Buftea Veche – Comerțul pe vremuri (partea 1)
Trebuie să recunoaștem că noi buftenii, am dus-o destul de bine inainte de 89, in comparație cu cei din comunele apropiate sau chiar din capitală. Aveam ce mânca, cum s-ar spune! Cu ceva sacrificii, efort, agilitate și, de ce nu, șemecherie, te descurcai de una, de alta…
Orașul era destul de dezvoltat, locuri de muncă destule, iar magazinele era bine aprovizionate comparativ cu alte localități, mai ales până in 86-87, de când Ceaușescu a decis că trebuie să strângem cureaua la maxim pentru plata datoriilor externe, ce-l obseda la vremea aia. Ultimii 3-4 ani, când a fost mai greu, vi-i supun atenției, din prisma unui copil de 8-12 ani, nu numai martor și fin observator, dar și participant activ la comerțul din Buftea.
Am un bagaj de memorii fabulos de pe vremea aceea, nu știu de ce, probabil era vârsta la care asimilam foarte mult in creierul neocupat cu internet, telefonie, teve, muzică proastă sau jocuri pe calculator, ce ocupă cu nesaț creierele necoapte ale copiilor de azi. Am mai multe amintiri din perioada aia decât din facultate, de exemplu… Aș putea scrie o carte despre subiectul acesta, dar voi incerca să fiu cât mai scurt, să nu vă plictisesc!
Probabil vă aduceți aminte de cozile ce insoțeau aproape orice comerț cu alimente și de situații de neconceput in ziua de azi. O să mă limitez la modul cum se desfășura comerțul in Centru, pentru că acolo mă desfășuram, dar dacă aveți amintiri și despre alte zone, vă invit să le impărtășiți la comentarii.
Ziarele, ca pâinea caldă
Ziarele in Buftea nu venea mereu la prima oră, ci uneori chiar și după 10.00, ăsta fiind norocul meu, altfel muncitorii ce plecau pe la 7 de acasă goleau din mers tejgheaua mică de la „Tutungerie”. Fantastic mirosul de la ziare, parcă mi-a invadat acum nările! Jumătate din magazin era cu ziare, iar cealaltă cu țigări… mirosul amestecat de cerneală proaspăt uscată și tutun ieftin nu il voi uita vreodată.
Eram nebun după ziare de mic, eram avid de informație! Pe alți copii ii trimiteau tații la ziare, al meu nici nu voia să audă de ele, dar eu eram aproape zi de zi la Tutungerie. Mai târziu, după Revoluție, luam 460 o dată pe saptamana și cutreieram Gara de Nord, plină de tarabe de ziare, după reviste moderne, care nu ajungeau la Buftea… Salut, Ecran Magazin, Rocker, Pop Corn, Bravo, Pop Rock & Show, și multe altele, pe care, dacă vă vine să credeți, le am și acum in pod la ai mei! V-am zis că eram nebun…
La ziare era aproape mereu coadă, uneori de cel puțin 10 metri, depășind magazinul de piese auto, unde acum e o carmangerie. Și știți cum erau cozile pe vremea aia… groase, pe 4-5 rânduri, cum se zicea. De fapt, balamuc! Cei ce voiau țigări se băgau in față, iar cunoscuții domanei de la ziare, le aveau păstrate sub tejghea și le luau mult mai târziu, după ce trecea nebunia. Erau și mulți copii, puși de părinții plecați la muncă, iar coada se forma cu mult inainte să vină ziarele. Uneori, când mă găseam prin față, o ajutam pe doamna de la ziare să le aranjeze, că veneau unul intr-altul.
Era suprema plăcere, eram parcă privilegiat! Aveam treabă, ajutam la bunul mers al societății! Inmuiam degetul in burețelul ud de numărat bani (visul meu din copilărie era să ajung să folosesc chestia aia) și separam ziarele, muțumit că sunt util. Ziarele erau calde și miroaseau atât de frumos, că imi venea să ling cerneala de pe ele de poftă! Eu credeam că de aici e vorba aia cu „s-au vândut ca pâinea caldă!”
In general, veneau doar Sportul și Scânteia, mai rar și mai puține Romania Liberă, Scânteia Tineretului sau alte bazaconii. Bătaia era pe Sportul, binenețeles, dar unii luau și Scânteia dacă tot au stat la coadă… Erau bune când reparai la mașină, la strung, la masă pentru a intinde muștarul pe pâinea goală, sau de ce nu, când te apuca stomacul pe câmpiile patriei. Intoatdeauna era bine să ai un ziar la indemână.
