Paul Fister, legenda orasului Buftea

/6 Comentarii/în /de

Îmblânzitorul de cai: La 71 de ani, ultimul „haiduc“ de la Buftea „dă cu fizicul de pământ“ în continuare prin filme

Sigfrid Paul Fister, acesta este numele lui întreg, începe să-şi depene amintirile cu lacrimi în ochi: „În 1967 am intrat pentru prima oară în curtea asta, acum 48 de ani. Acum am 71 şi sunt tot aici. Şi în curtea asta vreau să şi mor. Aici sunt toate amintirile mele! Caii ăştia pe care-i am nu sunt nişte simple animale. Ei sunt colegii mei: Amzulică, Sergiu, Stavru. Vorbesc cu ei, ei cu mine…Viaţa mea e aici, la curu’ calului!“.
.
În vremurile de aur ale cinematografiei, în curtea studiourilor păşteau peste 30 de cai. Astăzi, mai sunt doar şapte. Plus câţiva ponei şi nişte măgăruşi. Inclusiv Fiona, măgăriţa devenită vedetă după ce a apărut de câteva ori în platoul emisiunii lui Cătălin Măruţă.
.
Pe el, Paul Fister, cel care „îmblânzeşte“ toate aceste animale, îl ştie toată lumea din Buftea, „de la copilul de ţâţă şi până la moşul care nu mai are niciun dinte în gură“, cum îi place lui să spună.

După eşecul cu Şcoala Militară, a plecat la Medgidia, unde avea un unchi care era director de întreprindere. S-a calificat ca strungar şi s-a apucat şi de box. Devenise o mică vedetă locală, făcea chefuri cu Dan Spătaru şi gaşca lui de machedoni şi turci, aşa că unchiul n-a mai vrut să audă de el. A urmat armata, pe care a făcut-o la Bucureşti.
 .
„Soacră-mea ce a zis: «Dacă soldatul e în Bucureşti, hai să ne mutăm şi noi aproape de el». În tinereţe, ea lucrase la telefoane, chiar în comuna Buftea. Aşa că în 1965 m-am făcut buftean. Dar nu prea-mi plăcea aici. După ce m-am lăsat la vatră, m-am dus să dau examen la o şcoală tehnică de contabilitate din Constanţa. Când am ieşit din gară, am văzut un arc de triumf, soldaţi, cai. M-am apropiat de ei. Mi-au zis că sunt de la Buftea şi filmează pentru «Bătălia pentru Roma». Din Buftea? Păi şi eu sunt de acolo, le-am zis, chiar dacă în doi ani nu stătusem o lună întreagă acolo. M-a remarcat Sergiu Nicolaescu, că mă şi băgasem între cai. A trimis un secund la mine, pe Jim Constantinescu: «Ia zi, mă, vii în Buftea, la cinematografie?» Cum să nu vin! Am uitat de şcoală, am uitat de toate“, şi-a reamintit Paul Fister.
.
Nici acum, când are părul alb, nu se dă în lături să se ia la întrecere cu cei care i-ar putea fi copii sau nepoţi: „Filmez de câte ori sunt solicitat, dar nu fac doar roluri, măi nene. Şi la vârsta mea fac căzături, iar când sunt călare şi cu sabia în mână, puţini îmi stau în cale. Nu m-am pensionat, n-am cum. N-ai cum să mă bagi pe mine în formol!“. Totuşi, cel puţin pe hârtie, Paul Fister e pensionar. După o jumătate de secol de muncă în cinematografie, poştaşul îi aduce lunar câte 359 de lei. Însă bătrânul haiduc îşi duce crucea cu demnitate: „Nu mor caii când vor câinii!“.
.
Despre relaţia cu Sergiu Nicolaescu: „M-a scos din multe nenorociri“ „Sunt un teuton dintr-ăla cinstit, am plecat cu tine în spate, te duc până la capăt de linie. Aveam dispute mari cu Sergiu pe tema asta. Când dădea el alarma, că începea un nou film, toţi cascadorii trebuiau să lase totul baltă şi să vină la el. Paul Fister nu făcea aşa. Chestie pe care i-am şi spus-o când mi-a bătut obrazul: «Păi dacă lucram cu dumneata şi venea Manole Marcus şi mă momea cu cinci lei în plus, iar eu mă duceam cu el, cum eram?». «Da, Paule, ai dreptate. De-aia te iubesc şi te respect.»
 .
Sunt singurul cascador căruia nu i-a zis niciodată dă-te mai încolo. Pe ceilalţi se mai enerva, îi mai înjura. Aşa era el. Pe mine m-a scos din multe nenorociri. Nu mi-au plăcut niciodată miliţienii. Le rupeam epoleţii şi caschetele şi-i băteam măr! Mă trimiteau ăştia la galere pentru câte doi ani… Făceam câte o zi la Rahova, după care plăteam cauţiune, ca-n America!“, şi-a mai reamintit bătrânul cascador.
.
Anul trecut, Paul Fister a fost un zapciu în „Aferim!“, film care a câştigat „Ursul de Argint“ la Berlin în acest an şi care este propunerea României pentru Oscar 2016. „Nu e pentru marele public, e un film destul de greu. Dar îi prevăd un viitor mare băiatului ăstuia, Radu Jude. Pe mine m-a recomandat Ada Solomon. Făcusem înainte «Domnişoara Christina», în care eram vizitiu. M-au invitat la nişte probe, le-am plăcut. Am avut o singură rugăminte la el. Eu nu călăresc orice gloabă, i-am zis. A fost de acord, aşa că am venit cu unul dintre caii mei, un bălan. Din generaţia asta tânără de regizori, mi-a mai plăcut mult Cristian Nemescu, săracul… Am filmat cu el la «California dreamin’», scena aia cu bătaia“, a povestit cascadorul.
]]>

Post Views: 67