Am fost amendat și dat afară de poliție de la ședința de consiliu local, pe motiv că nu domiciliez în Crevedia
Sunt născut în Crevedia, lucrez în Crevedia, toata familia mea locuiește acolo, și am o proprietate în Crevedia, o casă de locuit. Așa că am fost, ca persoană interesată, la ședința Consiliului Local Crevedia, unde primarul propunea dublarea taxei de salubrizare de la 32 lei la 64 lei pe lună, dar și mărirea salariilor din primărie. Situația era la limită, primarul Petre și PSD aveau nevoie de încă 1 vot pe lângă cei 7 consilieri ai lor, ca să treacă toate propunerile.
Nu am filmat, nu am scos niciun cuvânt. După începerea ședinței, Marius Dincă, consilier județean PSD, a solicitat președintelui de ședință să fiu dat afară pentru că nu am domiciliul în Crevedia. Dincă este buftean dintotdeauna, și deși locuiește și acum în Buftea, și-a făcut mutație fictivă, ca să poată candida la Crevedia.
Ei au invocat o hotărâre de consiliu, dar nu au putut să spună ce scrie în ea. Au oprit ședința și au sunat la 112. Deși li s-a spus că nu vine nimeni că nu e urgență, după 25 de minute a apărut un echipaj de la Slobozia Moara care, fără să imi prezinte ce lege am încălcat, m-a luat cu forța și cu amenințare că mă încătușează. Poliția nu are nicio atribuție pentru a aplica o hotărâre de consiliu, iar o hotărâre de consiliu nu poate fi mai presus de o lege.
Ce spune legea
Deși nu au făcut-o oficial acolo, au invocat ulterior pe Facebook Codul Administrativ, art. 138 (2) c)
(1) Şedinţele consiliului local sunt publice.
(2) Caracterul public al şedinţelor consiliului local este dat de:
a) accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la procesele- verbale ale şedinţelor consiliului local;
b) accesul celor interesaţi, în condiţiile legii, la proiectele de hotărâri, la hotărârile consiliului local, precum şi la instrumentele de prezentare şi de motivare a acestora;
c) posibilitatea cetăţenilor cu domiciliul sau reşedinţa în unitatea/subunitatea administrativ-teritorială respectivă de a asista la şedinţele consiliului local şi/sau de a le urmări pe internet, în condiţiile regulamentului de organizare şi funcţionare a consiliului local.
Doar că au omis Art. 138 alin. (4), unde zice cine poate asista:
(4) La lucrările consiliului local pot asista şi lua cuvântul, fără drept de vot, prefectul, preşedintele consiliului judeţean sau reprezentanţii acestora, deputaţii şi senatorii, miniştrii şi ceilalţi membri ai Guvernului, secretarii şi subsecretarii de stat, conducătorii serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor şi ale celorlalte organe centrale, conducătorii compartimentelor de resort şi conducătorii organismelor prestatoare de servicii publice sau de utilitate publică din unităţile administrativ-teritoriale, în problemele ce privesc domeniile lor de responsabilitate, precum şi alte persoane interesate, în condiţiile prevăzute în regulamentul de organizare şi funcţionare a consiliului local.
Eu sunt o persoană interesată.
Marius Dincă a filmat personal când eram săltat de polițiști și a trimis lui Pistol sa publice pe pagina Primariei Buftea.
Tot acolo unde publică poze și video cu copiii buftenilor. În descrierea lor zice că eram beat și drogat. Binențeles că nu s-a pus problema de vreun test și am fost lăsat să plec cu mașina. Vezi video jos. Operațiune specială executată ca la carte. Am fost scos cu forța dintr-o instituție publică, amendat pentru ca nu pup ghiulul și apoi defăimat public cu minciuni gen beat și drogat. Așa lucrează securiștii.

De la Slobozia Moara erau milițienii aduși sa ma amendeze pe mine. Se vede in video că habar n-aveau legea. Au zis ca pentru scandal, dar n-au notat exact ce s-a întâmplat. Marius Dincă, pesedistul fost milițian și el, s-a oferit martor mincinos. La mențiuni, eu am dictat, ei au scris claie peste gramada, dar voi contesta amenda și voi depune plângere penală pentru abuz.

Cu ocazia asta, am aflat și că fostul milițian, Marius Dincă Oprea, cel care a regizat mizeria, a fost înlocuit din funcția de director general al Uzinei de armament Mija Romarm, unde fusese numit de PSD anul trecut. A fost înlocuit și din consiliul de administrație și poate d-aia era așa încordat și ofticat. Așa pot să-l iert. Curâd un articol despre cine e acest individ.
Iată și o mostră de discuții primar – cetățeni în Consiliul Local Crevedia! Acesta este procesul verbal al ședinței care s-a reluat după ce am fost dat afară. Acesta este nivelul. Normal că nu vor să asiste cineva care poate mediatiza nivelul.

Toată povestea abuzului din ședința Consiliului Local Crevedia.
Expresul de Buftea duce mai departe spiritul, atitudinea, exprimarea liberă și lupta pentru adevăr în Buftea, chiar dacă nu ne numim jurnaliști. Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea! Vezi cum ne poți susține aici… https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!