Eu luam doar Sportul, 50 de bani, de Scânteia nu mă atingeam, o mai găseam la tataie că era abonat, dar nu se putea citi. Poate doar cea de luni, că avea o pagină intreagă de sport. La prânz, mă duceam la Poștă, să iau Informația, ziarul de prânz, devenit dupa 89, Liberatea. La ăsta nu era coadă, lumea muncea și nici nu era cine știe ce. Avea 4 pagini și de 25 de bani aveam parte de un mic articol sportiv și 2-3 despre un film, un actor sau un cântăreț.
Il luam tacticos la subraț și mă instalam cu el pe ghiveciul ăla mare și rotund de la intersecția din Centru și mă puneam să-l citesc ca un om mare, picior peste picior. Lumea trecea și se amuza de copilul de 8-10 ani care citea ziarul in fiecare zi acolo, ca un om mare, și mai ridica din când in când capul să se uite la mașini. De multe ori mi-l lua vreun nene urât… „dă-l, mă, incoace, că te uiți ca curca-n lemne!”
Cea mai sinistră coadă… la lapte!
A fost coșmarul copilăriei mele! In primul rând trezitul de dimineață, inainte de 7, cu care nu m-am impăcat toată viața! Mă trezea mama la 5 și mă expedia rapid la coadă la lapte, din două in două zile, că era frati-miu mic și consuma mult.
Cu noaptea in cap mă ducem la lapte, la monument, langa politie, unde e casa aia părăsită acum, in paragină, și unde fusese după 89 o cârciumă… „La Mistrețul”. Și unde era pe vremuri și o măcelărie, unde eu nu am văzut vreodată in galantare altceva decât căpățâni de oi!
Mereu aceeași sacoșă din pânză făcută la croitorie, cu 3 sticle de lapte și două borcane de iaurt. Intotdeauna a 3-a sticlă era a unei vecine, cumnate, prietene, care n-avea un fraier pe care să-l trimită la lapte! Aproape intotdeauna mă intorceam inapoi cu borcanele de iaurt goale, nu apucam, ori venea puțin, ori se dădea pe sub mână! Dacă prindeam, era senzație! Intâi ii lingeam capacul ăla urât de aluminiu, apoi băgam zahăr in el și-l amestecam bine, inainte să-l beau tacticos, ca-n filme… Odată am venit acasă cu o sticluță de sana! Habar n-aveam ce e aia, nu auzisem niciodată, dar prinsesem și eu una și eram sigur că mama se va bucura. Nu m-am inșelat!
Mă atenționa mama de fiecare dată să nu iau sticle de lapte cu capacul de aluminiu mototolit, că aveau obiceiul lăptarii să măsluiască laptele, dar mi se mai intâmpla, mă vedeau mai mic și imi dădeau d-alea. Pe capacele sticlelor scria mereu data, iar dacă veneam acasă cu o sticlă pe care scria altă zi decât respectiva, mă omora mama!
Doamne, și era atât de frig, chiar dacă era vară! Imaginea cozii de la lapte era sinistră… In majoritate pensionari, iși așezau sacoșele jos, lângă zid, in șir indian, una după alta. Asta era coada la lapte… zeci de sacoșe urâte, in culori șterse și forme diferite, pline cu sticle goale. Oamenii stăteau imprăștiați și discutau pe grupulețe, iar mulți dintre ei plecau la alte treburi, in așteptarea mașinii cu lapte. Noi copiii ne jucam „pietricele” sau barbut pe surprize. Cel mai nasol era să te nimerești singurul copil pe acolo, să n-ai cu cine sta, printre moșii ăia din Atârnați. Doamne, urâți erau moșii din Atârnați!.. Nu-i sufeream deloc! Dacă nu erai cumva atent sau dispăreai un pic, iți inlocuiau sacoșa cu a lor la rând, pierzând mult!
Când venea laptele, de obicei, după 9, chiar spre prânz… era haos! Coada sinistră formată din sacoșe nu se mai respecta, fiecare iși lua sacoșa și incerca să se inghesuie cât mai in față, formându-se practic o grămadă, de unde dacă nu erai un copil fâșneț, să te bagi printre picioarele lor, erai ejectat. Nu ințelegeam cum dintr-o dată, venea toată lumea aia plecată prin oraș, cum aflau ei așa repede că a venit laptele! Nici dacă aveau telefoane mobile nu aflau așa repede! Dar știți cum era… când băga marfă, zbura vorba din gură in gură pe stradă, de se afla imediat. Trebuia doar să fii rapid! Mamă, și mai muream pe oportuniștii ăia care apăreau abia atunci cu sacoșele și mai apucau lapte, iar eu stăteam de la 5 acolo!
Oricum, după toate astea, nimic nu se compara cu imaginea victorioasă, când mă intorceam acasă, târând după mine sacoșa grea, plină! Eram eroul familiei, admirația vecinilor! Meritam un leu să-mi iau o inghețată la cornet!
