Afara nu e nici un anotimp
Eram ca de obicei in statia de autobuz, pregatita pentru o noua zi de munca. Lume multa. Erau toti agitati, verificindu-si ceasurile din minut in minut pentru ca niciun maxi nu catadicsea sa apara. Deodata, cautand in jur fete cunoscute, imi sare-n ochi un chip… il stiu de undeva, si-l stiu bine. Eu niciodata nu uit chipurile, indiferent cat de mult le-ar schimba natura, timpul…sau televizorul (una din calitatile mele inutile cu care ma mandresc).
E un tip modest, imbracat simplu ce parea un necunoscut pentru cei din jur , cu parul lung si cret prins intr-o coada lejera pe ceafa. Ceea ce-l deosebeste de restul este chipul luminos…chiar fericit. In sfarsit apare maxi-taxi ! Nimeni nu se misca, doar eu, pentru ca ma aflam intr-un loc indepartat de coada formata la maxi…nu mai support cozile din copilarie cand faceam ‘pogo’ la paine sau la ratia de la Gioarsa (apropos pogo e porecla sora-mi pusa asa, aiurea, fara sa fi auzit termenul undeva, eram mici cand nici nu stiam ce inseamna si credeam ca este inventia noastra)
Ajung langa el. El nu se misca desi nu se afla la coada, il simt ca nu se grabeste… poate nici lui nu-i place imbulzeala, dar la el cred ca e chestie de bun simt ca e prea mic sa… Ma trece un fior, o stare, nu stiu ce dracu`i asta, dar simt ca tre` sa fac ceva, nu pot lasa clipa sa treaca asa pe linga mine… pe langa noi. « Vreau cartea ta ! » ii spun pe un ton aparent regizat sa fie serios si important, fara sa-l privesc … Na ca am copt-o ! Iar ma fac de ras da` nu-mi pare rau. Tresare, pare ca nu-i vine a crede ca i se intampla in sfarsit. Stiam ca o sa-i placa faza, are suflet de artist si cu siguranta viseaza la astfel de momente. Pentru asta o si fac. « Cartea mea ? » repeta el mai mult ca sa se asigure ca nu i se paruse…L-am privit o secunda, cat sa apuc sa–i zaresc scanteierea ochilor si zambetul buzelor si am continuat desi nu credeam ca voi mai indrazni sau putea. Eram deja in multime si realizam ca toti oamenii aceia care de obicei sunt galagiosi si se calca in picioare pentru a prinde un loc in masina, amutisera acum in mod ciudat si placut. Devenisera deodata politicosi, civilizati, pareau a asculta conversatia si-mi placea sa cred ca datorita ei – a faptului ca stateau langa un scriitor – si-au schimbat atitudinea. Profitand de atentia celorlati ii spun cu si mai multa hotarare « Da, cartea ta !» Pentru ca nu aveam timp sa ii explic ca datorita programului incarcat nu ma pot deplasa la Bucuresti sa mi-o procur singura, iar modul in care il abordasem era ciudat si usor ridicol, am incercat sa-i dau de inteles asta, dar
Citește mai mult







