Prezentare Laurentiu Neatu, candidat UNPR Buftea pentru functia de primar
Copil fiind, am imbratisat stilul ordonat si sever al carierei militare, la inceput prin absolvirea Liceului Militar “Dimitrie Cantemir” din Breaza /Prahova, apoi a Scolii Militare “Nicolae Balcescu”– arama infanterie. Pe traseul activitatii, am urmat mai multe cursuri de perfectionare specifice functiilor detinute, concomitent cu participarea la numeroase aplicatii tactice si trageri, cu armamentul de lupta din dotarea individuala, sau a structurilor din care faceam parte.
Universitatea Politehnica din Bucuresti – Facultatea de Ingineria si Managementul Sistemelor Tehnologice, specialitatea “Masini Unelte”, care mi-a conferit titlul de inginer diplomat, am urmat-o pe timpul desfasurarii activitatii militare. Am trecut in rezerva, la cerere, prin aplicarea Ordonantei / 1999. Dupa o luna de sedentarism (partide de pescuit , excursii, diverse activitati sportive si casnice ) am realizat ca nu-mi pot gasi linistea binemeritata, fapt pentru care m-am hotarat sa-mi continui activitatea , de data aceasta, in “viata civila”.
Acceptand provocarea unui prieten, am intrat timid dar cu pasi siguri, in sistemul de asigurari, domeniu apropiat al celui de care, cu nostalgie, tocmai ma despartisem (lucru cu si pentru om). Profesionistii ce mi-au fost mentori si-au pus o amprenta edificatoare asupra activitatii mele, transformand-o dintr-o simpla slujba (la inceput), intr-un ascendant continuu a carierei de asigurator, ocupand functii de indrumare, control, precum si de conducere a structurilor, pana la cel mai inalt nivel.
Tot o provocare spre cunoasterea si insusirea activitatilor si tehnicilor de vanzare specifice, contribuind astfel la perfectionarea in cariera, a fost si trecerea in sistemul de asigurari “life”. Nu am facut niciodata politica, nici macar pe la “colturi “- cand in grupul de amici sau prieteni se discuta politica, ma retrageam sau faceam tot posibilul sa schimb subiectul. Era tot timpul subiectul discutiilor aprinse si contradictorii, care nu ducea la niciun rezultat. Recent, un prieten a stat de capul meu spre a ma convinge sa intru in politica. Dupa un anumit timp de analiza a platformelor politice, am realizat ca UNPR este partidul in care as putea sa ma regasesc (avand in vedere si structura umana, componenta a acestuia). Am acceptat ca pe o alta provocare, de data aceasta, a incercarii schimbarii conceptiei politice ce persista de 26 ani, respectiv, stabilitatea si progresul Romaniei, astfel incat toti romanii sa beneficieze de securitate si prosperitate, respectarea drepturilor militarilor si ale tuturor celor din domeniul de aparare, ordine publica si siguranta nationala, drepturile pensionarilor si cele ale tinerilor – in sprijinul carora UNPR a propus proiectul „ Primul loc de munca” proiect ce a trecut de Senat si probabil ca va trece si de Camera Deputatilor.
In conceptia mea, tinerii reprezintă viitorul României. Organizatia UNPR-Buftea va susține ascensiunea acestora la nivelul autorităților locale din Buftea, dar și din întreaga țară. Mai mult, consider că cei aflați în prezent la puterea locala și-au îndeplinit superlativ atribuțiile de-a lungul carierei profesionale si politice, dar cred că a venit momentul formării altor lideri locali. Respect trecutul și oamenii care au ajuns la apogeul carierei profesionale si politice locale, dar cred în tineri și în schimbare. Buftea are nevoie de tineri cu o morală impecabilă și care au dobândit competențe necesare pentru o dezvoltare continuă a orasului nostru. Avem nevoie de oameni tineri, deschiși spre modernizare și dezvoltare socială. Integrarea tinerilor în administrația publică locala reprezintă un pas important în dezvoltarea Buftei. O astfel de reformă ar putea contribui la schimbarea mentalității cetățenilor față de funcționalitatea autoritatilor buftene.
Referitor la alegerile locale din acest an, pot spune ca nu cred ca vom face aliante politice. Sansele noastre sunt minime, dar speranta schimbarii este in fiecare dintre noi. Candidatii actuali sunt redutabili, bine pozitionati, au un istoric; noi, speram sa promovam tinerii, sa-i pregatim pentru urmatoarele alegeri; pana la urma, totul este pentru ei (sa nu uitam de seniori ) iar schimbarea va fi de partea lor, daca nu acum, cu siguranta mai tarziu. La alegerile parlamentare, in viziunea uniunii, este posibil sa avem liste comune cu PSD, dar pana atunci sa vedem puterea de maximizare si atingere a obiectivului propus.
