Singurătate printre străini


In apropierea Crăciunului ne gândim doar la lucrurile frumoase, e și păcat altfel. E momentul când ne gândim doar la copii și la familie, pentru care Moș Crăciun se bate cu troienele și aglomerația din trafic și din magazine. La bătrânii singuri nu știu câți se gândesc. Moșul cred că i-a uitat demult.

O poveste scrisă de mine anul trecut pe demodaveche.ro

 



 

Doamna Rusu, de care vă povesteam acum un an, incă mai bântuie de câteva ori zilnic aleea de sub geamul meu, mereu singură, plimbându-se greoi cu mâinile la spate, intr-o consecvență ce imi picură fiori reci in suflet, dar mă și face să apreciez ce am acum. Inevitabil mă gândesc cu groază la bătrânețe și mă rog să nu fiu vreodată singur!

Bătrânii m-au sensibilizat intotdeauna mai mult decât copiii amărâți, oamenii bolnavi sau animalele chinuite. Dar cel mai mult mă chinuie să văd bătrâni singuri!

Am un vecin la prăvălie, bătrân și trist, care vine in fiecare zi să bea cafea. Fără lapte, doar un pic de zahăr. Zi de zi aceleași intrebări… Cât iți datorez pe cafea? Ți-am dat banii?. In poză este chiar dansul, singur in fața primăriei, in preajma Crăciunului, pe marginea unei bănci, de parcă ar lăsa loc să se așeze și altcineva.

Odată, după ce i-am pus cafeaua, scotocindu-se prin toate buzunarele, zice…

“Cât iți datorez? Ah, mi-am uitat portofelul in casă! Pot să ți-i aduc mai târziu?”. Sigur că n-am avut nicio problemă cu asta, dar m-am blocat, ba chiar m-am cutremurat, când, după ce și-a băut cafeaua in cele 5 minute obișnuite, m-a intrebat din nou… “Ți-am dat banii?” Ce să răspund? Mai nou, ne intrabă aproape in fiecare zi… “ce zi e azi?”

Am incercat de câteva ori să intru in vorbă cu el, știind și că e tare nerăbdător să-i dea cineva atenție și să schimbe măcar două vorbe amărâte. Dar mi-e greu, mi-e greu să-l văd așa singur, trist, cu un zâmbet spart, cu mâinile tremurânde, oftând așa des și așa adânc, de parcă iși dă ultima suflare. Mă intreabă…

— Ești insurat?

— Nu, zic mândru.

— Păcat… E bine să fii insurat. Dar să nu-ți moară nevasta! Ca mie!

N-am fost surprins să aflu că exact asta, ca și in cazul domanei Rusu, e sursa amărăciunii sale.  Ce blestem, să-ți moară partenerul de viață la bătrânețe și să nu ai nici copii, nici nimic! Dar la el e și mai rău…

Intr-o seară geroasă din preajma Crăciunului, târziu, tocmai vroiam să plec și să inchid prăvălia, când apare el, gâfâind, dar parcă radiind de fericire. Nu-l mai văzusem niciodată așa, parcă entuziasmat! Chiar abia așteptam să aflu ce se intâmplase…

Se pierduse, se rătăcise… In căcatul ăsta de oraș, cu o stradă principală și două secundare, cum zis cei de la capitală! Ca de obicei, ieșise seara se bea un coniac mic, dar se abătuse de la traseul obișnuit și intrase printre blocuri. Nu era beat, nu l-am văzut niciodată beat! Se făcuse târziu și frig, iar străzile erau goale. A rătăcit două ore printre blocuri, la doar 3-400 de metri de casă, panicat, și a mai intrebat pe câte cineva unde e primăria, dar nimeni nu a avut răbdare să-i explice pe indelete. A avut noroc cu niște copii, care i-au zis “te ducem noi, nene, că te știm, mata stai cu noi in bloc”

Le-a dat 2 lei să-și iași ei ceva și mi-a cerut o cafea. “Aaaa… nici nu știi ce bine imi pare că te văd!” Și-a aprins o țigară și sorbindu-și cu nesaț cafeaua fierbinte, a continuat relaxat… “Acum pot să stau și două ore cu dumneata aici, că sunt acasă, nu-mi mai e frică!”

Mi-am amânat fericit plecarea, doar să il văd că se simte bine și l-am ascultat interesat. E doar de 2 ani in oraș și nu s-a mai aventurat vreodată așa -departe- de casă, incât să se rătăcească. A stat toată viața in Constanța, până acum doi ani, când i-a murit soția. “Și ce bine era… ieșeam in fiecare seară să beau un coniac și nimeni nu mi-a zis vreodată că sunt bețiv. Aici dacă stau singur la un pahar, lumea mă face bețiv. Cunoașteam toată Constanța, insă aici nu m-am dus mai incolo de blocul ăla, nici nu știam că aveți și case”

Cum a ajuns aici? După ce i-a murit soția, niște rude de ale ei l-au convins să facă schimb de case…un apartament in Buftea, pentru o casă in Constanța. “Și așa rău imi pare că am făcut asta, așa de tare m-au păcălit!”

Ce poate fi mai trist decât un bătrân? Un bătrân singur, văduv… Sau și mai trist, un bătrân singur printre străini!

 

…………………………………………………………………………………………………………………………………

Bătrânul s-a stins, singur, după câteva luni de la acest articol.

]]>

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.