Membri ai unui partid politic, șefii Crucea Roșie Ilfov, în prima linie la protestul împotriva vaccinării obligatorii.
Alianța pentru Unirea Românilor a scos în stradă săptămâna trecută o mulțime de oameni la un protest împotriva vaccinării obligatorii. Conform Libertatea, protestatarii au forțat intrarea în Ministerul Sănătății, unul escaladând balconul, iar mai mulți jurnaliști au fost loviți.
Membrii și simpatizanții AUR au protestat față de vaccinarea ogligatorie, deși proiectul de lege propus nu prevede asta, iar ministru sănătății, Alexandru Rafila, a spus clar că vaccianrea nu va fi obligatorie.
În primele rânduri, șefii Crucii Roșii Ilfov
AUR a organizat un protest anti vaccin, deși nimeni nu obligă pe nimeni să se vaccineze, și pare că au făcut-o doar să reaprindă o flacăra care le-a luminat calea spre succes politic în pandemie. Scamatoria din manualele de manipulare politică nu face decât să țină simpatizanții lor mobilizați și să strecoare îndoială și fiori radicali în oamenii nesiguri.
La protestul fals de ieri împotriva vaccinării a participat și Ionel Petre, președintele Crucea Roșie Ilfov, foto, stânga, care a stat numai lângă George Simion. De asemenea, lângă ei, deputatul AUR, Gianina Șerban, vicepreședinte al Crucii Roșii Ilfov.


Ionel Petre e un om de afaceri din Buftea, secretar al Partidului Republican din Romania, membru oficial al Alianței AUR. Se declară un politician de dreapta cu vederi liberale, iar pe paginile sale de social media postează mult despre biserică, familie, anti LGBT, patriotism, exact temele AUR. Ba chiar îl consideră zeu pe Donald Trump, iar pe președintele Ucrainei un bufon, desigur făcând propaganda Rusiei.
Are o firmă de pază care are contrate și cu statul, e dezvotlator imobiliar și face branșamente RAJA pe banii cetățenilor, cu susținerea primarului. Detalii despre combinația de aur, aici…
Am plecat pe urmele AUR Buftea și i-am găsit lângă primar. Șeful poliției a arestat filiala locală.
Crucea Rosie este cea mai mare organizație umanitară din lume, care conform statutului, oferă asistență de urgență și educație. Ea promovează respectul față de demnitatea umană fără discriminări, ceea ce nu se poate spune și despre membrii AUR.
MISIUNE: Crucea Rosie Romana asista persoanele vulnerabile in situatii de dezastre si de criza. Prin programele si activitatile sale in beneficiul societatii, contribuie la prevenirea si alinarea suferintei sub toate formele, protejeaza sanatatea si viata, promoveaza respectul fata de demnitatea umana, fara nicio discriminare bazata pe nationalitate, rasa, sex, religie, varsta, apartenenta sociala sau politica.
VIZIUNE: Prin actiunea sa unitara, Crucea Rosie Romana se adapteaza schimbarilor din cadrul societatii pentru a putea sprijini comunitatile sa faca fata situatiilor de criza si suferintei umane.
crucearosie.ro
Voluntari ai organizației, șefii Crucii Roșii manipulează masiv oamenii, unii ajungând să nu-și mai vaccineze copiii mici, expunându-i unor riscuri imense. Atâta treabă cu sănătatea au ei.
Cum au ajuns cei doi politicieni AUR președinte și vicepreședinte la Crucea Roșie Ilfov? Au fost votați, într-o întrunire la Buftea, unde au participat și membri ai filialelor locale PSD și PNL,controlate de primarul orasului, prezent desigur si el.
Consiliul Local Buftea a premiat echipajul Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Buftea, care s-a clasat pe 𝐋𝐨𝐜𝐮𝐥 𝐈, la concursul de Educație pentru Sănătate și Prim Ajutor ”𝐒𝐚𝐧𝐢𝐭𝐚𝐫𝐢𝐢 𝐏𝐫𝐢𝐜𝐞𝐩𝐮𝐭̦𝐢”.
A fost un prilej bun pentru politicienii locali să se felicite și să-și facă imagine. Primarul Pistol, mermbru marcant PNL, privind cu multă dragoste la Ionel Petre, membru marcant al Alinței AUR și șef Crucea Roșie Ilfov.

Câștigătorii au primit premii oferite de BCR Asigurari de Viata VIG, sponsorul oficial al concursului. Consiliul Local Buftea i-a premiat, de asemnea, pe bufteni, cu 1000 lei fiecare elev si 2000 de lei instructorul. Nu am găsit nicăieri sponsorii Crucii Roșii Ilfov. Nici acțiunile din ultimul an.
Poze cu copiii campioni naționali din Buftea găsiți pa pagina noastră de Facebook, separat, nu-i asociem în acest articol cu politicieni.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!