Un fel de raport de activitate pe 2018

Activitate civică – de-a lungul anului, am făcut mai multe cereri către Primăria Buftea, prin care solicitam, conform legii, informații de interes public sau publicarea unora pe site-ul primăriei, așa cum impune legea, și cum fac aproape toate primăriile din țară.  Pentru că refuză să-mi răspundă la petiții, am dat primăria in judecată – am sezizat unele probleme in mediul on-line pentru a presa autoritățile să rezolve. Le-am sesizat și pe teren, cu inimioare roz.  Am sesizat primăriei și in scris.  Chiar și celor de la Raja. Am propus solutii pentru probleme din oraș. – Pentru că situația trena de mult timp, iar pericolul pândea pe șosea, am sesizat IPJ Ilfov, să i-a măsuri legale, pentru a obliga administratorului drumului să vopsească trecerile de pietoni, cu vopsea groasă reflectorizantă. Chiar au rezolvat, cu vopsea de 1 cm grosime, ca niciodata. – Am sesizat DSP in privința sălii de sport insalubre, și s-a rezolvat.  Le-am solicitat de asemenea, să-mi confirme că au verificat și au dispus efectuarea actiunilor de Deratizare/Dezinsectie/Dezinfectie pentru care primăria alocase deja bani. – Am depus o solicitare de informatii la ISU Buc-IF, pentru a afla exact motivele pentru care majoritatea unităților de invățământ din Buftea nu au nici acum aviz ISU. – Am insistat, si am presat  Primaria Buftea sa se inroleze pe ghiseul.ro pentru ca si buftenii sa-si plateasca taxele, impozitele si amenzile online. A facut-o pana la urma. Consiliul Local  — Am publicat ordinea de zi a tuturor ședințelor CL Buftea, iar asta a ținut loc de dezbaterea publică, pe care ei sunt obligați să o facă, dar o ignoră. Am fost la aproape toate ședințele Consiliului Local Buftea și am publicat hotărârile și toate informațiile care s-au discutat acolo. Sedința Consiliului Local – ianuarie 2018 Sedința Consiliul Local Buftea – Februarie 2018 Sedinta Consiliul Local – mai 2018 – Am lansat dezbateri publice on-line, in lipsa celor organizate de primar, in urma unor discutii din consiliul local, pe care le-am adus in atenția cetățenilor. Am fost și la ședința scolii și am publicat cele relatate acolo. – Am seisizat Consiliul Local ca exista si alti tineri cu rezultate, care merita premiati… Ceea ce s-a si intamplat cu aprope toti. – Am intrat in posesia si am publicat decizia Curtii de Conturi care demonstra mari nereguli…  #CurteaDeConturiBuftea – Am analizat și am publicat  Pe ce a cheltuit Primăria Buftea banii in 2017. Și comparația cu 2016.  Dar și Programul de investiții publice 2018   Problema RAJA – Am demontat minciunile RAJA in mai multe randuri. Minciuna 1  … Minciuna 2  … Minciuna 3… Minciuna 4 … Minciuna 5 – După ce deputatul USR, Cornel Zainea, a publicat analizele apei potabile din Buftea, am mers la conferința de presă organizată de Pistol și Raja și am arătat live tuturor buftenilor cum minte cu nerușinare primarul . Aș fi vrut să public conferința de presă și printată intr-un ziar să-l distribui in Buftea, să vadă și cei fără acces la Facebook cum ține primarul cu Raja, dar n-am gasit sprijin. – Am mediatizat și susținut un Protest! Buftea vrea apă curată la preț decent!  Am fost in stradă și am fost amendat și am povestit Despre protestul de la Raja  –  După protest, jandarmii ilfoveni amendeaza abuziv buftenii! Seful RAJA Buftea, cercetat pentru luare de mita, fost nr. 2 in Jandarmeria Romana! – Instanta a decis anularea amenzii de 1500 de lei primita la protestul RAJA – Dupa protest, coincindență, s-au făcut niște lucrări la Uzina de Apă, iar șeful Raja Buftea a fost schimbat. Pistol a ignorat total, dar i-am simțit nervozitatea. Protestul nostru a ajuns in Parlament, cu ajutorul deputatului USR Ilfov, Cornel Zainea! – Am lansat propunerea unei inițiative cetățenești, prin care să strângem cât mai multe semnături, pentru a cere Consiliului Local și altor autorități, să rezolve problema. . Interes Local

Cum i-am convins pe cei de la Kaufland să curețe natura de deșeuri!

