Paul Cambera a trecut in lumea celor drepți
Director Comnord Buftea timp de 20 de ani și fost consilier local PDL pe parcursul a 3 mandate, la 65 de ani, Paul Cambera a pierdut lupta pe care o ducea de ceva ani cu o boală foarte agresivă.
L-am cunoscut foarte bine, am lucrat cu el zi de zi timp de 7 ani, și pot spune că a fost un tip fabulos, despre care aș putea scrie o carte. Chiar dacă nu ne-am ințeles intotdeauna perfect, am invățat multe de la el și imi vine in cap o vorbă pe care mi-o spunea mereu… „oricât de rebel ai fi, nu faci nimic fără diplomație”. Nu prea am mai vorbit de când am plecat de la Comnord, dar de câte ori mă vedea pe stradă, oprea mașina, lasa geamul jos și striga: „Bogdănele, fii mai incisiv, că prea ii menajezi!” Nu mi-a plăcut niciodată să mi se spună Bogdănel, dar el era singurul care o făcea.
Paul Cambera era un tip foarte cunoscut in Buftea, sute de bufteni lucrând cu el, un adevărat lider care a format o familie la Comnord. Era foarte legat de Buftea și a fost unul dintre consilierii locali care vota doar in cunoștință de cauză și ținea mereu ca hotărârile consiliului să fie dezbătute pe indelete.
Slujba de inmormântare va avea loc luni la prânz, la Biserica Atârnați, al cărui apropiat a fost mereu.
Condoleanțe familiei. Odihnește-te in pace, nea Paul!
]]>
Odihniti-va in pace, domnule Cambera!
O sa ne fie greu sa va egalam, dar deja ne gandim cum sa va urmam exemplul in comunitatile noastre.