Tighean Claudiu luat de pe stradă și pus ILGAL arhitect-șef al orașului Buftea
Am acordat prea puțină atenție acestui pion important în dezvoltarea unui oraș. Tighean Ionel Claudiu are 38 de ani și e arhitect șef de aproape 6 ani, de la 32 de ani, efectiv luat de pe stradă de Pistol și pus arhitect șef. Complet ilegal și avem dovada.
Eu am mai scris de el, cu blândețe și simpatie. Iată ce am scris de el până acum pe site-ul Expresul de Buftea: 2020: “Nu avem informații despre organizarea unui concurs pentru ocuparea postului liber, dar deocamdată, îi ține locul un tânăr angajat anul acesta, Claudiu Tighean, din Crevedia, membru PNL, fost candidat la alegerile din vară. Este fiul sefului de la domeniul public, Ion Tighean director general al firmei consiliului local, General Public Serv.”
Și am mai scris în 2020 când am anunțat că va candida pentru funcția de consilier local PNL la Crevedia, de unde este. Atât. Apoi omul a înțeles că sunt un pericol pentru activitatea sa și a decis să-și arate caracterul și profesionalismul. Cum ar fi să dea like, hahaha și distribuire la materialele jegoase despre mine, făcute de cei plătiți de PIstol. De aceea, va intra și el de acum la capitolul #urăBuftea, cu indivizii de joasă speță, care propagă mizerii despre mine. El a vrut-o. Dar nu despre asta vreau să vorbesc acum, că o vom face mai bine, la momentul potrivit.
Acum vom demonstra cum a fost luat de pe stradă și făcut ilegal arhitect, semnând autorizații de construire ILEGAL.
Și vom face asta, cu ajutorul “prietenului meu”, Adrian Gozi, care până să-l pună Pistol cu botul pe labe, a produs câteva chestii interesante. Nu știu dacă el personal, sau Ion Stoica, cu care era atunci. Adrian Gozi, pe vremea când voia să fie luptător, a obținut de la Agenția Națională a Funcționarilor Publici dovada de care vorbesc… Raportul privind controlul desfășurat de ANFP la Primăria Buftea în 2023.


Acesta spune negru pe alb, subliniat de mine cu roșu, că Tighean a ocupat ilegal funcția temporară de arhitect șef, prin dispoziția primarului 573/19.10.2020. De ce era ilegal? Ne spune tot ANFP… nu a îndeplinit condiția de vechime în specialitatea studiilor de minim 5 ani la data emiterii Dispoziției primarului nr. 573/19.10.2020.
Adică n-a muncit ca arhitect până să fie arhitect-șef. Zero experiență. Omul nu a făcut nimic în domeniu până să devină arhitectul șef al unui frumos oraș. Cu toate astea, ANFP nu a luat nicio măsură, deși putea chiar ataca în instanță actele emise de Tighean în perioada cât a ocupat ilegal funcția.

In 21 ianuarie 2021, când am aflat de decizia primarului de a-l numi pe Tighean temporar, l-am întrebat în ședință când se va ține concursul pentru postul de arhitect-șef. Mi-a răspuns că se va ține, evitând să spună când. Pistol a continuat să-l țină pe funcție, fără concurs, prin dispoziții din 6 în 6 luni. Deși în comisia tehnică de urbanism a orașului Buftea erau mai mulți arhitecți cu experiență. Atenție, inclusiv aceste dispoziții sunt semante de fapt de viceprimarul Vaida!

Primarul a organizat concursul abia după 3 ani, în octombrie 2023. În secret. Tighean JR de la PNL a participat singur și a câștigat.
De ce a făcut asta Pistol? Ca să-l răsplătească, pentru că niciun arhitect șef serios nu și-ar pune semnătura pe atât de multe documente suspecte. Mai mult, toate autorizațiile de construire și PUZ-urile sunt semnate de viceprimar, nu de primar cum spune legea..
Claudiu Tighean este singurul arhitect șef din lume care nu a lucrat în domeniu, locuiește cu părinții, nu a construit niciodată o casă și cere ANL de la primărie.
Expresul de Buftea duce mai departe spiritul, atitudinea, exprimarea liberă și lupta pentru adevăr în Buftea, chiar dacă nu ne numim jurnaliști. Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea! Ne poți susține aici… https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea



Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!