Pe locuri, fiți gata… se dă rația!
Cei care regretă vechiul regim, ar trebui să-și aducă aminte de treaba asta cu rația, dar sunt atât de spălați pe creier și atât plâng după tinerețea lor, că nu vor recunoaște că o duceam prost atunci! Cei tineri care se uită la Antena 3 și bagă la cap că o ducem rău, să-și inchipuie cum să ai alimentele de bază raționalizate, să ți le dea când și cât vor ei, ba mai mult, să te lupți efectiv pentru ele!
In Centru, in spate la Angst, intre blocuri, o dată pe lună se dădea rația. Nu era o zi fixă, așa că lumea toată trebuia să fie pe fază mereu, să fie la curent cu zvonurile și să aibă pe cineva acasă in ziua respectivă. Cum se dădea de știre, toată Buftea se inființa la coadă acolo, cu buletinul in mână și sticle de ulei la schimb in veșnica sacoșă mudară de ulei.
Se dădeau lupte grele sub balcoanele blocului ăluia, oameni leșinau, alții se injurau sau chiar se băteau… „Ce, bă, ai venit de la Cretu să ne iei rația? De unde ești tu din Buftea, că nu te cunoaște nimeni?!” La tejghea, o tanti grasă și sictirită turna ulei in sticlele tale, dar degeaba folosea pâlnie, că tejgheaua era plină de ulei, amestecat cu făină și zahăr. Puneam dop de ziar la sticle și mergeam grijuliu până acasă, să nu le vărs.
Odată am reușit să sparg una când urcam scările, la etajul 1, și in disperarea mea să mai recupereze mama ceva din ulei, am alergat până la 4, in urma mea rămânând o dâră de ulei care a rezistat luni de zile pe scară, chiar dacă s-a chinuit mama să o spele cu cârpa. Cred că am și plâns de necaz că am injumătățit rația de ulei a familiei!
Va urma… Scris de Bogdan Tobă.
Hehe, mi-ai „furat” ideaa, am si facut niste poze pe tema asta. O sa le pun pe comunitate.
Sa nu uiti de cozile de la butelii, la Florica…
3 litri la 2 zile?Nu e cam mult?(ca doar n-a fost mic frati-tu 10 ani).Acum nu se beau 3 litri /2zile intr-un bloc intreg cred.Cand ai baut ultima data lapte?In sfarsit e povestea tineretii tale ..ai voie sa fi subiectiv.Cred totusi ca ai si amintiri frumoase(adica sper).Cam asa trebuia structurat articolul in mod cinstit.Totusi la sfarsitul episoadelor nu uita sa multumesti lui Iliescu ca ai scapat de coada la lapte. 😆
Da, uite, mă că am găsit și ceva bun făcut de Iliescu! 😀
Cine are poze vechi din Buftea poate ni le trimite pe mail la contact@expresuldebuftea.ro sau le pune singur pe comunitatea online. Ar fi frumos să le păstrăm să le vadă toată lumea… e istoria noastră!
Deasemeanea, așteptăm și povestiri din Buftea Veche.
mie dor de buftea veche,de vechile cladiri care au foet daramate,ar fi foarte frumos sa vedem poze (cine are),cu fosta piata de langa cec,va mai aduceti aminte de aprozarul lui LUTA,apropo si acum mai vinde in piata din centru,casa de cultura veche, cu parcul ei ,chiar si parcul de la peny,,va mai aduceti aminte de avionul de acolo,intradevar de carmangeria lui nea titi,asa era cunoscuta,carmangerie pe colt si magazin de lactate in cealalta parte, pri 70 acolo functionse o crama acolo(,LA MAT ).si pastrand continuarea pe strada stirbei voda,LOTO,stiati ca in cladirea in care este sediul pn lacum acolo a functionat inainte telexul si telegraful , ca in cladirea aceia mica de peste drum de casa pionerului unde este baroul de avocatii, afunctionat o mica brutarie,sper sa nu gresesc,ca in cladirea de la mini marchet,era inainte o librarie,iar la mag alimentar de peste drum la antonache era magazin auto iar in cladirile adiacente depozite ale i.c.s.m.ului.sa nu uitam de magazinul de chimicale,de pe eroil la nr 2 si alaturat cu el era un mic birou unde se repara tv.sicel mai important edificiu de pe strada din pct. meu de vedere era cinematograful,oare cati dintre voi va mai amintiti de gradina de vara a cinematografului, de ograda unde mergeam sa furam capsuni, copil fiind.uitam de notariat,imi aduc ft vag aminte de el.eram prin clasa 1 sau a2 cand sa daramat cladirea.era pe actualul loc al noului corp de scoala.scz pt ortografie.
Mai scrie, mai scrie! Imi place!!!