Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” împotriva extremismului de dreapta

In cadrul Programului ” Scoala Altfel”, la Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” Buftea-Ilfov, a avut loc deschiderea oficială a expozitiei „Pentru o democraţie activă– împotriva extremismului de dreapta!“.

La manifestare au participat dr. Liviu Beriş, în vârstă de 90 de ani, supravieţuitor al deportărilor din Transnistria, şi Cristian Chiscop, director de programe educative de la Fundația ”Friedrich-Ebert-Stiftung” Romania. Liviu Beriş a povestit despre experienţa deportărilor şi a lagărelor de exterminare, experienţă prin care a trecut la vârsta de 13 ani, doar pentru vina de a se fi născut din părinţi evrei. Elevii au primit din partea organizatorilor lucrarea Liviu Beriş, „Holocaustul din România. Întrebări şi răspunsuri.”, dar și broșura: ”Ghid de coduri, simboluri și însemne ale extremei drepte în România”.

Expoziţia se adresează în special tinerilor începând cu vârsta de 14 ani, dar şi altor persoane interesate de fenomenul extremismului de dreapta. Expoziţia și expunerea dlui. Chiscop au adus în prim-plan drepturile omului şi principiile democratice ca fundament al oricărei societăţi umane, şi pune în contrast cu acestea ideologia extremei drepte, în care exact aceste valori sunt respinse şi tratate cu ostilitate. Aceasta a fost gazduită de liceul ilfovean în perioada 19.03.2018 – 17.04.2018.

Evenimentul a fost organizat de Fundatia ”Friedrich-Ebert-Stiftung”, în colaborare cu Liceul Tehnologic „Dumitru Dumitrescu” Buftea-Ilfov. Inițiatorul manifestării a fost prof. Marin Amalia, coinițiator al proiectului ”Un om, o viață, o istorie!” – realizat împreună cu Institutul Olga Lengyel S.U.A. (care a oferit de altfel și o bursă pentru realizarea acestui proiect), alături de care organizatori au fost: prof. Carastanef Rodica, prof. Rădută Georgeta, prof. Stanciu Mihaela, prof. Moldoveanu Mona, prof. Liță Anca și cu sprijinul d-lui  Chelu Valentin.

]]>

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *