Marian Gavrilescu promoveaza oameni din Buftea

Pusa Rudeanu si lupta pentru spital

Cand a preluat postul de manager al Spitalului Orasenesc Dr. Maria Burghele din Buftea, stia exact cum trebuie sa arate si sa functioneze o institutie care sa merite aprecierea si increderea celor care ii pasesc pragul. Avea 21 de ani de experienta in sistemul medical, o buna parte din aceasta perioada fiind petrecuta la serviciul de urgenta prespitaliceasca. Alaturi de pacientii pe care i-a insotit in diferite spitale a trait speranta, teama, increderea sau incertitudinea fata de calitatea serviciilor. Doamna Florentina Rudeanu, care au fost primele lucruri pe care le-ati facut ca manager?
Primul lucru, pe care vreau sa-l stabilesc si cu dvs., a fost sa mi se spuna Pusa. Este conditia pentru a continua acest interviu. Al doilea lucru a insemnat coagularea unei echipe care sa gandeasca intr-un mod constructiv. Am inceput sa punem pe hartie fiecare ce ar vrea sa schimbe si ce idei aveam pentru a revigora spitalul. Apoi au inceput actiunile concrete, dinamice, adaptate la fiecare situatie aparuta sau existenta. Cum a decurs colaborarea cu institutiile cu care erai obligata sa lucrezi?
In luna iulie 2010, spitalul, cu un aspect vetust, avea trei specialitati: obstetrica-ginecologie, interne si chirurgie, plus trei cabinete in ambulatoriu. In curand, a inceput sa se spuna despre mine ca sunt persoana pe care o dai afara pe usa si intra pe geam. Am fost la Ministerul Sanatatii, la autoritatile judetene, la Casa de Asigurari, am cautat sponsori, am facut drumuri, solicitari si rugaminti. Dupa primele noua luni, spitalul avea o camera de garda noua, dotata corespunzator, si aparatura laparoscopica performanta. Mai mult, doctorul Andrei Müller-Funogea, de la clinica din Aachen (Germania), a efectuat in spitalul nostru o operatie in premiera nationala in sfera uro-ginecologiei, fiind asistat de medicii nostri si de invitati de la spitalul Giulesti. Totul a fost minunat… pana la inchiderea spitalului.
Da. Aveam internari, consultatii si rezolvam cazuri urgente. In plus, am reusit sa readucem incredrea in Maternitatea Buftea. Numai ca, exact cand lucrurile au inceput sa mearga bine iar calitatea actului medical a convins pacientul si comunitatea, activitatea spitalului a fost suspendata, fiind unul dintre cele 67 care, printr-o „celebra” hotarare de guvern, urmau sa devina camine pentru batrani.

 

Pusa Rudeanu si lupta pentru spital

]]>

0 raspunsuri

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *