Buftea si Preacuvioasa Parascheva
Pe 14 octombrie, Buftea a răsunat de rugăciuni și minunate cântece religioase. Credincioșii locului s-au întâlnit la mica biserică de lemn închinată Sfintei Cuvioase Parascheva, unde s-au rugat în tihnă și și‑au regăsit liniștea sufletească, la slujba de hram.
Prin amabilitatea primarului Gheorghe Pistol, după rânduielile bisericești, aproximativ o mie de bufteni, au mers în cadru organizat, la cinstitele moaște de la Catedrala Mitropolitană din Iași.
sursa: Jurnalul de Ilfov
Mare bucurie duhovnicească s-a așternut peste localnicii din Buftea, miercuri, pe 14 octombrie. Toată suflarea cea creștină a orașului a adus mulțumire, slavă și închinăciune Sfintei Preacuvioase Parascheva, maica tuturor faptelor bune, care nu contenește în a-i ocroti și a-i ajuta în cele mai grele momente din viața lor.
Într-o zi superbă de toamnă, plină de culoare, în care soarele mângâia aievea, iar copacii păreau pictați ca într‑un tablou frumos, parohia cu hramul Preacuvioasei Parascheva a devenit neîncăpătoare pentru mulțimea de credincioși. Slujba frumoasă, impresionantă, săvârșită de un sobor coordonat de preotul Nicolae Grozea, parohul lăcașului de cult și, totodată, tatăl spiritual al enoriașilor, a îndemnat la dreaptă credință, respect, iubire, speranță, smerenie și mântuire.
„Drept măritorilor creștini, mărturisim sfânta bucurie a zilei de astăzi, când Biserica Ortodoxă face praznuirea Sfintei Cuvioase Maica Parascheva, care a strălucit în lume cu viața sa sfântă, cu faptele cele bune fiind împodobită de Dumnezeu, ocrotitoare a Moldovei. Pentru nevoința și petrecerea sa fără de prihană, a binevoit Dumnezeu să o proslăvească pe pământ cu faceri de minuni și să o pună ca pe o făclie mult luminoasă în sfeșnicul Bisericii Sale, spre a lumina pe toți și a fi rugătoare, ajutătoare și mângâietoare tuturor celor care aleargă la dânsa cu credință. Drept măritori creștini, ne-am mângâiat cu dragostea sa și iată, dăruiește acestui popor nenumărate Sfinte Moaște și icoane făcătoare de minuni care să tămăduiască neputințele noastre.
Trebuie menționat că, într-adevăr, credința cu care îmbrățișăm sfintele moaște ne aduce iertare, pace și mântuire. Biserica, știm cu toții, că este a dragostei și a iertării, a păcii și a smereniei, care vin într-adevăr din nemărginita dragoste mântuitoare a lui Hristos. Mulți dintre enoriași participă, zilele acestea, la pelerinajul prilejuit de sărbătoarea Cuvioasei Maicii noastre Parascheva, dar mărturisim, încă o dată, că Dumnezeu lucrează prin oameni.
Astfel, ne rugăm pentru edilul orașului Buftea, pentru toate eforturile săvârșite, mai ales că sprijină și ridicarea și desăvârșirea noului sfânt lăcaș de cult, în parohia noastră. Fraților, avem nădejdea că Bunul Dumnezeu și Sfânta Cuvioasă Parascheva ne întăresc în grijile vieții și credem că împreună vom desăvârși cele bine plăcute Domnului”, le-a spus credincioșilor preotul Nicolae Grozea, parohul Bisericii Sfânta Cuvioasă Parascheva, din Buftea, în cuvântul său de învățătură.
Ca în fiecare an, edilul orașului Buftea a ales să fie în fruntea credincioșilor, la ziua de rugăciune. Om cu suflet curat și cu dreaptă credință în cuvântul Domnului, primarul Gheorghe Pistol, a asistat la toată slujba hramului, s-a rugat și s-a recules în liniște.
“Îmi doresc ca Preacuvioasa Maica noastră Sfânta Parascheva să-i ocrotească pe bufteni, să le asculte rugile și să-i întărească în credință și virtuți.
După acest praznic împărătesc, 20 de autocare puse la dispoziție de Primărie, vor transporta credincioșii la Catedrala Mitropolitană de la Iași, unde se vor putea ruga și vor putea aduce mulțumire, la cinstitele moaște ale Sfintei Parascheva. Este al optulea an în care credincioșii noștri merg la moaște, să se roage și să aducă mulțumire Preacuvioasei, pentru toate binefacerile revărsate asupra lor și asupra familiilor lor. Oamenii își doresc nespus să ajungă acolo. Poate această dorință a lor izvorăște și din faptul că avem un hram al Sfintei Cuvioase Parascheva, fiind și ocrotitoarea buftenilor. Fără credință, nimic nu este posibil.
Îmi doresc foarte mult să terminăm lucrările de construcție la biserica nouă. La momentul actual, aceasta este în faza de acoperire cu tablă de cupru. Se lucrează și în interior. Catapeteasma este deja lucrată. Acum se fac toate cele necesare pregătirii picturii pe frescă, iar planșele sunt la pictat, la Mănăstirea Văratec. Sper ca anul viitor să sfințim noua biserică și să o dăm credincioșilor spre închinăciune. Aș vrea ca anul viitor să sărbătorim hramul în noul lăcaș de cult”, ne-a spus Gheorghe Pistol, primarul orașului Buftea.
]]>
Hai să luăm și cu puțină matematică. 20 autocare x 800 km x 1 euro/km = 16 000 euro , plus TVA iese aproape 20 000 euro. Mai puneti cate 1 pachetel de persoana, ca nu-i poate duce pe bura goala, 900 de persoane x 4 euro, hai ca se duce in 25 000 de euro din banii nostri. Hai inmultiti si cu anii de domnie ! Mai stim ca de obicei primariile fac contracte la preturi mai mari, sa fie bine pentru toata lumea.