Asa cum am mai spus, impreuna cu B.P.P –UNPR –Organizatia Buftea, un grup de intelectuali binecunoscuti si factori de influenta zonala, cu un mare devotament si deplina moralitate (cinci dintre acestia fiind consilieri locali la aceasta data), dezideratul nostru este real si realist. Atragerea a 7% -10% din voturile electoratului ne-ar aduce multumire deplina, iar daca se poate mai mult, nu vom spune “nu” dorintei eletoratului de a fi in echipa coordonarii locale. In orice situatie, prevad si sper ca aceasta campanile electorala sa fie “pasnica”, fara interpretari si injurii, demagogie si promisiuni desarte, fara actiuni si activitati defaimatoare, cu care am fost obisnuiti 26 ani.
Cu riscul de a ma repeta, consider ca toti candidati sunt redutabili, fapt pentru care am totala reverenta si consideratie fata de dumnealor. Imi permit sa le spun mult succes si sa duca la indeplinire cel putin 75% din programul propus.
Cu deosebit respect fata de bufteni si toti cei ce vor citi aceasta prezentare, Laurentiu NEATU Presedinte B.P.P / UNPR-Organizatia Buftea
]]>
Pana acum era part, acum e mare PARTZ! Astia vor sa-l dea jos pe bo$$??? :))))
Buna seara,
Nu, Domnul G.Pistol a demonstrat ca este un edil deosebit dar poate vom reusi sa-l ajutam sa duca la indeplinire toate doleantele buftenilor, pe categorii de varsta
Va multumesc pentru comentariu
Cu total respect
Laurențiu Neatu și-a dat azi examenul de realism cu acestă prezentare și după părerea mea a promovat. 7% este un scor pe care UNPR îl poate obține la Buftea, pe fondul unui PSD invizibil și al unui PMP care poate aspira la cel mult 1-2%. Cu puțină muncă UNPR poate obține și mai mult de 7%.
Problema domnului Neatu este greaua moștenire, UNPR Buftea pare un partid destul de neomogen la nivel local. Pe de o parte sunt fondatorii filialei (Radu Cornel), oameni serioși dar care nu au cules niciodată roadele muncii lor în acest partid. Pe de altă parte sunt proaspăt strămutații de la PPDD, care și ei se împart în oameni serioși (Rogoveanu) și … oameni! Aceștia, cu o excepție menționată mai devreme, spre deosebire de fondatorii UNPR Buftea și de Rogoveanu, întotdeauna au cules roadele muncii altora! Probabil că asta vânează și acum.
Mai sunt și noii veniți, printre care Laurențiu Neatu și probabil cu domnia sa și alții. Tare sunt curios cum vor reuși să se omogenizeze și cum va arăta lista lor de consiliu.
O altă mare problema a filialei locale a UNPR este filiala națională a UNPR. Locomotiva lor este mitraliată în această perioadă de către presă, de DIICOT și de DNA. Oprea e la podea, numărat. Șansa celor de la Buftea e să nu marșeze foarte mult în campanie pe partid, ci pe oameni. Dacă vor defila cu UNPR pe frunte atunci e cam nasol. S-ar putea să n-atingă 7%.
Există o masă mare de oameni care nu vor vota cu Pistol, probabil undeva la 20-25% dintre cei care ies la vot, adică electoratul pe care Pistol nu-l poate convinge cu ouă, cozonaci, fasole cu cârnați sau bani. Aceștia sunt cei care vor lucruri concrete de la aleși, o activitate transparentă în Primărie și o administrație eficientă, ceea ce Pistol nu e capabil să facă și nici nu vrea.
Dacă UNPR Buftea își va fixa ca target acest electorat și-și va croi programul electoral pe cererile lor atunci are, slavă Domnului, de unde să se infrupte! Dacă vor alege să ne convingă cu „Progresul României” atunci pot sta liniștiți acasa.
Buna seara,
Va multumesc pentru interesul acordat acestei scurte prezentari si sper ca exemplul dumneavoastra sa fie urmat de cat mai multi bufteni;
Va multumesc pentru parerile sincere si sfaturile concrete ce mi le-ati dat la inceput de drum „politic”. Voi tine cont de ele; vor fi trecute in agenda mea de lucru.
Sper sa fie cat mai multe comentarii , pentru a selecta informatii si sfaturi folositoare in aceasta campanie electorala , cu finalizare in solutionarea pozitiva a dorintelor electoratului.
Cu totala consideratie .
pffuu…e maro rau situatia in Buftea