Palatul Mogosoaia si Palatul Stirbey – zambete fara farmec
M-a incercat intr-o sambata insorita, de inceput de toamna, o nostalgie d’aia vecina cu batranetea, ca am zis sa mai las iarba verde cu miros de gratar si week-end-urile agitate, si sa mai iau in nari aer de romantism, de tinerete vesnica… Ma gandeam la Parcul Stirbey, la zilele insorite cand stateam acolo pana seara tarziu, cu gasca sau doar cu ea. Mi-ar fi placut enorm sa il mai iau la pas, chiar daca nu mai e la fel ca inainte, sa vad locurile unde ma bucuram de cei mai frumosi ani, unde soarele era viu si nu palea de la uratenia orasului de dincolo de ziduri, innobiland pana si lacul murdar din mijlocul parcului. As fi vrut sa mai stau, singur macar, pe banca de la lac, intr-un imens pustiu, pe inserat, toamna tarziu, cu copacii goi si culori triste la picioare, sa-mi fie frig si sa ma incalzesc cu amintiri. Mi-era dor de frica aia care-mi sugruma pulsul, cand traversam parcul singur in miez de noapte neagra sau cu luna plina. Vroiam sa alerg iar pe intuneric si sa-mi fosneasca pasii ca sa-mi acopere gafaitul si bataile inimii, sa-mi agat hainele de crengi si sa ma sperii, sa ma jur ca n-o sa mai calc niciodata singur, dar sa ma intorc a doua zi si sa astept cu nerabdare noaptea.
Bun…. Mi-am ars doua palme si mi-am amintit ca
Citește mai mult
Culmea stationarii
Ne dadeam de ceasul mortii zilele trecute, cu tot felul de propuneri pentru un trafic mai lejer, cand iata ce poza am primit azi. In intersectia din Centru, un cetatean halucinant de nepasator si-a parcat masina astfel:
Hi5 Buftea
Liceenii din Buftea lovesc din nou pe hi5.ro !
Cum aratam si aici, e plin internetul de poze cu liceenii bufteni „facandu-si treaba” la scoala.
Miss Buftea 2008
Probabil putina lume care intra pe site-ul asta stia ca in saptamana cu Zilele Orasului, intr-o vineri, s-a desfasurat un concurs de miss, la care au luat parte numai fete din Buftea. Concursul a fost organizat sub aripa primariei si a domnului primar, precum si sub stricta supraveghere a unor cadre didactice din oras. Pana aici nimic aiurea.
Oi fi eu exagerat, ca batran nu sunt, stiu si eu ce inseamna distractie, am mai vazut si concursuri de miss, n-am participat ce-i drept, dar nu e timpul pierdut! Nu sunt nici vreun slefuitor de talente sau vreun exemplu neprihanit, dar sa organizezi oasemenea mizerie de manifestare, e suborice critica! Sub indrumarea celor mentionati mai sus, la concurs au luat parte si fete de 14, 15 ani. Probele concursului? Istorie? Cultura generala? Literatura? Religie?.. Terminati cu prostiile… Maimutareala! Defilat in tinuta de zi, adica maieu si fustite sau dans oriental… adica manea. Fiecare venea cu o piesa la alegere, binenteles aproape toate au preferat maneaua orientala. Fiecare avea cate un invitat care o dansa si o manevra ca pe o printesa, in timp ce fata se unduia si isi misca toate alea. Vedeti filmule… aici… si aici. Ba chiar au fost si perechi de acelasi sex… aici.
Se pare ca una din probe trebuia sa fie si defilarea in costume de baie, dar deoarece unele fete au refuzat sa apara asa, s-a renuntat. Concursul a fost prezentat de un domn profesor de… religie. Jur pe toti sfintii ca nu ma asteptam! Imbracat intr-un costum haios, cu un papion mai shukar decat cel al clovnului de la McDonalds, domn profesor a intrat in atmosfera prezentand cu patos maimutareala, inclusiv pe domnul primar, pe care l-a tot periat si aplaudat, confundandu-l un pic cu altcineva, stim noi cu cine, numindu-l „gospodar”. Probabil domnului profesor i se trage de la articolele din Buftea News, unde il aplauda pe celalalt gospodar. La vremuri noi, gospodari noi… aceiasi aplaudaci. Cred ca a si plictisit cu domnul primar in sus si in jos, mai mult in sus, ca dupa cum se uita cand rostea numele, parca se uita dupa soare. Astfel ca, la un moment dat, unui copil, certat cu bunele maniere… de unde sa le invete, de la scoala?… i-a scapat un strengaresc „m*** Stoica!”
Vedeti filmulet… aici… si aici.
Si ca totul sa se incheie ca dracu… castigatoarele nici macar nu au avut coronite sau esarfe d’alea, ca organizatorii au omis. Asa ca domnul primar, le-a invitat pe fete a doua zi, sa le inmaneze personal trofeele, pe pajiste la Cal.
Felicitari pentru infectie domnilor! La capitolul cultura, Buftea sta bine… un teatru si o biblioteca. Atat!
