Dupa articolul legat de traficul din urbea noastra am vazut ca strada (de fapt drumul de pamant) ce leaga bariera spre Corbeanca de podul de la Buciumeni a prezentat interes, mai ales ca ar fi o varianta de ocolire a orasului, dar si pentru ca locuitorii de acolo au ceva probleme. Pentru mai multe detalii ne-am deplasat la fata locului in incercarea de a afla mai multe despre ce se intampla acolo.
Ajunsi pe Strada Fulger (asa se numeste drumul respectiv) am fost socati de atmosfera desertica din curtile oamenilor, zona asemanandu-se, pe alocuri, cu vecinatatile fabricilor de ciment. Totul este acoperit de un strat alb de praf. Evitam cu greu o Dacie Papuc al carei sofer probabil se crede Titi Aur si ne oprim la prima poarta. Strigam un batran aflat in curte sa discute cu noi si acesta alearga intr-un suflet crezand ca suntem de la primarie. Dezamagit ca nu putem face mare lucru pentru el ne apostrofeaza ca n-am venit in timpul verii sa vedem cum arata curtea lui dupa cateva saptamani de arsita, cand statea in casa din cauza prafului, nici nu putea respire. Ne spune ca anul asta nu a mai facut nimic in gradina, totul s-a uscat din cauza asta. A udat seara de seara, a spalat plantele sa poata sa respire, dar tot degeaba. Ne mai spune ca a venit “Nea’ Gheorghe”, un vecin, cu o hartie pentru primarie, pe care au semnat-o toti. Dupa cateva zile a aparut o masina de la salubritate care a udat drumul, dar cum orice minune tine trei zile… n-au mai vazut-o pe acolo. In timp ce vorbeam mai trec inca doi “piloti” si ne sufoca intr-un nor de praf… Batranul se uita dupa ei si ne spune trist ca se grabesc oamenii, nu-i intereseaza ca ii omoara cu zile, apoi face semn unui sofer ce conducea un camion de la salubrizare, care arunca pietre de la roti ridica un nor urias de praf, sa mearga mai incet. Reactia acestuia: un pusti, este un semn pe care batranul probabil nu il intelege. Intre timp apare si o vecina, vazand ca facem fotografii. Afla despre ce e vorba si ne spune ca ea nu mai scoate rufele la uscat decat noaptea, pentru ca altfel le-ar lua negre de pe sarma. Ne roaga sa facem ceva la primarie, sa-l chemam pe primar sa stea cateva ore in curtea lor, sa vada daca se poate trai asa. Plecam doua sute de metri mai in fata, lasandu-i pe cei doi intr-un nor de praf; aici gasim trei case construite de curand. Nu e nimeni acasa, probabil sunt la serviciu, dar ne intrebam oare daca oamenii care au construit acolo stiau ca vor trai ca in desert ar mai fi facut case pentru care platesc impozite la primarie. Suntem siguri ca nu, dar cine se gandea ca edilii vor sta cu mainile in san, indiferenti la ce se intampla cu cetatenii ei.
Parasim zona cu praf intre dinti, gandindu-ne ca probabil nimeni nu ar vrea sa traiasca in astfel de conditii. Solutia cea mai simpla ar fi sa ploua in fiecare zi. Sau macar noaptea. Sau ca soferii care trec pe acolo sa aiba mai mult bun simt. Dar cum din pacate ploaia nu se poate controla, iar bunul simt este ceva care pe la noi nu prea se gaseste, probabil ca ar trebui sa se gasesca macar o masina care sa ude de doua ori pe zi. Asta ca o solutie de moment, pana cand primaria rezolva problema pe termen lung. Se poate asfalta acest drum, astfel s-ar descongestiona putin si traficul de pe Strada Viilor si nu ar mai sta oamenii cate 45 de minute la bariera. Sau s-ar putea face un pasaj pe sub calea ferata si s-ar desfiinta bariera (asta ca propunere pentru nepotii nostrii, ca noi sigur nu prindem asa ceva).
Speram ca data viitoare cand trecem pe acolo sa va putem relata ca s-a facut ceva pentru oamenii care traiesc in desertul pe langa care trecem indiferenti in fiecare zi.
]]>
