De ce nu functioneaza Cantina Sociala din Buftea? Ministerul Muncii raspunde
Iata raspunsul… Punerea in functiune a cantinei este strict in atributiile primariei, iar termenul de punere in functiune conform contractului de finantare a fost la data de 10 aprilie 2018. Iar receptia la terminarea lucrarii, la 6 decembrie 2017. Deci in acest moment nu exista niciun motiv pentru care Primaria Buftea sa nu deschida aceasta cantina si centru social, mai ales ca stim foarte multe cazuri sociale in Buftea, familii ce nu au nimic de pus pe masa. Construcția a inceput acum 6 ani și e finalizată de mai bine de un an, dar tinută inchisă, intre timp incepând să se degradeze. Centrul este pe strada 23 August și are o cantina, o sală internet/bibliotecă și 4 dormitoare. Care ar fi motivul pentru care nu se deschide? Motiv electoral si personal al primarului Pistol. Nu are de ce sa cheltuie acum acolo o parte din buget, ci doar cat mai aproape de alegeri, cand masa si cazarea oferita persoanelor nevoiase ii vor aduce voturi clare, nu cu 3 ani inainte, ca uita lumea, vorba oricarui primar. . Valoarea investitiei a fost de 1 700 000 lei, iar conform Contractului de finantare, in acest moment finantatorul poate solicita banii inapoi beneficiarului, care nu a respectat obligatiile:
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!