1988, o miuța pe zăpadă în fața blocului, Centru Buftea

Când eram foarte mic am citit „Băieții din Strada Pal”, probabil a doua carte citită de mine în viață, după „Fram, ursul polar”. De la ursuleț și circ, am sărit direct la bagabonțeală și bătaie. M-am făcut mare prea repede.

De atunci zona din fața blocului meu, mai precis cea dintre blocurile R1 și R2, a devenit pentru mine ca maidanul băieților din Budapesta. Loc de joacă, de război și de moarte. Un loc sfânt.

Doar că, spre deosebire de băieții din strada Pal, noi nu ne-am bătut pentru maidan, ci l-am împărțit frățește. Eram rivali doar la fotbal. Meciurile dintre R1 și R2 erau zilnice și întâmplător eram chiar dinamoviști (R1) și steliști (R2). Miza era uriașă de fiecare dată.

Deși eram la 10 pași de zona 0 a orașului, cu grădini și parcuri bine întreținute, aici era practic spatele centrului. Un spațiu verde eșuat, o bătătură stearpă, doar cu câțiva tei tineri plantați de primărie. Și câțiva pruni, un piersic, un nuc, probabil s-au gospodărit vecinii.

Când dădea zăpada, maidanul acesta se transforma în cel mai frumos stadion din lume. Fotbalul pe zăpadă era nebunia zeilor, nu era un joc mai tare. Puteai face alunecări, plonjoane, tăvăleli și trânte. Am fost mediocru la fotbal, dar cel mai bun la alunecări și tăvăleli. Momentul era perfect și pentru a exersa bătăi și scheme de karate văzute pe video.

Fotografiile sunt reale, de la noi de pe maidan, nu mai știu cine le-a făcut. Din păcate sunt neclare, nici nu-i mai recunosc pe toți.

Cu căciulă albă, de tip Prăvale Baba, vărul Daniel Toba , pe atunci zis Miclo, de la Miclovan. Un intrus de la R3, pe bază de nepotism. Apoi, când a mai crescut și s-a deșirat i s-a zis Dan Oase. Acum o să ne dea like de pe o insulă din Pacific, unde iarna face surf. Doamne, dacă vă spun poreclele tuturor de pe maidan, vin ăștia după mine din toate colțurile lumii și mă linșează.

Pe fundal se văd sănii. In fața la scările A, B și C la R1, zăpada și gheața se topeau târziu, că era veșnic umbră, nu dădea soarele. Seara, dădeam cu apă, să iasă gheața mai bună dimineață, dar trebuia să ieșim devreme, că altfel dădea tanti Sanda de la parter cu sare. Iar dacă cobora nea Nicu de la 1 la o țigară pe băncuța din spatele porții, de sub prun, se suspeda orice meci internațional, că era pericol să nu-l lovim. Bă, dar dacă loveai una cu mingea, erai mâncat instantaneu de un conducător auto direct de la balcon și aveam maidanul suspendat o săptămână.

Acum aici e doar beton, maidanul a fost betonat și a devenit o uriașă parcare, vreo 40 de mașini. Atunci erau 8. Cu ocazia asta îmi dau seama că eu am rămas singurul din generația aia care încă mai stă aici, pe fostul nostru maidan. Asta nu știu dacă e de bine sau e de rău.