Buftea fără antrenor cu două zile inainte de retur

Noul antrenor al echipei CS Buftea, Emil Ursu va părăsi echipa pentru a merge la „U” Cluj, deși poimâine aveam primul meci din retur. Totuși, Ursu va pregăti meciul și va sta pe bancă cu Alexandria, după care va pleca.
„Este o oportunitate mare pentru Emil Ursu postul de la Cluj, iar noi il ințelegem și nu ne putem impotrivi, chiar dacă semnase contractul cu noi până in vară. Urmează in aceste zile să cautăm un alt antrenor și incercăm să avem discuții cu Gică MIhali, Marian Pană, Dumitru Bolborea, Radu II, Cristi Popovici sau Adrian Matei.” Dan Mande
Antrenor la „U” sau simplu angajat?
Șansa i-a surâs lui Emil Ursu datorită patronului clujean Florian Walter, fost Bușcă, care și-a schimbat numele pentru CV sau pentru pierderea unor urme, și care a pus mâna destul de lejer pe un simbol al fotbalului românesc, „U” Cluj. O idee excelentă ca afacere, mai ales că a luat-o pe nimic, dar asta doar pentru că lumea politică in care se invârte i-a garantat că va beneficia de un nou și modern stadion. Uiștii s-au bucurat, dar o să le iasă pe nas in curând acest patron, care a călcat in rahatul lui Becali, croit fiind pe același model, plus câteva năravuri căpătate de la Borcea și Turcu, cu care a fost coleg de ciordeală la clubul Dinamo.
Walter se ocupa atunci de Dinamo II, unde ar fi băgat ceva bani, iar după plecarea lui, clubul Dinamo și-a stins datoria față de el prin cedarea celebrei vedete internaționale, Adrian Cristea. A mai luat el ceva rebuturi de pe la Dinamo, inclusiv pe fisu, pe Claudiu Niculescu și Boștină. La Dinamo II era pe atunci antrenor Emil Ursu, de fapt tipul care avea grija ca fotbaliștii să facă gimnastica de dimineață, că antrenor era tot Walter, altfel nu-mi explic ce căuta fisu in teren meci de meci.
Antrenorul clujenilor, Ionuț Badea și-a dat demisia pentru că patronul a incercat să-l impună pe Boștină in echipă, după ce Badea il dăduse afară pe motiv de băutură, cel mai probabil. In stilul Becali, Walter il critică acum pe Badea, reproșându-i ultimele rezultate, deși sunt multe voci ce susțin că meciul cu Steaua a fost o ințelegere intre cei doi patroni, buni prieteni.
Walter a decis să-l pună antrenor pe veteranul Claudiu Niculescu, dar pentru că acesta nu are licență de antrenor, a apelat la fostul său angajat, Emil Ursu, care a răspuns promt și va sta pe banca echipei, având licență. Evident, sef va fi Niculescu. Pronosticul e clar… Nu va face nimic Niculescu, il cunosc prea bine să nu fiu sigur că nu va ajunge antrenor serios. Pentru asta e de muncă și de invățat, iar el nu e genul. In tot acest timp, Ursu va duce greul acolo fără ca cineva să-i ridice vreo statuie, dar deși probabil nu va avea un salariu mai bun ca la Buftea, nu l-a putut refuza pe fostul său boss. Insă fiind fidel lui Walter, e o oportunitate bună de a face carieră ca antrenor secund in liga 1.
E o pierdere pentru Buftea?
Șefii de la Buftea nu au putut să-i bage bețe-n roate lui Ursu, nu au vrut, pentru că e de ințele situația lui, dar și probabil pentru a nu strica relația cu Dinamo II, de la care are câtiva jucători imprumutați. Oricum ar fi fost imposibilă o colaborare bună in continuare cu Ursu, dacă CS Buftea l-ar fi obligat să rămână.
