Proiectul imobiliar, care i-a unit pe fostul primar Stoica și pe Pistol, pune în pericol copiii

Surpriza de proporții ieri la ședință, nu a fost atitudiena lui Pistol, ci atitudinea lui Ion Stoica. Fostul primar, acum consilier, a fost prezent pentru prima oară după vreo 3 luni, fără colegul său Costel Dumitru , și el absent de ceva luni. Chiar vă ziceam ședința trecută că sunt îngrijorat de absența lor.

Citește mai mult

La ședința Consiliului Local s-a cerut liniște, nu transparență, și se face circ, nu dezbatere

Am întârziat azi la ședința consiliului local, vreo 15 minute, pentru că am prioritizat pentru prima oară interesul personal, în detrimentul activității mele de consilier local. Prima mea întârziere după 5 ani de consiliu local. 1 singură absență, când a fost covid-ul.

Citește mai mult

Cu ce se alege Buftea de pe urma Campionatului Mondial de anduranță ecvestră pentru juniori

Competiția anuală de anduranță ecvestră, organizată la Buftea, a fost ridicată anul acesta la rangul de campionat mondial pentru tineret și juniori. Evenimentul este unul de suflet pentru primarul Gheorghe Pistol, fiind organizat de bunul său prieten Viorel Dabija, și susținut cu bani publici prin președintele Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma.

Citește mai mult

Oficial: Cimitirele medievale de la Buftea, interpretări pe baza descoperirilor arheologice

În noiembrie 2020, în scopul demarării lucărilor la Ansamblul Rezidențial Esplanada de pe terenul primarului Pistol, o echipă de la Ministerul Culturii a venit să facă descarcarea arheologică. Asta pentru că noul cartier urma să fie construit în „zona de protecţie a sitului arheologic La Cârna”, pe locul celei mai vechi așezări buftene, unde bătrânii orașului văzuseră ultimele ziduri ale unei mănăstiri.

Citește mai mult

Proiect USR Buftea: Conservarea ruinelor celei mai vechi biserici din Buftea, Cârna

Ruinele Bisericii Cârna, cel mai vechi lăcaș de cult din Buftea, sunt în pericol iminent! Edificiul, ridicat inițial din lemn în 1575, a fost recent dezgropat în urma unor cercetări arheologice, iar de peste 3 ani zace neprotejat, lăsat intenționat pradă ploilor, zăpezilor și nepăsării.

Citește mai mult

Schela, arma politică a primarului din Buftea cu care vrea să mă distrugă

Pentru ca sunt cel mai mare contestatar al sau, primarul multimiliardar Pistol din Buftea face tot posibilul ca să mă distrugă. Imi face concurență neloială. Pentru ca asa crede el ca funcționează toată lumea… pe bani. De aceea nici nu-mi plătește indemnizația de consilier local de ani buni.

Citește mai mult

Centura Orașului Buftea va fi dublată de un nou drum județean paralel și identic, pe câmp.

Foarte ciudat e că au demarat din senin, s-au apucat în același timp, de cele două drumuri identice pe câmp. Unul pentru ei, altul pentru noi.

Unul (portocaliu) necesar și promis an de an din 2009… Centura Buftea. Nicio discuție aici, trebuie, e nevoie. Altul (mov), inutil, paralel cu centura, care efectiv o dublează, tot de 4 benzi, ca centura. Se numește Drum de legătură intre DN1A și DJ101. Adică exact ce face centura. Culmea, ele pleacă ambele din același loc, din Buciumeni, la noul Lidl, unde va fi giratoriu. Nu confundăm Centura Buftea cu Autostrada de centură a Bcureștiului A0!

Citește mai mult

Până la finalul lunii trebuie să strângem 60 000 pentru viața Mariei!

Maria e colega și prietena fetei mele, și are mare nevoie de ajutor. La doar 12 ani, Maria a trecut prin multe, alături de familie, dar acum viața ei depinde și de noi, cei din comunitatea locală, și nu numai. S-au strâns până acum 38 000 euro, trebuie să strângem 60 000 euro pentru o operație vitală.

Citește mai mult

Primarul și consilierii PNL cadre didactice au respins proiectul USR Buftea de sporire a siguranței in apropierea școlilor

Trecerile de pietoni din orașul Buftea reprezintă un real pericol. Doar o minune a făcut ca până acum să nu fi avut loc accidente grave în zona unităților de învățământ. Aceste treceri nu sunt vizibile, nu sunt iluminate și, de cele mai multe ori, sunt mascate de autovehicule parcate chiar pe ele.

Citește mai mult

Primăria Buftea, în genunchi în fața Summer Well: PNL refuză bani la buget ca să nu supere organizatorul

Într-un contrast revoltător cu decizia de a tăia despăgubirile pentru cetățenii ale căror mașini au fost avariate de furtună, consilierii locali PNL – fideli agendei primarului Gheorghe Pistol – au respins o propunere simplă și firească: aducerea unor venituri suplimentare la bugetul local, în contextul organizării festivalului Summer Well.

Citește mai mult