurge în altă parte.

Și atunci de ce ar distribui oamenii ăștia onorabili mizerii despre mine de Crăciun?

  • Al doilea cuplu, Andrei Dumitrecu și Marius Mateo Dorobanțu, sunt antrenori cu copiii la Voința Buftea, sunt in PNL Buftea. Foști fotbaliști, buni de tot, nu făcuți pe facebook. La Dinamo, la Steaua și la Buftea.

N-ai pe cine pune antrenori mai potriviți pentru copiii din oraș. Când Buftea avea echipă in liga 2 și 3, scriam des și îi lăudam. Cred că nu i-am criticat niciodată. Știu cu câtă nerăbdare așteptau să citească cronicile mele ale meciurilor lor de pe toate coclaurile, când nimeni nu-i băga in seamă.

Mă văd cu ei des la sală. Ne dezbrăcăm unul lângă altul în vestiar. Stăm de vorbă în chiloți. Credeți că ne înjurăm sau ne ignorăm?

Imi sunt simpatici, sunt foarte buni prieteni, eu le zic și acum gemenii golului. Il urmăresc pe Mateo de când avea 6 ani și făcea mingicării celor de 14 ani în parc la lei. Era miracolul fotbalistic al orașului, dar nu înțelegeam de ce ținea cu Steaua când il chema la fel ca pe idolul meu de la Dinamo. Andrei era la Dinamo 2 și rupea tot când pătrudea pe extremă. Eu mare dinamovist, cum să nu-mi placă de el?

Toți 4 lucrează cu copii. Andrei și Mateo sunt exemple pentru copiii pe care îi antrenează și educă. De ce să publice mizerii și ură? Nu sunt ei conștienți că e greșit? Că ii pot vedea și copiii și părinții lor?

Eu nu mi-aș da copii pe mâna unora care atacă și emană ură și obscenități. Dar ei sunt ok. Și atunci de ce ar distribui oamenii ăștia onorabili mizerii despre mine de Crăciun?

De ce fac ei asta? Vă zic eu. Pentru că sunt șantajați. Au primit comanda simultan pe grupul de whatsapp de la cea care controlează tot și transmite dorința primarului. Că nu le zice el personal, știe că poate face pușcărie.

Așa se educă un oraș, așa se dezbină un oraș, prin șantaj și diseminarea urii și falsurilor.

Sărbători fericite, Titi, nea Dane, Dumi și Mateo! Tot ce vă doriți în noul an! Vă înțeleg, no problem, cândva o să răsuflăm ușurați și o să râdem copis de asta la o bere.

Eugen Duţă: „Eu nu am vorbit niciodată despre oamenii ăștia. Absolut niciodată, nimic. Nici despre Andrei, nici despre Mateo, nici despre nea Dan sau despre Titi. Nu le-am pomenit vreodată numele. Ne-am salutat și i-am respectat pe unde ne-am întâlnit. Dacă aș avea ocazia, i-aș întreba direct de ce, chiar în ziua de Crăciun, au ales să împrăștie tuturor prietenilor lor asemenea abjecții despre mine. De ce? Cu ce le-am greșit eu?”

Cât de infect să fii să-i vorbești așa părintelui Noli?

Scursura asta este jurnalistul primăriei, Szilvassy, plătit de Pistol din bani publici continuu timp de 14 ani. Tu, ditamai primarul pios, care pozează zilnic în biserici, să permiți așa ceva? Că nu e prima oară când face așa cu buftenii, care n-au legătură cu politica. Să continui să-l plătești și să te bați pe brută cu unsurosul ăsta?

Toată Buftea știe că il plătește din bani publici, sub acoperirea unui ziar inexistent, doar ca să-i porcăiască opozanții și pe cei care nu i se închină.

Aici părintele a fost probabil revoltat de încă una din mizeriile zilnice scuipate de scursura asta la adresa mea și a familiei mele. Nu l-am cunoscut niciodată pe părintele Noli, pentru că, toată lumea știe, n-am fost dus la biserică. N-am interacționat niciodată nici pe Facebook.

Și dacă nu m-am dus 40 de ani cât au fost părintele Noli și părintele Moga la noi la biserică, nu o să mă duc acum, când actualul părinte paroh, ruda primarului, a transformat-o in lăcaș politico-legionar pentru Călin Georgescu și discipolii săi.

Mulțumesc, părinte, că te-ai gândit la ai mei, dar stai departe de indivizii ăștia, că nu au jenă!


Vedeti jos ce a transmis primarul pe internet și sus ce are in suflet cu adevărat. Așa zice el că 2026 va uni comunitatea.

Devenind ciuca bătăilor în primele etape ale ligii 5, Voința Buftea a fost desființată, iar șefii premiați

A început un nou sezon in liga 5. Prima etapă, Buftea dezastru, 0-7 la Moara Vlăsiei. Bine că nu există și liga 6, deci nu retrogradăm.

Citește mai mult

Dinamo promovează cu bufteanul Deniz Giafer căpitan! Copiii din Buftea au de la cine învăța.

Începutul sezonului trecut aducea debutul în liga 1 a buftenaului Deniz Giafer, pentru Dinamo București, și totul părea că va deveni o poveste de succes. A urmat o avalansă de probleme pentru Dinamo, echipa intrând în degringoladă, îndreptându-se încet și sigur, nu doar spre retrogradare, dar și spre faliment.

Citește mai mult

Acuzați că joacă violent, tinerii fotbaliști bufteni au fost bătuți la Domnești

Incidente grave pe un teren de fotbal, în liga județeană Ilfov, unde echipele de juniori Voința Domnești și Clubul Sportiv de Sănătate Vointa Buftea s-au luat la bătaie pe teren, implicându-se inclusiv membri ai clubului și spectatori.
Citește mai mult

Voința Buftea, campioana județului Ilfov la juniori!

Sâmbătă, după ce a invins cu 4-1 Pescărușul Grădiștea in ultima etapă de campionat, juniorii B ai AS Voința Buftea au fost incoronați campioni ai județului Ilfov la categoria lor de vârstă. Citește mai mult

Buftea a fost ciuruita de Crevedia: 0 – 7 !!!

Nu vezi prea des un duel Buftea-Crevedia intr-un meci oficial, asa ca evenimentul ar fi trebuit sa mobilizeze exemplar miscarea microbista din zona. Din pacate, meciul a venin intr-un moment in care diferenta de valoare dintre echipe e foarte mare, Crevedia propunandu-si promovarea in liga 3, in timp ce Buftea doar… nimeni nu stie ce. Citește mai mult

A inceput Liga 4 Ilfov! Buftea si Crevedia in aceeasi serie!

Pentru prima oara Buftea si Crevedia, cele doua localitati vecine si prietene, vor participa in aceeasi serie a campionatului, in Liga 4 Ilfov. Citește mai mult

Când era să renască, fotbalul buftean s-a sufocat din nou

Fotbalul buftean murise prin 2005, când primarul Bălălău l-a adus la viață cu ajutorul câtorva milioane de euro, cu tot cu blaturi și cu stadion nou, și a promovat echipa pentru prima dată in istorie, in liga 2, in 2008. Citește mai mult

Buftea câștigă Cupa României, faza pe Ilfov

După 3 ani de la promovarea in liga 2 și abandonarea locului, orașul Buftea a respirat din nou fotbal, tribuna mare fiind aproape plină, cam 350- 400 de bufteni asistând la renașterea fotbalului buftean. Citește mai mult