Plecarea lui Ursu e departe de a fi o pierdere pentru Buftea, fiind un antrenor care nu s-a remarcat niciodată, deși are ceva ani de antrenorat. Dacă cineva mi-ar spune că a lansat câțiva jucători tineri la Dinamo, l-aș contrazice imdeiat, pentru că oricine ar fi reușit, dacă e fin al lui Borcea, obedient și muncitor, atent cu șefii și beneficiind de cea mai bună pepinieră din țară, plus condiții.
Pe de altă parte, Buftea nu poate aduce un antrenor mare, nimeni n-ar veni in liga 3,.Aș spune că Ursu e un atrenor priceput, dar fără motivația și ambiția unui antrenor tânăr, iar Buftea are nevoie de un antrenor tânăr, fost nume important in fotbalul românesc, care să găsească aici o oportunitate de ascensiune. Preluând o echipă cu șanse la promovarea in liga 2, ar avea posibilitatea să demonstreze că are viitor in meserie, iar cu ceva ambiție și pricepere poate ieși o treabă bună. Antrenorii de liga 3 trecuți de 45 de ani nu au in cap decât salariul și viitoarea pensie.
Apropo, ce mai face Lavi Hrib?
Lavi e incă angajat la echipă, pentru că e incă sub contract, dar și pentru că nu e de lepădat un om cu un bagaj bun de cunoștințe in domeniu. Mi-e greu să cred că ar putea reveni ca antrenor, atâta timp cât a fost dat la o parte intr-un stil atât de neplăcut pentru el, după un tur destul de bun de campionat. Am avut impresia că el a aflat de demiterea lui atunci chiar de pe site-ul nostru, ceea ce ar fi extrem de neelegant din partea conducerii clubului. Hrib a muncit mult la echipa asta, a tras și când nu aveam echipă și eram in subsolul clasamentul și când ne-am propus promovarea, terminând turul la un singur punct de locul 1. Categoric ar fi meritat șansa de a antrena in continuare! Infrângerea drastică cu Brazi a fost doar un pretext pentru debarcarea lui, să fim serioși, ba poate a fost chiar și lucrat de jucători, pentru că, se pare, erau unii cu care nu se ințelegea.
De asta zic că divergențele dintre el și Dan Mande sunt mult prea serioase pentru o revenire, conducătorii clubului probabil dorindu-și mai mult de la un antrenor, decât putea oferi Hrib. Buftea are nevoie de un antrenor tânăr, cu nume, cu un suflu proaspăt, fost jucător de top in liga 1, care să vină nu numai cu cunoștințe despre fotbalul modern, dar și cu o uriașă ambiție și personalitate.
Până atunci, vă aștept la stadion, la baza FRF de la Buciumeni, vineri de la ora 15, pentru prima etapă, meciul cu Alexandria. Afară de Mateo, care va sta pe tușă probabil incă o săptămână, ceilalți accidentați sunt refăcuți.
]]>
Alt Oneata, alta experienta, alti bani, acelasi rezultat. Parca-i casa de corectie la noi, vin in miez de iarna, cand au terminat sunca si fasolea, iar cand da coltul ierbii o taie dupa stevie si urzici.
E scumpa jucaria pe care Don Nelu a daruit-o lui Bolnavu si Mande. Pacat ca sintem noi nevoiti sa cumparam baterii pentru ea.
