Cel mai vechi text despre Buftea. O poveste magică de acum 140 de ani.
Sub titlul “Amintiri din călătorie”, semnat de cineva anume A. C. Șor., un text extraordinar de frumos despre Buftea apare scris în 1883, în Familia, o revistă enciclopedică de cultură și literatură înființată în 1865.
Textul mi se pare excepțional, cu o ploaie de metafore și epitete, și cred că merită citit în școlile buftene. Departe de a fi un filolog, mi-am permis să editez originalul, pentru a fi lesne de citit de oricine, dar fără să stric farmecul stilului și limbajul. Textul original, în foto, la final. Foto sus, hora la Palatul Știrbey, Aprilie 1909 la jubileul de 70 ani al lui Carol I.
Autorul povestește cum și-a petrecut ziua liberă de Rusalii, părăsind Bucureștiul cu trenul și intrând în Buftea, prin Chitila. După un popas la pădurea de la Săbăreni, au luat-o spre Buciumeni, Atârnați, apoi domeniul Știrbey, unde era mare sărbătoare, întocându-se pe la Flămânzeni.
Cele din urmă case ale suburbiei Sfânta-Vineri-nouă nu perise încă cu totul inapoi şi câmpia se deschidea înaintea ochilor noştri. Dar era cea din urmă locuinţă ce mai ţine de Bucuresci!
O clipă încă, şi ca un fulger trecând pe lângă dânsa, lăsăm în urmă orice gândire de oraş. Câmpia verde, dar de un verde sărbezit de o îndelungă secetă, ne cuprinde cu melancolia ei; rcjetorele coste vnsâ, ce se ridică în stânga noastră deasupra Dâmboviței, încoronate de sate şi de crânguri, nu întârzie a ne înveseli privirea şi a ne face să ne făgăduim frumoase zile de petrecere.
La prima staţie, Chitila, cotim spre N.-V. lăsând la dreapta linia Ploescilor, care fuge înspre Nord. Şinele, două linii negre trase pe pământ, şi stâlpii telegrafici se perd in zarea depărtată. Cele de întâiu din ce în ce apropiându-se pân’ a se contopi intr’una singură, atât de slabă cât abia o mai poţi deosebi, cei din urmă devenind tot mai deşi, subţiându-se şi micşorându-se pân’ a se vede numai d’o palmă. Iar la orizont, la sfîrşitul câmpului nesfârșit, coperişul roşu al unui canton stă neclintit ca o strajă la hotarul dintre pământ şi dintre cer.
Şi în fuga nostră in altă direcţiune, nu-mi putui opri gândul de-a zbura pe-acele urme ce se perdeau in zare, căutând să-mi reamintesc câte doruri m-au atras şi de câte ori am zburat in acea parte. Trecutul mi se reinfăţişa ochilor cu toate miragiele lui. Amintirile se grămediau in minte-mi, infăţişându-se in mii de chipuri, combinându-se in mii de colori, întocmai ca figurile unui caleidoscop. Este una din cele mai vesele şi din cele mai noi.
*
Aci, aproape de gară, dincolo de satul Chitila, ale cărui colibi se văd durate colo p’un dâmb înverzit, ascunzându-se intr-un mănuchi de pomi îmbătrâniţi în marginea şoselei ce duce la Târgoviște, se întinde o pădure tânără. Sunt doi ani d’atunci de când, împreună cu o societate, venisem să-mi omor câteva ceasuri din urîtul, ce sărbătorile Rusalielor, lungi cât doua zile, mi l-ar fi pricinuit stând in oraş. Căci toţi, vrând să se folosească de respasul acesta, cătau să şi-l întrebuinţeze cât s-ar putea mai plăcut: sau in escursiuni la Sinaia, sau in preumblări extra muros, lăsând Bucureștii prădă singurătăţii şi urâtului.
Mi-aduc aminte, că încă la ora 7 dimineața eram la gară. Aci imi găsii prietenii care mă așteptau. Un tren expres ni se pusese la disposițiune. Pentru trei lei vărsați la casa societății, aveam drept să ocupăm un loc in orice vagon. Dar cine mai căută clasa? Destul să aibă loc cu prietenii. Şi eram câteva sute la număr! După aproape 20 de minute a căror durată nimeni n-a simţit-o, desfătaţi de sunetele unei muzici militare ce ne însoți şi de veselia ce însufleţia intreaga soicietate, trenul se opri la cel d’intâiu canton după staţia Chitila. Cu steagul şi muzica în frunte, cu coşniţele cu merinde în mână, cu clondirile în braţe, luarăm pe jos drumul spre pădurea care se vedea la câteva sute de paşi.
