Casa de cultură

Casa de cultură a SIndicatelor Buftea a fost cu siguranță cel mai frecventat loc de bufteni, alături de Baza Turistică. Pot să spun că am copilărit in fața Casei de Cultură și chiar inăuntru. Cunoașteam foarte bine tot ce se intâmpla acolo și fiecare cotlon intunecat al ei.

Noi cei din R1 și R2 ne jucam numai in jurul ei. In spate, unde e acum o foarte aglomerată parcare, aveam loc suficient pentru fotbal, tenis, sau orice alt joc. Ne jucam pe scări, sub scări, pe balustrăzi sau in spațiul verde bine intreținut, acum jalnic. Intram și inăuntru, dar nu ne puteam abține și chiuiam pe acolo, fiind luați la goană de nea Zamfir, un fel de administrator. Directoare era d-na Dorobanțu, și mai era acolo un domn foarte cunoscut si apreciat in oras, pe nume Drăgan, ce ținea cândva și o emisiune locală la postul de radioficare..

Nea Zamfir scotea vara o masă afară, sus pe scări, și se strângeau oameni din cartier cu care juca remy sau sah. Chiar și Go! Nicodată table. Alea se jucau pe băncuță in parc, aici era ceva mai „cultural”. Ne strigau de sus și ne trimiteau să le luăm țigări sau să ducem o vorbă cuiva la restaurant in centru. Ne promitea nea Zamfir mereu… „Hai, du-te, că te bag la spectacol”. La dracu, niciodată nu ne mai ținea minte!

Casa de Cultură era un fel de Mecca buftenilor. Era o vânzoleală maximă acolo, nu mai vorbim de zilele cu spectacole. Era haos in centru când erau spectacole. Sute de oameni inăutru, sute de oameni afară. Inchipuiți-vă scărilea alea de la intrare, ințesate de oameni, care se inghesuiau la casa de bilete și la intrare!

Am  văzut multe piese de teatru aici, unele celebre, cu sala claie peste grămadă. Dacă intărziam, tata era intâmpinat grav la intrare de nea Lică: „N-ai loc să arunci un ac, Fică!”. Mi-aduc aminte de „Preșul” de Ion Băieșu cu Stela Popescu, acesta fiind rolul vieții ei, intr-o piesă celebră care s-a jucat 18 ani cu casa inchisă in Romania. Sau „Fazanul” de Geroge Feydeau. Foarte des era și teatru de păpuși sau teatru pentru copii, iar elevii școlilor buftene mergeau impreună direct de la școală.

Nici acum nu-mi vine să cred că am asistat la concerte live ale unor nume celebre din România acelor vremuri, prin 85-88. Uriașa trupă Roșu și Negru a creat haos in sala arhiplină, când pe melodia „Pseudofabulă”, toată lumea a făcut avioane din afișe, lansate spre scenă, de unde membrii trupei le aruncau inapoi in sală. BA chair au adaptat spontan textul piesei, ultima strofă fiind despre un „avionaș”. Am mai văzut Savoy cu Marian Nistor și Mirabela Dauer, Stefan Hrușcă și Vasile Șeicaru, duete celebre atunci, Mircea Baniciu sau Compact. Spre anii 90 au venit și noile vedete… Dorobanțu, Daminescu, Cătălin Crișan, pentru care toate bunicile veneau la noi special, de la țară.

Mai erau deasemenea, foarte multe festivaluri de teatru și muzică, și veneau in oraș sute de oameni din toată țara, imbarcați in autocare care blocau tot centrul. Când se țiena Cântarea Romaniei și participa și tata, aveam chair acces in culise, un privilegiu cu care puțini copii bufteni se puteau lăuda. Bântuiam pe holurile de la subsol și aruncam privir pe furiș către artiștii care se pregăteau să intre.