România Liberă 1968: Ce nu ştiţi despre Buftea – istoria pe scurt a unui nou oraş

Azi, Orașul Buftea împlinește 57 de ani. Pe 27 mai 1968, comuna Buftea a fost declarată oraș, iar articolul următor a fost publicat in unul dintre cele mai importante cotidiene naționale la vremea aceea, pe 28 iunie 1968

Ce nu ştiţi despre Buftea – istoria pe scurt a unui nou oraş

Dacă am respecta riguros litera actelor, ar trebui să conchidem că istoria oraşului Buftea se reduce la… câteva zile. Zille care, evident, sunt prea puţin bogate in evenimente pentru a furniza elementele unei biografii.

Evoluţia de până acum a acestei aşezării conţinea însă în sine destule date care ar fi putut s-o facă aptă pentru a deveni oraş, oraş in toată puterea cuvîntului. Deşi situată în plin Bărăgan, Buftea nu prezintă caracteristici pentru o mare agricultură. In schimb, aici se dezvoltă un embrion industrial, care pe parcursul anilor se amplifică. 

Cinci întreprinderi ale industriei republicane, cu un profil divers, formează acum patrimoniul acestei localităţi. In paranteză fie zis, volumul producţiei globale ce se realizează aici, depăşeşte pe cel al unora din oraşele de mult consacrate.

Aşezată la mijloc de ape, la liziera unor păduri, vestigii ale codrilor Vlăsiei, ea ar fi putut să devină un loc de agrement pentru bucureșteanul sătul de aglomeraţia şi de piatra încinsă ale metropolei. Toate aceste atribute rămîn însă simple premise, liantul necesar pentru unirea lor intr-un tot închegat, organic, întârzie să apară. 

De aceea Buftea rămâne câte puţin din fiecare, mereu la jumătatea drumului, şovăind între alternative. O comună niţel mai mare în jurul căreia gravitează câteva întreprinderi, un centru industrial cu lucrători agricoli, un superb spaţiu oferit industriei cinematografice, de fapt un bun dat în custodie metropolei, fără aderentă la mediul din imediata vecinătate, un fel de stat în stat.

Buftea rămîne o localitate care gravitează in orbita capitalei, copleşită de forţa de absorbţie a acesteia, fără putinţa de a se desprinde şi a-şi defini un profil propriu. Cum am putea să ne imaginăm un oraş cu personalitate spirituală, cu o fizionomie a sa distinctă, atâta vreme cât el reprezintă un fel de trambulină pentru cei ce aspiră spre Bucureşti şi în care o bună parte din populaţia activă — mal ales intelectualitatea — are mai mult sau mai puţin un caracter pasager. După cum pasagere erau şi o parte din fondurile ce i se cuveneau, dar care aveau darul de a migra spre oraşul de reşedinţă al fostului raion Răcari.

De aceea, actul care îi conferă calitatea de urbe, dacă nu consemnează o realitate pe deplin închegată, reprezintă în orice caz o perspectivă certă. Adevărul este că, odată cu schimbarea emblemei de pe frontispiciu, multe alte mutaţii vor trebui operate în destinul acestei localităţi. Ea va trebui să-şi respecte caracterul industrial precum şi vocaţia turistică. De altfel, planurile şi proiectele privind viitorul acestei aşezări, care-şi va declina calitatea de localitate-satelit al capitalei, se circumscriu în linii generale în aceste coordonate. Aici sunt îndreptate fonduri pentru extinderea şi modernizarea în continuare a capacităţilor de producţie. Zeci de milioane sunt alocate fabricii de ambalaje metalice — cea mai mare de acest fel din tară, fabricii de conserve, fabricii de vată şi celei de oxigen. Cit priveşte dezvoltarea turistică a localităţii, se conturează încă de pe acum cîteva puncte de plecare promiţătoare.

Evident, însăşi condiţia oraşului trebuie ridicată la altă putere. Primarul oraşului, Marius Moraru, ne împărtăşea preocupările consiliului popular legate de dezvoltarea noii urbe. „Chiar caracterul viitoarelor construcţii — fie că e vorba de locuinţe sau de edificii social-culturale — trebuie conceput intr-o perspectivă urbanistică — arăta domnia sa, în locul tipului casă care s-a ridicat până acum, vom promova construcţiile cu unu pînă la patru etaje. Acestea vor da o altă faţă localităţii“. 

Dar fizionomia oraşului va fi completată” şi de organizarea unor eficiente servicii publice, a căror absentă pînă la ora actuală, Buftea a resimţit-o. Ne referim la serviciile de gospodărie comunală, de poştă şi telecomunicaţii. precum şi la asemenea instituţii cum sínt cele de justiţie, financiare etc.

In acest proces, şi mentalitatea locuitorilor va cunoaşte, evident, modificări esenţiale. În concepţia lor trebuie să pătrundă grija faţă de aspectul oraşului în care locuiesc. Ei îşi vor găsi de bună seamă întreaga disponibilitate precum şi forţele necesare pentru a participa la înfrumuseţarea străzilor, la estetica generală a aşezării. 

Ataşamentul faţă de oraş, cu toate aceasta, va spori, desigur, dacă se vor găsi modalităţi de a se limita fenomenul de navetism. Este timpul ca, în special, cadrele medicale şi cele didactice, în general intelectualii, să se stabilizeze aici, creându-li-se condiţii corespunzătoare pentru aceasta.

Un nou capitol s-a deschis în biografia Buftei, care tinde să devină un oraş prosper şi pitoresc, un cadru în care industria se va conjuga în mod firesc cu turismul, ambianta adecvată pentru ceea ce reprezintă studiourile cinematografice româneşti.

Sub aceste auspicii Buftea îşi inaugurează noua sa existentă, destinul de oraş. Şi trebuie să recunoaştem, că sínt auspicii care pot să devină dintre cele mai favorabile.

LIA MĂRGĂRIT