Adrian Stroe, medalie de bronz la Campionat European de înot în ape înghețate
După bronzul de anul trecut, la Campionatele Mondiale din Franța, la 500m liber, Adi Stroe din Buftea câștigă bronzul la 100 m fluture, la Campionatul European de înot în ape înghețate, ce a avut loc săptămâna trecută la Oradea. 320 de înotători din 27 de țări au înotat într-o apă sub 5 grade.
Fiu de dascăl, Adrian scrie povestea sa mai bine decât orice jurnalist, așa că o preluăm integral de pe pagina sa de Facebook, iar la final avem o super discuție video cu el, invitat la podcastul nostru, despre aventura sa în sport, de la gimnastica domnului profesor Tudusciuc, la 11 km în Lacul Buftea, triatlon și ape înghețate.
„Cred că oricăruia dintre noi îi este greu să facă anumite chestii. Că e vorba de trezitul dis de dimineață sau de prezentările la serviciu, strânsul frunzelor din curte sau respectarea unei diete alimentare, mintea noastră aproape invariabil ne va spune o poveste care să ne determine să evităm cumva munca „neplăcută” din fața noastră. Parcă se transformă într-un un avocat al apărării, apărător al zonei noastre de confort, care este extrem de abil și de iscusit. Știe precis cum să abordeze problema, cu ce argumente să iasă în față astfel încât juriul și judecătorul să îi mănânce din palmă, și să „dea încă un snooze alarmei”, „să mănânce eclerul, că nu se face gaură-n cer”, „să lase pe mâine terminarea proiectului…” și așa mai departe.
M-am confruntat cu asta, mai mult sau mai puțin conștient, toată viața. Am împărțit victoriile cu acest drac de avocat, să zicem frățește. Te lupți și tu cu ce îți vine la îndemână, însă uneori, viața/soarta/Dumnezeu/universul îți mai aruncă o unealtă cu care reușești câștigi bătăliile, cel puțin o perioadă.
Mă apucasem de înot deja de aproape cinci ani, eram încă foarte entuziasmat, făceam tot ce îi stă în putere unui amator să evolueze, ba chiar participasem și la câteva competiții de înot și triatlon, când am aflat de înotul în ape înghețate. Cu ajutorul antrenorului meu care m-a recomandat, am ajuns să fac parte din, știu că sună mult dar așa au stat lucrurile, lotul României de înot în ape înghețate.
Fără să îmi dau seama, era exact „unealta” de care aveam nevoie. Urma să îmi antrenez corpul, dar mai ales mintea să facă ceva greu. În această disciplină se îmbinau două componente: una care îmi plăcea și de care eram pasionat, înotul, și una care mă catapulta din zona de confort, și anume apa foarte rece. Aveam nevoie de asta în viața mea? Nu aveam… Dar aveam!
Nu zic de ianuarie, dar chiar și vara, dacă intri într-o apă de sub cinci grade Celsius, reflexul este să pleci, să faci cumva ca acea senzație să înceteze. Pielea, inima, plămânii, rinichii urlă la tine: „Lasă prostiile, frigul asta te omoară! Ieși afară!” Pe de altă parte, mintea sau ego-ul îți spun „Băi, stai cuminte! Nu poți să ieși după nici zece secunde. Sunt toți oamenii ăștia aici… Râd de tine. Mai îndură puțin!” Acest ping-pong continuă până când prima voce se aude din ce în ce mai puțin, și la un moment dat se face liniște complet.
Nu, n-ai murit. Doar nu mai ai nevoie de argumente pentru a înfrunta frigul. Nici măcar nu te mai împotriveșți, nu te mai încordezi pentru a pompa mai mult sânge cald prin corp. Lași frigul să facă parte din tine. Dacă la început erați inamici, veneați din medii diferite și era care pe care, acum sunteți unul și același. După câteva minute petrecute într-o apă de două grade, ești rece bocnă. Nu mai ești de aici, ești de acolo.
Te lupți cu frigul, te infratesti cu frigul, ca în cele din urmă, ajungi să fii frigul. Știu că sună „poetic”, dar adevărul este că începi să te simți din ce în ce mai la locul tău în apa rece. Nu te opui, nu te superi că muscă din tine, e totul un proces foarte natural prin care vă acceptați unul pe celălalt. Și ghici ce? Apa aia rece ești tot tu. Ești tu care nu vrea să se trezească de dimineața, nu vrea să se țină de dietă, nu vrea să termine proiectul sau să își ajute colegii, și așa mai departe. Ce să vezi, schimbarea doare. Iar rezistența la schimbare este deseori foarte mare. Procesul va fi greu uneori, dar nu înseamnă că nu merită parcurs. Fix d-asta trebuie parcurs, pentru că merită.
Revenind la ice swimming, odată ce ți-ai rezolvat problemele de „software”, abia apoi poți să începi să lucrezi la cele ce țin de „hardware”; motricitate, coordonare, tehnică, plan de cursă, ritm sau anduranță. Dar acestea sunt in acest context detalii și au mai multă legătură cu ce ai făcut în afara apei reci, de-a lungul timpului, la antrenamentele de înot.
În weekendul ce tocmai a trecut, am participat la primul Campionat European de înot în ape înghețate, organizat impecabil la Oradea. Deși la proba 500 m la care am luat bronz anul trecut la categoria de vârstă, la mondialele din Franța, am luat de dată această locul 5, dar am reușit un timp cu 11 secunde mai rapid, lucru care m-a bucurat maxim, iar medalia, tot de bronz, a venit de unde nu mă așteptam, la proba de 100 m fluture.
Mai important decât orice realizare persoanală, a fost să aud de la germani, francezi, englezi, irlandezi, polonezi, și alții, că va fi extrem de greu de organizat un concurs care să îl egaleze pe acesta. Abia aceasta este adevărata victorie! Sunt chiar curios cine o să mai aibă două bazine olimpice, unul rece, descoperit, pentru concurs, iar unul la interior, cald, pentru antrenamente, saune, ciubăre, dușuri, magazin cu echipament de înot, tonete cu mâncare, toate la botul calului, în aceeași incintă practic. Băi, se poate și în ice swimming… Și câțiva oameni din România au arătat cum. Paul, Ovidiu și restul echipei, comunității din Oradea, maxime felicitări!
Anul acesta am avut avut cea mai numeroasă echipă a României de până acum. Fiecare dintre membrii ei, foarte special în felul lui sau al ei. Cu toții am luptat și am dat tot ce am avut și ce n-am avut pentru un timp cât mai bun în probele pe care le-am înotat. Delegația noastră a câștigat 62 de medalii! Mai ziceți ceva… Să asiști la momentul în care oamenii își înving fricile, își depășesc limitele, cum reușesc să își adune toate forțele și să le direcționeze pentru câteva secunde sau minute către un singur scop, este absolut terapeutic și cel puțin pe mine, mă umple de bucurie, de putere și de speranță. Tot respectul pentru toți colegii de echipă!
Dintre noi însă, s-au ridicat și niște vârfuri de lance care au luat medalii la Open, medalii de aur, au doborât recorduri mondiale și pentru care imnul României a fost cântat la festivitatea de premiere… Pe mine m-au ucis total acele momente, mi-au umezit ochii și m-au făcut să realizez că mai mult decât depășirea unor limite personale, prin practicarea sportului și popularizarea acestuia, i-am ajutat, indirect, și pe alții să viseze. Sunt absolut sigur că nu vor uita vreodată momentele acelea. Pentru ei, care au în jur de nouăsprezece ani, s-au creat niște amintiri pe care le vor lua cu ei prin toată viața, le vor povesti, îi vor inspira pe alții și îi vor face să viseze la rândul lor.
Oricât de cald sau cât de frig le va fi pe parcursul vieții, cu orice se vor confrunta, vor avea mereu în suflet acel moment de căldură maximă într-o mare de frig, când au fost primii! Așa ceva nu se uită. Gândul acesta îi va propulsa și le va dicta ritmul în viață sau îi va ghida spre „victorie” când vor avea nevoie. Iar eu mă simt extraordinar de norocos și de bucuros că am fost martor la crearea acelei amintiri a lor!”
Adrian Stroe a inotat 11 km in Lacul Buftea în doar 3 ore!
Cu Adrian m-am întâlnit la triatlonul de la Mamaia și mi-a venit ideea genială de a-l invita la podcast. El a reușit o clasare excelentă la proba olimpică, eu am supraviețuit la proba Half Ironman. Am vorbit mult și eu, dar cred că a ieșit o discuție interesantă, cel puțin pentru sportivii începători.
Va spunem noi ca nu e târziu sa va apucați de sport nici la 30, dar nici macar la 40 de ani!
Partea 1
Partea 2
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!