PMP Buftea a fost inghițit de UNPR Buftea

Deși la nivel național UNPR-ul e cel care a fost absorbit de PMP-ul lui Băsescu, printr-o mișcare pe cât de dubioasă , pe atât de abilă a fostului președinte Băsescu, la Buftea, PMP-ul pare că s-a topit in micul, dar bine infiptul UNPR.

UNPR Buftea mai exista cu doar 2 membri activi, Neațu Laurențiu și Mihai Cojocariu, iar PMP Buftea n-a existat decat in campania electorală, cu o echipa de 4-5 oameni. Două organizații decedate, cu rezultate penibile in alegerile locale, au fuzionat și incearcă să ne arate că respiră. In alegerile din iunie Neațu  (UNPR) a obținut doar 0.7% din voturi, iar  Goșa 2,6%, dar cu toate astea liderul UNPR a fost pus șef peste noul PMP.

Pentru Consiliul Local PMP a obținut 2.2%, iar UNPR 5.1%, un procent mult prea mare față de cel al candidatului UNPR la primarie,  pentru a ne convinge ca a fost real. Pe filiera șefului UNPR Ilfov, Anton Valeriu, (acum prim vicepresedinte PMP Ilfov) primar in Corbeanca și apropiat al primarului Pistol, UNPR Buftea are un consilier local, dar și pe noul președinte PMP, Laurențiu Neatu, care ii ia locul doamnei Goșa.

Indrăznesc să anticipez (sper să fiu contrazis)… primarul Pistol și-a insușit incă o organizație locală, PMP, după PNL și mărețul PSD. Mai rămâne tare doar ALDE (deocamdată), căci M10 Buftea a dispărut odată cu rezultatul dezastru de la alegeri.

[quote font=”georgia” font_size=”18″]„Consider că, așa cum m-am priceput, am reușit totuși ceva. Unii ar spune foarte puțin spre deloc. Eu însă spun că foarte mult. Dar sunt convinsă că prin unirea forțelor noastre să reușim acolo unde lipsa de experiență a dat greș. Pentru cei care cred că am dat bir cu fugiții, țin să-i liniștesc. Sunt tot aici, tot eu, iar politica este un joc frumos dacă jucătorii dau dovada de fair-play. Plecarea din funcția de Președinte al PMP Buftea nu înseamnă o retrogradare, nu înseamnă o înfrângere. Înseamnă doar că mai am de învățat.”[/quote] Lidia Goșa, fost lider PMP Buftea

.

Prin fuziunea cu UNPR PMP a obtinut la nivel de țară:*2.500 de Consilieri Locali (PMP=1.320+UNPR=1.200), *44 Primari (PMP=18+UNPR=26), *51 Consilieri Judeteni (PMP=37+UNPR=14), *8 Vicepresedinti de Consilii judetene (PMP=7+UNPR=1)

]]>

1 răspunde
  1. Laur
    Laur says:

    Super penibil. Doamna Gosa nu e mamai bine sa dati randament la institutia in care aveti spre educatie tinerii elevi? Lasati dracul politica ca nu e pentru toti.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *