Ce legătură are candidatura lui Georgescu cu Buftea
Mi-aș dori sincer să-i fie acceptată cadidatura lui Georgescu, pentru că vreau să văd cum stăm, să ne lămurim, să nu mă mai chinui inutil. Ori la bal ori la spital, nu trebuie să o mai lălăim, că nu ne face bine.
Personal cred că nu poate ajunge președinte prin vot. Nu mai poate păcăli atâta lume! Sunt sigur că in ultimele zile unii s-au lămurit, au înțeles că au fost păcăliți de omul Rusiei și îi vor retrage votul.
Altfel, dacă iese președinte la vot, eu ii voi lăsa pe votanții lui să se implice. Să se lupte ei cu mafia locală. Pentru că dacă ei il votează pe Georgescu, nu impărtășim aceleași valori sociale și umane elementare.
„Vladimir Putin este un lider, e printre puținii lideri. Are mi mult decât ceilalți, pentru că își iubește țara, indiferent prin ce mijloace. „
Aceasta e prima declarație cu care s-a lansat în campanie Georgescu. Prima, care trebuia să semnalizeze multe. Totul.
Dacă votanții lui puteți accepta asta, eu nu. Și atunci, dacă el iese președinte, eu nu pot fi decât un contestatar al regimului său. Și acest regim sigur mă va aresta sau ucide, cum face Putin cu contestatarii săi. Deci pentru mine e o chestie de viață și de moarte.
Dacă iese candidat, ii las pe ai lui să se implice, să facă opoziție, să se lupte cu mafia și interlopii. O să fie mai greu să o facă de pe facebook. Dacă va fi aprobată candidatura sa, e win-win pentru mine. Ori va fi învins la vot, ori mă retrag liniștit si-i las pe ai lui.
E absolut DEZGUSTĂTOR să fii fan Georgescu, care te salvează de sistem, dar și fan al primarilor PSD și PNL din sistem.
E dezgustător să votezi cu Georgescu și să ridici osanale unui primar care s-a îmbogățit EXCLUSIV pe spatele săracilor și pe bani publici.
E dezgustător să votezi cu Georgescu și să profiți de relațiile cu primarul tău PNL sau PSD.
E dezgustător să votezi cu Georgescu și să te închini primarului din sistem.
E dezgustător să votezi cu Georgescu să n-ai curaj să critici primarul sistemului.
E dezgustător să votezi cu Georgescu și să faci campanie electorală unui primar care stăpânește localitatea de peste 10 ani ca pe moșia sa.
E dezgustător să votezi cu Georgescu și să găsești scuze unui primar care încalcă legea. Orice lege.
Ești dezgustător să votezi cu Georgescu și să votezi un primar care ia rețeaua de canalizare de la liceu și o duce la el pe câmp la moșie.
Ești dezgustător să votezi cu Georgescu și să votezi un primar care și-a construit spații comerciale ILEGAL și obține venituri ILEGALE.
Acești primari nu pot să fie primari fără PSD și PNL. Pentru că nu pot supraviețui, nu pot fi motivați, nu pot profita. Îi susții, susții sistemul. Nu te mai amăgi, dacă susții și Georgescu, nu ești un luptător. Ești tot un impostor.
N-ai nicio scuză! Ești doar un războinic de internet. Ești ca ei, doar pentru interesele tale. Ești un ipocrit de care sistemul și șarlatanii au nevoie! Ești un patriot doar pe hârtie. Ești la fel ca Georgescu. Un șarlatan.
Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!