Primarul și consilierii PNL cadre didactice au respins proiectul USR Buftea de sporire a siguranței in apropierea școlilor
Trecerile de pietoni din orașul Buftea reprezintă un real pericol. Doar o minune a făcut ca până acum să nu fi avut loc accidente grave în zona unităților de învățământ. Aceste treceri nu sunt vizibile, nu sunt iluminate și, de cele mai multe ori, sunt mascate de autovehicule parcate chiar pe ele.

Consilierii USR Buftea au depus luna aceasta spre dezbatere în Consiliul Local un proiect de hotărâre prin care propun reconfigurarea tuturor trecerilor de pietoni din jurul unităților școlare din Buftea. Principalele măsuri propuse de noi sunt:
1. Ridicarea trecerilor de pietoni la nivelul trotuarului, pentru a spori vizibilitatea, a reduce viteza de deplasare a vehiculelor și a permite traversarea în condiții de siguranță pentru copii, persoanele vârstnice, părinții cu copii în cărucior sau persoanele aflate în scaun rulant.
2. Vopsirea trecerilor de pietoni în culori vii, utilizând material antiderapant, pe o distanță adaptată limitei legale de viteză din zonă.
3. Iluminarea trecerilor pe timp de noapte, prin montarea de stâlpi de iluminat pe ambele sensuri de circulație.
4. Presemnalizarea corespunzătoare, prin indicatoare rutiere care să avertizeze atât apropierea de trecerea de pietoni, cât și diferențele de nivel ale carosabilului, pentru a încuraja șoferii să reducă viteza din timp.
Dacă vor respinge și acest proiect, cetățenii au tot dreptul să-i considere pe consilierii locali PNL și PSD responsabili moral pentru orice accident care va avea loc în jurul școlilor.
Și în anul 2024, orașul Buftea s-a situat în topul localităților din județul Ilfov în ceea ce privește coeficientul de criminalitate, conform datelor publicate de Inspectoratul Județean de Poliție al județului Ilfov.
Ca în fiecare an, pe raza orașului Buftea au fost înregistrate sute de infracțiuni, cele mai numeroase fiind cele la codul rutier: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului, conducerea fără permis, accidente rutiere soldate cu victime – decese sau răniți.
Este necesar luarea unor măsuri urgente pentru creșterea gradului de siguranță rutieră și pentru reducerea infracționalității generate de accidentele de circulație.
Primarul și consilierii PNL cadre didactice au respins proiectul USR Buftea , iar motivul e penibil!
Deși am propus asta încă din martie 2023 la rectificarea bugetară, primarul a spus atunci că trebuie proiect de hotărâre. Am făcut. Acum, primarul a zis că nu poate face că nu vrea să facă din bugetul local și că o să atragă fonduri europene pentru asta.
Dacă nu știm cu ce se ocupă el, am fi râs de ce a zis. Dar nu râdem, ci ne revoltăm și mai mult. Să nu vrei să dai câteva zeci de mii de lei pentru siguranța copiiilor e o ticăloșie. Să aberezi că vei atrage fonduri europene pentru asta e o doar o minciună.
Primarul nu știa ce să mai abereze ca să-l respingă, de a ajuns să spună că noi (sau eu nu mai știu) doar criticăm și nu propunem nimic. Asta vorbind la proiectul propus de noi. El al 3-lea proiect de hotărâre făcut in 2025 de USR Buftea și respins fără motiv real de primar și majoritatea PNL-PSD.
In aceeași ședință s-a aprobat extinderea rețelei eletrice pe o fostă stradă privată, doar pentru O SINGURĂ persoană care și-a făcut casă pe terenurile familiei. Peste 500 000 lei (!!!) din bugetul local pentru a ridica valoarea terenurilor unui apropiat. Vedeți și părerea lui Eugen Duță – Consilier Local USR Buftea
Deoarece copiii orașului merită mai puțin decât rechinii imobiliari.
Vedeți și părerea lui Eugen Duță – Consilier Local USR Buftea
UPDATE august 2025
La 14 zile după ce a respins proiectul nostru pentru sporirea siguranței pietonilor în apropierea unităților școlare, primarul face parcare fix pe trecerea de pietoni la grădiniță. Atât de prost e administrat acest oraș.

Nici măcar tragedia prin care a trecut, nu l-a convins pe primar să sporească siguranța în apropierea trecerilor de pietoni. În 2008, Gheorghe Psitol a accidentat mortal un cetățean, în apropierea trecerii de pietoni, în comuna Dumbrava Roșie .




Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!