Continuă accidentele de la monument! Cum le prevenim?
Nu au trecut decât 5 zile de când postam pe Facebook fotografii de la un nou accident din intersecția de la Monumentul Eroilor din Centru. Spuneam atunci că săptămânal se intâmplă accidente in intersecția asta, care e foarte periculoasă și mult mai greu de abordat decât pare.
Azi s-a intâmplat incă un accident, care putea avea consecințe grave, dacă pe trotuarul acesta erau copii, căci e practic in fața Școlii nr. 2. Două mașini s-au lovit destul de tare, una dintre ele smulgând un pom din rădăcini și oprindu-se pe trotuar.
In continuare, deși e la doi pași de sediul poliției și tragem de mult timp semnale de alarmă, autoritățile locale (primaria și poliția) ignoră acest aspect, fără să ia vreo măsură pentru a preveni aceste accidente.
Ce propun eu și aștept corectări sau completări de la voi:
– eliminarea vegetației din interiorul monumentului, căci obstrucționează vizibilitatea, sau mai bine:
– mutarea monumentului cu totul pe colțul dinspre școală (tot in urma unui astfel de articol al meu a fost mutată și statuia lui Mihai Viteazul de la Penny, acum 8 ani, unde la fel, incurca vizibilitatea in mijlocul interscției). Dar atunci era un primar care mai asculta și părerea cetățenilor…
– apoi reconfigurarea intersecției, unde va fi vizibilitate bună
– marcaj pe carosabil, pentru benzi de circulație și pentru trecerile de pietoni de aici
– limitatoare de viteză montate pe Barbu Știrbei, la intrare in intersecție și la ieșire, mai ales că sunt unități de invățământ in apropiere
– semne de circulație adiționale
Până când se vor trezi autoritățile, să sperăm că nu vom avea victime, și vă sugerez să incetiniți mult când treceți pe acolo și să fiți atenți, căci e haos. Iată un clip video, in care vă arăt cum se face stânga spre Centru, când vii dinspre piață pe 23 August. Insă… dacă o faci așa corect, și nu tai direct stânga fără să mai ocolești monumentul, va trebui să ieși in stradă și să fii atent, căci vizibilitatea nu e strălucită. De aceea, poate ar fi mai bine direct stânga, fără să mai ocolești și să te pui in pericol. Dar cu STOP și acordare de prioritate!
Am pornit pe pagina de Facebook Expresul de Buftea o campanie numită #SiguranțaRutierăBuftea prin care incercăm să convingem autoritățile locale că au de lucrat in privința siguranței noastre, dar și să educăm și să atenționăm participanții la trafic, pietoni și șoferi.
VIDEO – Campania „SIGURANȚA RUTIERĂ IN BUFTEA”……
VIDEO – Continuăm campania #SiguranțaRutieraBuftea, cu un…
.
Scris de Bogdan Tobă
.
]]>
Ce sa prevenim ? E asa ciudata circulația la monument ? E chiar foarte ok ,pentru cine știe sa circule cu o mașină.
Noi stim ca sutnem destepti, dar ce facem cu prostii? Ii lasam sa moara? Sau sa dea peste noi sau peste copiii nostri de pe trotuar?
Ce zici sa facă vreun podeț ceva ? :))
Las si eu propunerea mea aici.
-> https://sketch.io/render/sk-76d2cd48a5191dc1cc1f48e1e17da6cf.jpeg
Avantaje:
– Costuri de realizare minime…. 4-5 semne de circulatie (4-5 sunt deja acolo si se pot reutiliza) si o galeata de vopsea alba.
– Timp de realizare …. maxim trei ore cu 3 oameni de la ADP.
– Reduce viteza celor care vin dinspre Politie fara sa fie nevoie de limitatoare pentru acest sens de mers.
– Vizibilitate si claritate a regulilor pentru toti participantii la trafic.
e exact ce trebuie, dar cred ca mutarea monumentului pe spatul alaturat va usura si mai mult
Semafoare li de spune, se ocupa automat cu dirijarea circulației.