nesimtit de pacalici cit crezi ca ca tine prostia ta???????daca primaru se baga era rau????daca nu se baga e rau????de ce te iei de astia doi pentru ca nu mai sunt linga tine????spune citi oameni sunt linga echipa???DAN FLORIX ,,,,TITI MANDE….REDIS(GUSTI) …SI MULTI ALTII dar nu spui arunci vrajeli la prosti consiliul local ii sustine???DAAAA SI DE CE TE IEI DE PRIMAR????/spune de ce ai votat impotriva orasului tot timpul la C.J.ILFOV tot timpul????ce ai facut pentru noi in 4 ani de consilier judetean? ai inchis spitalu sa mergem la cimitir .bravoo tiePACALICIULE
Bai nene, ce moaca are asta …
RICHARD am crezut ca esti om serios dar esti la fel ca cei din PSD care stati la fund si iesiti la alegeri sa cistigati ceva cu MARINESCU care este la masa sau la bucuresti il doare in cot de noi dar acum o sa vina pe strada sa il votam ca este cel mai bun bine ca nu face ceva ca ne strica imaginea
Eu am crezut si cred ca sunt serios. Pentru faptul ca si Augustin si asta, Ursu, au fost atat de meteorici la echipa, nu tine de seriozitatea sau neseriozitatea mea. E un adevar indubitabil. Cat priveste votul pro sau contra Marinescu, cum si-a asternut asa doarme. Tu care il vezi doar la masa sau doar plecat, nu-l vei vota. E dreptul si optiunea ta, faci cum ti-e mai bine, nu ti-l baga nimeni pe gat, cu forta. Nu-mi permit sa te fac neserios pentru optiunile tale, e o tara libera.
aditza, cunosc personajele pe care le-ai enumerat, pe Dan, pe Titi, pe Gusti si pe multi altii care sunt langa echipa. Sunt oameni respectabili, amici de nadejde, seriosi. Din pacate doar bunele intentii nu sunt de ajuns pentru sustinerea unei echipe de fotbal, in principiu trebuiesc BANI. Si nu putini, multi, pentru orasul nostru, pentru puterea lui, foarte multi…Dragostea nu tine de foame, trece prin burta, asa ca cine doreste sa aiba echipa de fotbal sa si-o sustina singur. Eu vreau ca banii mei sa mearga la asfaltari, amenajari de spatii verzi, alimentari cu apa si canalizari, nu sa stau in noroi, sa merg la veceu in curte, sa ma spal in lighean. Fotbal faaci cand ai „grasime”, nu cand esti finantat din banul public. Suta aia de spectatori e greu sa o ignori cand ai nevoie de voturi disperata…
Domnul Primar ne-a promis ca se scapa de caini, dar imi dau seama ca ar trebuii sa isi tina in lesa ‘ caini ‘ ce sufera de turbare cronica din jurul sau 😆 , este evident ca disperarea duce la turbare. Aditza fa-ti un control, calmeaza-te, ca iti face rau, si 😆 nu am vrea sa te prinda hingherii.
Ma distreaza sa vad atitudinea unora 😆 , prinsi intr-o mare de disperare de parca ar candida ei la primarie. Sunt uimit 😆
Aditza, banuiesc ca lucrezi in primarie,probabil esti una din domnisoarele cu fusta scurta si haine mulate pe care le tot vedem pe holurile primariei. Din partea mea poti sa ti cu cine vrei, este alegerea ta, nu intereseaza pe nimeni si nu te judeca nimeni, gandeste ce vrei si cum vrei, probabil din locul caldut din primarie platit din banii nostri vezi altfel lucrurile, asa cum fiecare are dreptul sa le vada cum vrea el. Nu mai fi recalcitranta , nu este o atitudine benefica si nici constructiva 😉
Traian, ar fi foarte grav daca ar lucra in primarie, pai acolo s-au facut angajari pe baza studiilor sau pe a aspectului fizic,? pentru ca domnisoara a cam lipsit la limba romana!
Nu stiu pe ce criterii s-au facut angajari, dar ma intreb cum nu nu au fost capabili sa faca nimic pe fonduri europene, unde este competenta Primarului,a echipei si a angajatilor, cand din milioane de euro puse la dispozitie de catre Uniunea Europeana nu au fost capabili sa faca un proiect ,sa acceseze nici macar un amarat de euro !
Exista 2 eplicatii:1. probabil nu a fost in interesul lor, fondurile europene inseamna control, nu inseamna spaga , hotie, nu inseamna ingrasarea buzunarelor proprii.
2. Nu sunt capabili.
1-1 la pauza