]]>
Strada Fulger
Dupa articolul legat de traficul din urbea noastra am vazut ca strada (de fapt drumul de pamant) ce leaga bariera spre Corbeanca de podul de la Buciumeni a prezentat interes, mai ales ca ar fi o varianta de ocolire a orasului, dar si pentru ca locuitorii de acolo au ceva probleme. Pentru mai multe detalii ne-am deplasat la fata locului in incercarea de a afla mai multe despre ce se intampla acolo.
Ajunsi pe Strada Fulger (asa se numeste drumul respectiv) am fost socati de atmosfera desertica din curtile oamenilor, zona asemanandu-se, pe alocuri, cu vecinatatile fabricilor de ciment. Totul este acoperit de un strat alb de praf. Evitam cu greu o Dacie Papuc al carei sofer probabil se crede Titi Aur si ne oprim la prima poarta. Strigam un batran aflat in curte sa discute cu noi si acesta alearga intr-un suflet crezand ca suntem de la primarie. Dezamagit ca nu putem face mare lucru pentru el ne apostrofeaza ca n-am venit in timpul verii sa vedem cum arata curtea lui dupa cateva saptamani de arsita, cand statea in casa din cauza prafului, nici nu putea respire. Ne spune ca anul asta nu a mai facut nimic in gradina, totul s-a uscat din cauza asta. A udat seara de seara, a spalat plantele sa poata sa respire, dar tot degeaba. Ne mai spune ca a venit “Nea’ Gheorghe”, un vecin, cu o hartie pentru primarie, pe care au semnat-o toti. Dupa cateva zile a aparut o masina de la salubritate care a udat drumul, dar cum orice minune tine trei zile… n-au mai vazut-o pe acolo. In timp ce vorbeam mai trec inca doi “piloti” si ne sufoca intr-un nor de praf… Batranul se uita dupa ei si ne spune trist ca se grabesc oamenii, nu-i intereseaza ca ii omoara cu zile, apoi face semn unui sofer ce conducea un camion de la salubrizare, care arunca pietre de la roti ridica un nor urias de praf, sa mearga mai incet. Reactia acestuia: un pusti, este un semn pe care batranul probabil nu il intelege. Intre timp apare si o vecina, vazand ca facem fotografii. Afla despre ce e vorba si ne spune ca ea nu mai scoate rufele la uscat decat noaptea, pentru ca altfel le-ar lua negre de pe sarma. Ne roaga sa facem ceva la primarie, sa-l chemam pe primar sa stea cateva ore in curtea lor, sa vada daca se poate trai asa. Plecam doua sute de metri mai in fata, lasandu-i pe cei doi intr-un nor de praf; aici gasim trei case construite de curand. Nu e nimeni acasa, probabil sunt la serviciu, dar ne intrebam oare daca oamenii care au construit acolo stiau ca vor trai ca in desert ar mai fi facut case pentru care platesc impozite la primarie. Suntem siguri ca nu, dar cine se gandea ca edilii vor sta cu mainile in san, indiferenti la ce se intampla cu cetatenii ei.
Parasim zona cu praf intre dinti, gandindu-ne ca probabil nimeni nu ar vrea sa traiasca in astfel de conditii. Solutia cea mai simpla ar fi sa ploua in fiecare zi. Sau macar noaptea. Sau ca soferii care trec pe acolo sa aiba mai mult bun simt. Dar cum din pacate ploaia nu se poate controla, iar bunul simt este ceva care pe la noi nu prea se gaseste, probabil ca ar trebui sa se gasesca macar o masina care sa ude de doua ori pe zi. Asta ca o solutie de moment, pana cand primaria rezolva problema pe termen lung. Se poate asfalta acest drum, astfel s-ar descongestiona putin si traficul de pe Strada Viilor si nu ar mai sta oamenii cate 45 de minute la bariera. Sau s-ar putea face un pasaj pe sub calea ferata si s-ar desfiinta bariera (asta ca propunere pentru nepotii nostrii, ca noi sigur nu prindem asa ceva).
Speram ca data viitoare cand trecem pe acolo sa va putem relata ca s-a facut ceva pentru oamenii care traiesc in desertul pe langa care trecem indiferenti in fiecare zi.
]]>
Cine ne incurca
Trecand prin fata pietei din Centru, aglomeratie mare, bara la bara, nu se misca nimic. Motivul era simplu…
Desi era blocata si strada de la peco, pe care se lucra, vis-a-vis de piata o masina de politie stationa total aiurea, incurcand traficul. Am zis ca e doar pentru moment, dar dupa o tura de Centru am ajuns iar aici… masina de politie era tot in aceasi pozitie.
Centru
]]>
Solutii simple pentru trafic
Solutii simple pentru un trafic mai lejer. Nu e nevoie pentru inceput sa ne gandim la treburi marete, care sperie pe orice primar, ci mai intai terbuie facute lucrurle facile, cele la indemana. Trebuie macar incercate, chiar daca nu dau rezultate, nu e nicio rusine sa incerci fara rezultat, ci doar sa nu incerci deloc. In asteptare de centuri sau pasaje utopice, propunem…
1) – Sens unic in Centru, de la sosea pana la Primarie… E cea mai simpla solutie, sa se intre in centru pe la sosea si sa se iasa pe unde se poate… Astfel se evita ceva si aglomeratia de la intersectia din Centru, ne mai fiind masini ce ies in sosea. Totodata, orpirea interzisa pe aceasta portiune… semnele cu „blocarea rotilor” nu sperie pe nimeni. O alta solutie ar fi semaforizarea inersectiei.
2) – Oprirea interzisa de la intersectie pana la intrarea pe strada Oltului si statia catre Bucuresti. Teoretic este interzisa oprirea, practic e haos. Cei ce se numesc politisti comunitari se pot ocupa de treaba asta, patruland in zona si nelasand pe nimeni sa opreasca. Deasemenea, se poate monta o balustrada pe marginea bordurii pentru a nu mai traversa haotic pietonii si pentru a nu mai tenta soferii sa opreasca la posta sau la magazine.
3) – Intrarea interzisa camioanelor pe aleea garii. Teoretic este interzis accesul vehihulelor ce depasesc 3.5 tone, dar practic camioanele sufoca intersectia. Ele ar trebui sa circule doar pe straduta ce leaga aleea garii de strada Viilor, astfel interrsectia din centru va fi mai lejera.
4) – Repararea strazii Viilor. Nu inteleg de ce se taraganeaza reparatiile la aceastra strad, foarte importanta pentru circulatie. Este foarte aglomerata din cauza barierei si nu se circula cum trebuie pentru ca e varza. Astfel se genereaza un punct critic la intrarea pe Soseaua Bucuresti-Targoviste.
5) – Am vrut sa trecem aici si asfaltarea strazii 23 August, insa ea a fost facuta deja, dar sa nu fie blocata in zona pietei, unde se parcheaza aiurea, chiar si de catre politie. Se poate asfalta si straduta de la potcovarie, care iese din sosea la peco.
]]>Afara nu e nici un anotimp
Eram ca de obicei in statia de autobuz, pregatita pentru o noua zi de munca. Lume multa. Erau toti agitati, verificindu-si ceasurile din minut in minut pentru ca niciun maxi nu catadicsea sa apara. Deodata, cautand in jur fete cunoscute, imi sare-n ochi un chip… il stiu de undeva, si-l stiu bine. Eu niciodata nu uit chipurile, indiferent cat de mult le-ar schimba natura, timpul…sau televizorul (una din calitatile mele inutile cu care ma mandresc).
E un tip modest, imbracat simplu ce parea un necunoscut pentru cei din jur , cu parul lung si cret prins intr-o coada lejera pe ceafa. Ceea ce-l deosebeste de restul este chipul luminos…chiar fericit. In sfarsit apare maxi-taxi ! Nimeni nu se misca, doar eu, pentru ca ma aflam intr-un loc indepartat de coada formata la maxi…nu mai support cozile din copilarie cand faceam ‘pogo’ la paine sau la ratia de la Gioarsa (apropos pogo e porecla sora-mi pusa asa, aiurea, fara sa fi auzit termenul undeva, eram mici cand nici nu stiam ce inseamna si credeam ca este inventia noastra)
Ajung langa el. El nu se misca desi nu se afla la coada, il simt ca nu se grabeste… poate nici lui nu-i place imbulzeala, dar la el cred ca e chestie de bun simt ca e prea mic sa… Ma trece un fior, o stare, nu stiu ce dracu`i asta, dar simt ca tre` sa fac ceva, nu pot lasa clipa sa treaca asa pe linga mine… pe langa noi. « Vreau cartea ta ! » ii spun pe un ton aparent regizat sa fie serios si important, fara sa-l privesc … Na ca am copt-o ! Iar ma fac de ras da` nu-mi pare rau. Tresare, pare ca nu-i vine a crede ca i se intampla in sfarsit. Stiam ca o sa-i placa faza, are suflet de artist si cu siguranta viseaza la astfel de momente. Pentru asta o si fac. « Cartea mea ? » repeta el mai mult ca sa se asigure ca nu i se paruse…L-am privit o secunda, cat sa apuc sa–i zaresc scanteierea ochilor si zambetul buzelor si am continuat desi nu credeam ca voi mai indrazni sau putea. Eram deja in multime si realizam ca toti oamenii aceia care de obicei sunt galagiosi si se calca in picioare pentru a prinde un loc in masina, amutisera acum in mod ciudat si placut. Devenisera deodata politicosi, civilizati, pareau a asculta conversatia si-mi placea sa cred ca datorita ei – a faptului ca stateau langa un scriitor – si-au schimbat atitudinea. Profitand de atentia celorlati ii spun cu si mai multa hotarare « Da, cartea ta !» Pentru ca nu aveam timp sa ii explic ca datorita programului incarcat nu ma pot deplasa la Bucuresti sa mi-o procur singura, iar modul in care il abordasem era ciudat si usor ridicol, am incercat sa-i dau de inteles asta, dar
Citește mai mult