Enigma monumentului feudal de la Buftea – Cârna, mănăstirea dispărută

Bătrânii orașului povestesc despre existența unei vechi mănăstiri pe malul cel înalt al Colentinei, unde istoricii au stabilit că a fost vechea așezare medievală Mănești, predecesoarea Buftei, menționată pentru prima oară în documente din 1577. Legenda spune că așezarea a fost părăsită și îngropată după o molimă devastatoare. După amintirile buftenilor, ultimele rămășițe ale unui zid al mănăstirii au căzut pradă agriculturii intensive la începutul anilor 80.

Text din revista Magazin din anul 1973, scris de Panait I. PANAIT şef de secţie la Muzeul de istorie al municipiului Bucureşti.

Scăpată de zăgazurile lacului Buftea, Colentina își poartă molcom apele într-o albie largă, ocupată și acum de trestie și păpuriș. Este un peisaj puțin anacronic, aflat în imediata apropiere a unei vechi așezări care pornește în ritm alert pe făgașul urbanizării. Dar mulți dintre cei care pășesc podețele din trunchiuri de lemn, împletite peste matcă, știu că înfățișarea aceasta trăiește ultima sa etapă, după o dăinuire ce se pierde în negura istoriei.

Căci și aici, la Buftea – ca pe întreg cursul râului Colentina până la vărsarea în Dâmbovița – urmează să se producă metamorfoze impresionante. Proiectele sunt deja încheiate. O succesiune de mari ochiuri de apă – Zimbrul, Buftea, Flămânzeni, Buciumeni ș.a. – vor modifica radical aspectul zonei, transformând-o într-un plăcut loc de odihnă și agrement. Unele terenuri vor fi acoperite cu apă, altele sunt destinate construirii de vile, restaurante, spații verzi. Și, cum este firesc în pragul acestor mari transformări, cercetările se amplifică din toate punctele de vedere.

Din aceste motive, încă din 1962 au început cercetările de suprafață în zona Buftea–Buciumeni. Un colectiv restrâns de cercetători ai Muzeului de Istorie a Municipiului București a prospectat ambele maluri ale râului. Datele obținute sunt prețioase, atât privind urmele mai vechi de locuire, cât și cele din epoca feudală.

Astfel, pe malul stâng al Colentinei s-a precizat vatra unui sat datând din secolele X–XI, perioadă de încheiere a procesului formării limbii și poporului român. Așezarea de la Buftea face parte dintr-o mare aglomerație de sate feudale timpurii care gravitau, se pare, în jurul nucleului capitalei de azi.

Descoperiri extrem de prețioase s-au făcut pe malul drept al râului, acolo unde mai dăinuie, într-un mod ciudat, un masiv ciot de zid aparținând unei construcții feudale. Localnicii numesc acest monument „mănăstirea Cirna” și țes în jurul ei legende cu jafuri străine, epidemii de ciumă și existența unor pietre funerare mari, aruncate în mâlul râului din apropiere. Se amintește, ca și în alte locuri, despre existența unor tuneluri ce duc spre fostele conace boierești.

Ceea ce stârnește o legitimă uimire este faptul că aceste creații populare nu pot da nicio explicație privind începuturile lăcașului, numele ctitorului sau ale ctitorilor. Analizat din punct de vedere arhitectonic, peretele înalt de cca. 4 m și lung cam tot atât este un veritabil mesaj al constructorilor secolului al XVI-lea. Tratarea fațadei cu șiruri de cărămizi orizontale distanțate prin grupuri de cărămizi verticale este cunoscută atât la ctitoria lui Mircea Ciobanul de la Curtea Veche, cât și la singurul monument înălțat de Mihai Viteazul în București, aflat în buza Dealului Spirii.

Pentru clarificarea datelor istorice și a planului construcției din care făcea parte acest vestigiu, în toamna târzie a anului 1972 au fost efectuate unele săpături de sondaj. Terenul oferă condiții excelente de locuire, fiind apărat de apele Colentinei și de codrii întinși de stejar, amintiți în documentele vechi.

Lucrările, conduse de arheologul A. Ștefănescu, sprijinit de tânărul cerc de arheologie și istorie din Buftea, îndrumat de prof. N. Mercan, au scos la iveală date noi extrem de valoroase. Este vorba despre descoperirea urmelor unor locuințe din secolele I–IV e.n., amenajate din bârne groase de lemn și dotate cu vase lucrate la roată sau cu mâna.

Biserica mănăstirii Cirna – de la care a mai rămas doar restul de zid – era un lăcaș cu plan treflat, cu diametrul lateral de 8 metri și pereți groși de cca. 1 metru. A fost lucrată din cărămidă bine arsă, fixată cu mortar extrem de rezistent. Aceste două materiale de construcție de bună calitate au permis, în fond, rezistența actualului monument, în ciuda intemperiilor și a timpului lung de ruină. Ridicat în secolul al XVI-lea, lăcașul a căzut în paragină două veacuri mai târziu. Ce a determinat acest declin este greu de precizat în stadiul de față, întrucât documentele scrise privind un asemenea monument sunt aproape inexistente.

Paradoxal, fiind în imediata apropiere a Bucureștilor, pe un drum bătut spre Târgoviște, o astfel de construcție a dăinuit fără să fie menționată aproape deloc. Hrisovurile secolului al XVI-lea vorbesc însă despre existența satului Mănești, una dintre cele mai vechi așezări domnești din apropierea reședinței voievodale de pe Dâmbovița.

Astfel, un act din 15 iunie 1577, emis de Alexandru al II-lea Mircea, conferă stăpânirea mănăstirii Sfânta Treime (viitoarea mănăstire Radu Vodă din București) asupra satului Mănești de pe Colentina „pentru că s-a aflat moștenire a doamnei mele de la bunicul meu Mihnea Vodă”. Ca atare, încă de la începutul secolului al XVI-lea, satul Mănești era proprietate domnească și nu este exclus ca el să fi aparținut și înaintașilor lui Mihnea cel Rău.

Inventarul arheologic descoperit la circa 300 m de monument arată clar existența unei vetre de locuire încă din secolul al XIV-lea. Apar numeroase fragmente de vase, discuri ornamentale, bucăți de chirpici de la pereții unor case din paiantă. Astăzi este cert că satul Mănești a beneficiat de un lăcaș ridicat de unul din urmașii lui Mihnea Vodă cel Rău. Obiectele de podoabă găsite în cele 22 de morminte studiate recent aparțin secolului al XVI-lea, iar o monedă otomană, un aspru de argint, a fost emisă tot în această perioadă. Un cercel de argint în formă de coșuleț, găsit în necropolă, se datează și el către mijlocul secolului al XVI-lea.

Astfel, săpăturile permit stabilirea etapei de funcționare a acestei ctitorii domnești începând cu a doua jumătate a secolului al XVI-lea. Era o construcție ce se deosebea de lăcașele ridicate adeseori din lemn în împrejurimile Bucureștilor. În acest sens, trebuie menționat că în 1752, la cererea vel comisului Constantin Râmniceanu, a luat ființă Odaia Bufteni – actualul oraș Buftea. Printr-un act emis la 20 iulie acel an, se cerea învoirea domnitorului pentru ridicarea unei biserici de lemn și a patru chilii pentru dascălii școlii ce urma să funcționeze aici. Astfel, Buftea face parte din grupul restrâns de sate din apropierea Bucureștilor care au beneficiat de o școală sătească încă de la mijlocul secolului al XVIII-lea.

Știri scrise despre domneasca ctitorie a Măneștilor apar abia la sfârșitul secolului al XVIII-lea. În memoriile sale istorice și geografice, publicate în 1778 în Germania, contele Rawer amintește două sate mici – Buftea și Foushar (probabil Buciumeni) – vis-a-vis de care se afla mănăstirea „Kryka”. Harta austriacă din 1791 punctează pe partea dreaptă a Colentinei, în locul actualului vestigiu, „Alte Kirche” („biserica veche”), dovedind că la acea dată monumentul era greu încercat.

Mutarea satului, atenția scăzută acordată de călugări acestei vechi mănăstiri, calamitățile naturale și, poate, unele jafuri străine, au dus lăcașul într-o stare precară. An de an, ruina și-a pus amprenta asupra zidurilor care amintesc de splendidele monumente înălțate în orașul feudal din apropiere de către Mircea Ciobanul, Alexandru al II-lea Mircea sau Mihai Viteazul.

Monumentul de la Buciumeni–Buftea, o construcție complet necunoscută până de curând, va fi supus, începând cu campania anului 1973, unui studiu mai amănunțit.

---

2020 – Moment istoric pentru Buftea! Cimitir medieval descoperit pe terenul primarului!

2021 – Se scrie istorie! A fost descoperită legenda orasului Buftea!

Foto cu ruinele Mănăstirii Cârna, 2025, aflată acum pe proprietatea primarului Gheorghe Pistol.

Ruinele Mănătiri Cârna – Legende și Mister. Articol din ziarul Curierul Național 1999

Și România are locuri pline de mister, care amintesc parcă de celebrul serial Twin Peaks. Una dintre zonele înconjurate de legende stranii se află în apropierea localității Buftea, lângă ruinele fostei Biserici Cârna.

Despre această biserică nu se știe când a fost construită, cei mai bătrâni locuitori afirmând că, de când se știu, pe acele locuri nu erau decât ruine. în anul 1945, rușii au tras cu tancurile în ruinele bisericii, fără ca acestea să se dărâme, lucru care s-a întâmplat, însă, în timpul cutremurului din martie 1977. Locuitorii Buflei afirmă că, în jurul bisericii, au existat niște sate de novaci (oameni mai înalți în limbaj popular) care au fost înghițite de o alunecare de teren în urmă cu mai bine de 200 de ani.

Tot legat de Biserica Cârna există o legendă despre o “comoară blestemată” aflată în apropiere. Ceea ce este interesant este că toți cei care au săpat lângă ruinele bisericii au murit la scurt timp, de diferite boli sau în accidente. în anii 1930, în zona Bisericii Cârna fost deschis un șantier arheologic, care a fost închis brusc, după două săptămâni, întrucât toți cei care au lucrat la săpături au decedat în mod curios.

La Muzeul Național de Istorie există câteva exponate ale așa-numitei “Culturi de la Cârna” , provenite din Epoca Bronzului: în zona respectivă, afirmă foarte mulți locuitori, se produc fenomene ciudate, iar numeroasele vrăjitoare din Buftea numesc locul, situat pe malul râului Colentina, Vârtelniță, el fiind considerat foarte propice pentru magie. (A.M. Press)

Despre ce au scos la iveală săpăturile arheolgice din anii 70, într-un articol viitor.

---

Expresul de Buftea duce mai departe spiritul, atitudinea, exprimarea liberă și lupta pentru adevăr în Buftea, chiar dacă nu ne numim jurnaliști. Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea! Ne poți susține aici… https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea