S-ar putea să avem dreptate, dacă ne inchipuim o petrecre de puști de 14-18 ani, toți răstigniți pe canapele, cu telefoanele pe Facebook, sorbind prin pai bere cu lămâie.

Cam prin 94-95, după Anul Nou, gașca noastră e invitată la ziua Cristinei, 14 ani parcă. Se făcea și ea mare, avea voie să se distreze de acum cu rocării. Pentru că era fată cuminte, părinții au decis să-i facă o surpriză și să se care undeva in acea seară, lăsând-o pe Cristina, aproape singură, cu bunica, in apartament.

Cristina avea un zâmbet unic, aproape permanent, simpatic, dar care, deși mereu sincer, părea cam spart, cam sadic. Băieții au alintat-o Cristina Sada. Era entuziasmată că va da bairam și va fi aproape singură acasă. Ne-a invitat cu mare emoție, sorbind din țigara din care tragea intotdeauna doar pe gură, pufăind tacticos, aparent matur, fără să tragă in piept.

Era nouă intre noi, o adusese Mircea, fie-i țărâna ușoară, pe care Sada il combinase un pic, mai mult să intre in gașcă. Ne-a zis că e voie și cu băutură, dar să aducem fiecare, căci părinții nu-i puseseră la dispoziție decât niște suc de la dozator și o șampanie, la tort.

Prima noastră problemă. Cadou? “Hăi, mă, ce cadou, lasa-ți-o dracu de vrăjeală, că nu se mai poartă cadourile”… ne indemna Mau. “Aveți bani de cadou?” Avea dreptate, ne-am scormonit de un pachet de țigări la 7 inși și o sticlă de juma’ de “Cotei”, o băutură pe bază de alcool rafinat și ceva cacao. Am mai luat eu o sticlă de sticlă de vin de casă de la tata. Petul nu apăruse, berea la jumate era scumpă și greu de cărat, așa că nu ne incurcam cu bere. A mai apărut o sticlă de vodcă Polar și eram gata de bairam.

Ce facem cu cadoul? “Bă, Mircea, dar tu ești chiar nesimțit, e prietena ta și nu ii duci nimic?” Mircea era un tip educat, simțit, și mereu atent cu fetele. Ohooo, cîte injurături și-a luat de la noi, că le invăța cu nărav! S-a dus acasă și s-a intors cu un șpray, un deodorant furat de la maică-sa din vitrină. Probabil folosit deja. Hai, că avem cadou, mergem toți pe cadoul lui Mircea!

Am plecat spre celălalt cartier, spre Studio, și am sunat la ușă. Ne-a primit mamaie, foarte amabilă și o Cristină cu un zâmbet larg și relaxat. Ne-am descălțat frumos, ne-am dat hainele groase jos, având grijă să nu iasă la iveală băutura, și ne-am așezat in jurul unei mese, in sufragerie, iar printre picioarele noastre se alintau un cățel și o pisică.

Cititi continuarea pe demodaveche.ro…  Un bairam de coșmar