Drept la replică
1. Consilierul local Bogdan Tobă, autorul articolului, a aruncat în spaţiul public o suită de afirmaţii mincinoase, calomnioase, unele de o severă gravitate, pornind de la problemele de legalitate ale unei companii care nu îmi aparţine şi cu care am avut un singur contract de prestări servicii prin firma pe care o deţin, General Waste Management South-East Europe SRL. Am zeci de astfel de contracte fireşti în derulare cu diverse alte companii şi absolut niciodată nu am fost acuzat de vreo ilegalitate sau de vreo nerespectare a prevederilor contractuale şi nici nu am fost sancţionat vreodată de instituţiile abilitate ale statului pentru abateri de la normele legale în domeniu.
2. Motivaţia domnului Bogdan Tobă în a scrie un astfel de material denigrator este una strict personală. Bogdan Tobă a fost exclus din organizaţia USR Buftea pentru abateri repetate de la statului partidului şi pentru opinii neconforme cu normele etice şi morale ale USR. De altfel, acesta însuşi îşi recunoaşte în articol propriile frustrări.
3. Consider că astfel de atacuri de joasă speţă, aruncate în spaţiul public de o persoană care ocupă o funcţie publică, îşi pot primi răspuns pe măsură doar în instanţă, motiv pentru care luni voi înainta acţiune în acest sens.
Răzvan Bezdedeanu
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!