In marginea ei, într-un luminiş destul de spaţios, găsirăm aşteptându-ne o herghelie de cai pentru excursiuni, şi o locantă care se improvizase spre slujba celor ce nu-şi luase merinde de pe-acasă. Câteva rogojini atârnate de crengi servind de păreţi şi coperiş, o bute cu vin şi un butoiu cu ţuică, o tarabă încărcată cu sticle şi pocale şi un raft pe care se înşirau câteva pâni şi câteva bucăţi de vechi mezeluri, era tot ce-o alcătuia. Cu toate acestea insă, cel care nu şi-ar fi luat macar o frântură de covrig, ar fi dus-o destul de rău, dacă cordialitatea ce domnia aci n-ar fi făcut ca cei aprovizionați să-şi dispute care mai de care plăcerea de a-l ospăta.
Muzicanții se aşezară in cerc la umbra copăceilor şi acum adevărata petrecere incepu. Fiecare familie, fiecare ceată de prieteni şi-alese locul ce le conveni, unde umbra era mai deasă şi unde iarba era mai moale. Covoare, scoarţe şi rogojini se așternură, se rădicară corturi şi se improvizară frunzare. Tinerii începură jocul pe pajiştea înverzită la sunetele muzicei care făcea să resune pădurea de zgomotoase cântece de dans, alungând departe liniştea şi speriind paserile crângului. Copiii alergau după fluturi şi flori sau obosiau bietele gloabe ale bieţilor ţărani, gloabe fără șei, fără frâne, dar şi fără primejdie. Doară câte-un cal de vătășel mai avea, in loc de velinţa îndoită în patru şi prinsă cu o veche curea, câte-o şea căzăcească, uscată scoarță de bătrâneţe, şi câte-un frâu fără cătărămi.
Cei mai fometosi — şi aerul cel curat, veselia, umbletul, ne făcuse pe toţi astfel — se așezase roată in giurul merindelor întinse pe iarbă şi mestecau cu pofta cea mai ațâțătoare, privind dansurile tinerilor şi jocurile copiilor in glume, in hohote şi în ciocnetul paharelor.
Mai mult decât un Cadou – O Investiție în Comunitate
Eram ameţit d’atâta zgomot: imi trebuia o petrecere mai liniștită. Aci, unde era oborul cailor, se găsiau şi câteva poştalioane: căruţe uşore, dar cari nu te scutură mai puţin neavând arcuri, brisci braşovenesti şi, o minune!, o brişcă pe arcuri rămasă desigur după urma vreunui arendaş falit, sau a vreunui notar ori perceptor băgaţi in puşcărie pentru delapidare de bani ori fals in acte publice.
Tocmii aceasta brişcă, pentru a face o preumblare prin satele învecinate şi îmbiând câteva domnișoare cunoscute a se urcă înăuntru, luai loc pe capră, hăţurile în stânga şi biciul in dreapta; pornirăm apoi urmaţi de escorta de călăreţi improvizaţi.
In apropiere se zăriau vârfurile salciilor seculare care încing ca un cordon militar balta Buciumenilor, prin care trece pârâul Colentina. La capătul zăgazului (n.r. baraj) umbrit de două şiruri de sălcii, e moara dinaintea cărei oprirăm. Deși roţile-i uriaşe erau in odihnă, intrarăm. Curiozitatea femeiasca a copilelor ne făcea mii de întrebări asupra fiecărei unelte. Nemulţămite de răspunsurile noastre, puţin speciali in materie de mecanică, ne pudrară cu făină. In schimb, mulţumită prafului de grâu care eră în belşug, argintarăm cosiţele de aur, inălbirăm pe cele negre, şi stropirăm cu zăpadă trandafirii de pe obrajii lor cei rumeni. Şi în strigăte vesele, în hohote nebune, ne urmarăm drumul, cotind la stânga in susul apei, spre Buftea.
Dăcă la Buciumeni, sat destul de mare, reşedinţă de subprefectură, nu era nimic care să ne reţină mai mult, apoi la Buftea aveam îndeajuns ce să admirăm. Încă de departe, ochiul vede sclipind la soare cupola elegantei capele din vasta grădină a castelului Știrbei, pe deasupra copacilor ce o înconjoară. Intrăm în sat: de o parte se înalță dealul Atârnaților, in cealaltă se întindea şoseaua la capătul căreia e casa staţiei Buftea, oprind in faţa castelului, de o architectură uşoră, ascuns in marginea drumului, după un pâlc de arbori, a căror umbră se lungește până în heleşteul din faţă.
Uite acum întinsul parc al castelului desfăşurând înainte-ne bogăţia lui! O plăcere deosebită ne produse fântâna. De formă dreptunghiulară, ea-i un întins bazin căptuşit cu lespezi în care te cobori printr-o largă scară de piatră. În fund şipotul curge cu bogăţie, limpede şi rece, într-un jgheab spaţios pardosit asemenea cu lespezi, şi in care iedera şi muşchiul ce-au îmbrăcat păreţii işi oglindesc smaraldul frunzelor. Aici fetele, împreunându-și mânuşiţele ca doua foi de trandafir, pentru a improviza pocale, sorbirăm cu sete din unda răcoroasă.
Apoi udându-ne veșmintele, începurăm a le stropi cu o ploaie de diamante. Numai o fugă ageră le mai putea scăpa de răzbunarea nostră. Cine stă să numere câte cotituri făceam prin umbrarele misteriose de iederă şi viţă ce înconjoară fântâna, printre boschetele de arțat și liliac, printre aleile de tei și de salcâmi, cercând ca se le prindem ? Ca nişte căprioare zglobii, ele fugeau înaintea noastră făcând mii de minţituri: ocolind boschetele, ori pitulându-se după copaci, spre a ne scăpă din mâni.
Fuga lor ne duse la capelă. Compusă din două rânduri, partea de sus, la care ajungi pe-o scară ce se încovoaie într-un semicerc graţios, servește de capelă. Ea susţine o singură boltă, dar de gustul cel mai ales. Jos este hecatomba: prin îngustele ferăstrui puturăm deosebi câteva din sicriele familiei. După ce admirarăm destul formele alese, măiestria de construcţiune, eleganţa acestei capele, un giuvaier încântător, ne indreptarăm cu toții spre heleșteul ce udă latura de apus a grădinii. In faţa unui sfânt locaş ne împăcasem: ne a-dusesem aminte sublimul precept : “Fă bine celui ce-ţi face rău!” şi acum, părechi-părechi ca doi hulubaşi, făceam să resune aerul de veselia noastră, un moment întreruptă de liniștea mormintelor.
Dar vremea trece… cum trece-n totdeauna
Când omul împletește, uitând orice, cununa iubirii…
Căci ceasurile ’ntocmai ca repedea sfîrleză
Fug unul după altul, stingând și-a zilei rază.
Trebuia să ne întoarcem…
Un amic căruia buiestrul băşicat al calului îi deşirase oasele, şi pe care o poticneală îl trimisese să se rostogolească la douăzeci de paşi înainte, mă rugă să-i dau locul meu in trăsură. Îmi fu milă de el si-i incălecai negrul.
Vai! Asta e singura binefacere de care mi-a părut rău! Închipuiți-vă o globă pe care macar de-ai rupe zece reteveie, tot n-are sfârști din mersu-i știut : hodoronc tronc, hodoronc tronc. În zadar o strângeam din dîrlogi, în zadar o plesneam peste spinare, ea, departe d’a sări câte-un pîrlog ori câte două-trei hotare, ca galbena lui Moş Balaban din cântecele poporale, călca şi mai băşicat, se poticnea şi mai bine.
Acum lăsasem de mult heleşteul în urma noastră: trecusem făr’ a ne opri cătunul Flămânzenilor şi pădurea se desfăşură înaintea nostră. Brişca zburâ într-un nor de praf, dar gloaba mea îşi urma cu sânge rece trâpedu-i regulat. Numerose căruţe cărau la pădure pe toate fruntaşele satelor vecine: neveste de popi şi de dascăli, de primari, notari şi perceptori, atrase toate de vestea petrecerii noastre şi numerose pâlcuri de fete şi flăcăi, lăsând umbrarele hanurilor de ţâră şi lăutarii satului, grăbiau aci să joace tradiţionala horă la sunetul muzicii de oraș.
In sfârșit, iată-ne la locul de unde plecasem, societatea noastră crescuse cu încă câteva sute de suflete venite din pregiur. Mulţi continuau încă a se ospăta privind hora întinsă cât colo pe marginele poienei, în care haina nemțească a noastră, a acestor »vărgaţi* ori »albaştri* — cum ne zice in preajma Bucurescilor — se amestecă cu iele ţărancelor; ilecul flăcăilor de ţară, cu rochiele de stofă ale cuconiţelor de oraş; iar glasul de aramă al muzicii militare, cu ţipătul cimpoaielor şi scârțâitul lăutelor.
Ca antiteza zgomotului ce îmbrăţişă poiana, câţiva visători ascunşi in fundul crângului, gustau odihna şi răcorea tolăniţi pe iarba mătăsosă. În timp ce indrăgostiţii, apărând şi dispărând câte doi printre arbori, işi povestiau mii de lucruri plăcute, işi destăinuiau dorurile, işi impărtăşiau tainele.
Se însera: umbrele creșteau din ce in ce mai lungi. Câte unul, străinii se retraseră. Focuri începură să licărescă pretutindeni. Se aprinseră torţe şi se dete artăficii cari toate, mulţămită nedibăciei meşterilor arangiatori, făcură fiasco, spre veselia tuturor. In sfârşit, fiecare incărcându-şi coşniţele gole, gătiţi cu ghirlande de verdeață şi înarmați cu câte-o torţă, reluarăm in cântece şi jocuri drumul spre canton, de unde trenul nu intârzie să vină a ne luă.
Reintrarăm in oraş mulţămiţi de ziua nostră şi păstrând o dulce amintire mai mult.
Mai mult decât un Cadou – O Investiție în Comunitate
Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea!
https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!