Adevarul despre ce s-a intamplat in vară la Grădinița Casuța Copilariei Buftea 

De ce nu avem nicio cresa in Buftea? Raspunsul Inspectoratului Scolar Ilfov.

De ce nu functioneaza Cantina Sociala din Buftea? Ministerul Muncii raspunde

 .

Activitate și campanii on-line Am lansat și am administrat și alte pagini de interes local, ca:
  • USR Buftea, cu pe care l-am dus la 800 urmăritori, apoi a trecut in adminsitrarea altora
  • Crevedia visează cu peste 1100 de urmăritori
  • Acasa in Ilfov cu peste 1100 de urmăritori
  • Local Buftea , pentru a sustine afacerile locale, cu aproape 3000 de membri doar din zona Buftea
Pe pagina de Facebook, tot a mea, Expresul de Buftea, care are  5 600 de urmăritori, dar și pe pagina personală, Bogdan Tobăam mediatizat toate evenimentele notabile desfășurate in oraș, susținute de Primăria Buftea, așa puține cum au fost ele, am informat cetățenii, am sesizat mici și mari probleme și am promovat lucruri, fapte și oameni din Buftea. – Am aniversat 10 ani de cand am lansat site-ul expresuldebuftea.ro …  #Expresul10ani. – Am mediatizat chiar si cea a facut bun primarul Pistol. Toate cele 7 realizări ale lui Pistol in 2017… Mai știți și altele?  Si in videourile de prezentare ale #TrompetaPrimariei — Pe baza datelor din Sistemul Electronic de Achiziții Publice, pe care am invățat să il folosesc, am publicat ceva ce toți primarii țin neapărat să ascundă… cum se sifonează banii publici către firmele de casă. Le-am grupat in haștagul  #BaniiBuftenilor.  Am tinut la curent buftenii cu raportul de executie bugetara, adică ce și cum face primăaria cu banii de la buget. — Am continuat campania #SigurantaRutieraBuftea pentru a identifica problemele de circulatie in oras, pentru a oferi solutii autoritatilor si pentru a le presa sa le rezolve. — Ca in fiecare an am susținut și am participat la Duatlon și Triatlon, Semimaraton Buftea, și Duatlon Mogosoaia, unde am purtat tricouri cu mesaje locale… — Susțin și mediatizez orice inițiativă cetățeanească necesară, orice  implicare civică, orice acțiuni caritabile locale. . Politică  – Am strâns cu ocazia mai multor acțiuni semnături in Buftea pentru campania #fărăpenali, atât singur, cât și alături de colegii de la USR Ilfov. – Am descoperit și am demonstrat blatul PNL-PSD din Buftea, acționâd legal ca cei doi consilieri PSD să piardă mandatul. Consilierul local PSD, Sergiu Costea, pierde mandatul! ANI a costatat starea de incompatibilitate! Am arătat și frăția dintre primar și pesediști… Consilierii PSD Buftea găsiți incompatibili de ANI, petrec cu primarul PNL, Pistol, care le atribuie contracte. – Am participat ca delegat USR la referendumul pentru definirea familiei, doar pentru a mă asigura că se se va desfășura in legalitate. Cu ocazia asta am făcut singur curățenie in toată curtea școlii, iar banii incasați ca delegat i-am donat unei asociații umanitare din Buftea. Cum a fost la Referendum 2018 Buftea – Am pus umărul la inființarea filialei USR Buftea. Visul frumos a durat până la prima ședință, noii mei colegi făcându-mi sesizare pentru că nu le-am cedat pe numele lor pagina de Facebook USR Buftea, deși le premisesem acces total. Pentru fapta deosebit de gravă am fost suspendat o lună. – Am susținut activ inființarea filialei USR Crevedia.  Cineva i-a pus o frână intre timp. – Am strâns semnături pentru initiativa #oameninoi și mi-am anunțat intenția de a candida la funcția de primar al orașului Buftea. De aici va fi cu adevărat greu. .

Un fel de raport de activitate pe 2017

Un fel de raport de activitate pe 2016

]]>

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *