Expresul de Buftea va tăia orașul în două
Ministrul susține că asta e soluția modernă, nu cea de a lărgi DN7 la 4 benzi dincolo de Tărtășești. Pare că preferă să mute traficul de camioane din Tărtășești în Buftea. Mai spune că nu trece prin localități, dar mai era puțin și trecea prin fața Primăriei Buftea.
Deocamdată precizează că fotografia publicată de dânsul e cu caracter informativ și pot apărea schimbări. Dar prin Buftea nu are pe unde trece prin alta parte, decat pe aici, caracterul ilustrativ referiondu-se la comunele dinspre Targoviste unde e spatiu de manevra.
Inițial, proiectul acestui drum expres era total altfel. Avea traseu comun cu DN7, pe Chitila-Tărtășești, unde sunt 4 benzi, iar de la Bâldana spre Târgoviște, urma să fie lărgit tot la 4 benzi. A fost reziliat la începutul anului contractul pentru acest proiect și acum a fost lansată licitația pentru acesta.
Cătălin Drulă, ministrul transporturilor
Aceasta este soluția modernă pentru anul 2021, nu dublarea la 4 benzi a drumului existent DN71 care trece pe 53% din lungime prin localități.
Este vorba de un drum nou, care nu va trece prin localități, cu 2 benzi pe sens și separare pe mijloc, cu noduri denivelate, apropiat de profilul unei autostrăzi.
Buftea va avea și avantaje și dezavantaje.
Avantajul e că traficul greu poate fi astfel restricționat pe Sos. București – Târgoviște. Camioanele care vin de la Ploiești ar fi obligate să meargă pe A3, iar cele care vin de la/către Târgoviște, vor merge pe noul drum expres. Centrul orașului, Buftea-Studio, va putea respira.
Drumul ar putea ține loc de centura orașului, tot promisă de 20 de ani, pe cealaltă latură a orașului, pe Tamaș.
Tot un avantaj e și pentru Crevedia.
Dezavantajul e că ne taie pădurea Râioasa, ne blochează accesul la ea, ne aduce zgomot și poluare într-o zonă verde și liniștită a orașului. Va trece fix prin spatele Cartierului pentru Tineri.
După imaginea publicată, drumul expres ar urma să se descarce în str. Milano, ceea ce ar fi o tragedie. Să sperăm că va fi conectat la nodul de la A0, care trece pe granița Buftea-Chitila.
Așteptăm cumva și părerea primarului nostru, care și la ultima ședință a Consiliului Local încă vorbea de centura orașului, care va trece pe partea cu Tamaș-Corbeanca. Pe lângă asta, există un proiect și privind un alt drum de centură, Buftea-Corbeanca- Otopeni.
Orbital București, 10 noi drumuri radiale care unesc Ilfovul cu capitala
Un nou proiect a fost lansat zilele acestea, care să asigure conexiunea rapidă dintre localitățile ilfovene, cu A0, viitoarea autostradă de centură, și apoi cu Bucureștiul.
Din cele 10 drumuri, niciunul nu va trece prin Buftea, probabil pentru că deja există proiectul drumului expres, DN7 și DN1A, deci vom avea 3 drumuri care se vor conecta la A0 și București.
Cele 10 drumuri vor fi prin zonele: Bd. Timișoara, A1, Săbăreni, Corbeanca, Tunari, Cernica, Afumați, Dobroești, Vidra, Măgurele. Cu roșu.
Cu galben apar și două trenuri metropolitane propuse: București – Săbăreni (Buftea) și București – Buftea/Periș.
Cu negru, inelul viitoarei centuri A0.
]]>
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!