Se pune granitul in piațetă

Lucrările pentru modernizarea piațetei Mihai Eminescu au intrat in linie dreaptă, după ce au fost intârziate cam mult. De azi

a inceput montarea plăcilor de granit, cel mai probabil intr-o săptămână, la intoarcerea din concediu a domnului primar, va fi inaugurată.

Jeturile de apă au fost testate, iar statuia lui Eminsecu a fost mutată la casa de cultură. Cam indosit și inghesuit marele poet! Repet, toate aceste lucrări de modernizare sunt inutile fără o cosmetizare serioasă a boscheților din fața Casei de Cultură!

Am auzit foarte multă lumea nemulțumită de renovarea piațetei, exprimându-se in sensul de „asta ne trebuia, că in rest le avem pe toate și n-au pe ce cheltui banii”. Cum mi-ar trebui mie tichie de mărgăritar… Dar sunt convis că era foarte necesară această lucrare, pentru că zona arăta oribil, iar centru orașului și primăria reprezintă cartea de vizită a unui oraș. E prima imagine, prima impresie, pe care și-o face un vizitator la noi in oraș! De aceea LAUD inițiativa și abia aștept să văd ce iese. Voi ce ziceți?

Să sperăm că zona nu se va umple de țigani despuiați și desculți, care vor veni cu prosoapele de plajă și se vor spăla la noile arteziene, eventual cu săpun de casă!

]]>

27 raspunsuri
  1. Blue Roses
    Blue Roses says:

    Personal nu am nimic cu aceasta transformare, nu vad de ce m-as complica sa intru in detalii inutile despre bani si alte lucruri care nu ma privesc.
    Trebuie sa ne gandim si la faptul ca in ultimii ani orasul nostru a inceput sa mearga pe un drum al asfaltarilor si constructiei de borduri in locuri unde de ani de zile se mergea pe strada; Chiar daca unii oameni nu stiu inca pe unde trebuie sa mearga in calitate de pietoni, este de apreciat faptul ca exista trotuare – sa nu mai dam vina pe x sofer sau y situatie – vedem partea buna a lucrurilor.

    Pe aceasta cale fac o strigare, caci strada Eroilor (langa scoala generala nr2) are nevoie de o infrumusetare. Se macina strada unde acum 1900 de ani a fost un canal si este imposibil sa mergi pe banda regulamentara.
    Nu ne-ar strica si niste trotuare, poate din cele care au ramas inca bune din fata primariei.

    Revenind la subiect, astept rezultatul final… sunt curioasa cum o sa fie granitul dupa ploaie sau la iarna cu zapada – Oare ne dam pe ghetus ?

    Răspunde
  2. nume
    nume says:

    Arata rau piata. Bine ca ai scos like-urile din optiunile site-ului, aveam o hoarda de postaci frustrati (aia cu site-ul ala de nu-l citeste nimeni) care dadeau non-stop unlike.

    Răspunde
  3. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    [quote name=”Rolando”]Iarna o sa fie inchisa piateta. O sa fie in fata primariei un veritabil patinoar.[/quote]

    Poate nu e chiar o idee rea un patinoar acolo.

    Răspunde
  4. Blue Roses
    Blue Roses says:

    Am revenit, tin sa precizez ca in realitate … faimosul granit nu arata atat de lucios ca in poza, poate totusi o sa avem noroc sau pentru unii ghinion sa nu existe un patinuar acolo.

    Personal nu vreau sa carcotesc despre infatisare pana nu vad un rezultat final, sau ma rog … ceva mai aproape de final.

    Răspunde
  5. Tataie
    Tataie says:

    Ce se mai stie de acele autobuze pe care le va cumpara primaria am vazut unele odata circuland spre bucuresti dar doar in ziua aia….

    Răspunde
  6. richard gioarsa
    richard gioarsa says:

    Eu cred ca granitul, iarna, va fi o belea. Am acasa, la exterior, granit iar iarna trecuta am alunecat, mi-am rupt mana si consider ca am avut noroc, deoarece am cazut pe spate si v-as fi citit acum dintr-un loc linistit, cu verdeata… Am alunecat urat de tot si cum destui oameni in varsta traverseaza piateta…Fara sa doresc carcoteala, imi face impresia ca cele 24 de tasnitori sunt prea rare, prea labartate, ocupand o suprafata foarte mare din aria piatetei. Daca fantana e ca cea din Sibiu, concentrarea tasnitorilor este alta acolo, desi piata sibiana are cateva hectare bune. Am auzit ca in total renovarea costa peste 8 miliarde de lei (vechi) si ar fi pacat sa nu arate bine.

    Răspunde
  7. Anonim1
    Anonim1 says:

    [quote name=”Blue Roses”]…tin sa precizez ca in realitate … faimosul granit nu arata atat de lucios ca in poza….[/quote]

    E posibil ca atunci cand ai trecut prin centru granitul sa fi fost acoperit cu un material protector si d-aia sa nu ti se para stralucitor.

    Răspunde
  8. www
    www says:

    circotasi;;;;;; granitul este buciardat(daca stiti ce este?)si nu luciosi cum il vedeti voi dar cred ca nu vrea sa va spargeti capatinile alea p …………..iar despre autobuze nu aveai cum sa le vezi desteptule pentru ca miine vor veni inscriptionate si inmatriculate dar esti bun de vindut gogosele depinde de culoare?

    Răspunde
  9. pierrrreees
    pierrrreees says:

    Blue Roses, ai mare dreptate.Pe strada Eroilor nici macar nu exista canalizare.. la fel si pe I. C. Bratianu .. Dar platim impozit de zona zero, ce basca noastra! Toate bune si frumoase la noi in oras .. acum avem un centru redecorat.. Conteaza cumva ca vitanjele fac ocol prin spatele primariei , lasand in urma o adevarata mireasma ?

    Răspunde
  10. xxx
    xxx says:

    Oare actualul primar este de vina?sau faptul ca nu sa facut mare lucru inainte si acum vrem toti in 4 ani sa recuparam ce nu sa facut in 20 ani?Va incepe introducerea canalului in atirnati si flaminzeni in acest an si asfaltarea strazilor sa vadem ce nu va mai convine?

    Răspunde
  11. Cetatean1
    Cetatean1 says:

    Ultima bomba:

    Amenajarea piatetei e facuta de catre RAJA.
    Ce va spune acest lucru? Nu cumva o mana spala pe alta?
    Apoi stand si urmarind modul de luicru va pot spune atat: lucrarea e facuta prost, asa incat la anul vor fi necesare reparatii. Daca nu credeti mergeti si urmariti modul de lucru al muncitorilor. Oare de jeturile de apa aveam nevoie? Am devenit cumva a doua Mamaia? Cine stie? Poate vor planta si palmieri si poate asemeni lui Mazare, vom avea si brazilience dansand samba
    ……………………………………………………………………………………………….

    Am urmarit fenomenul. De fiecare data cand cineva ii acuza de ceva pe acolitii ce au pus mana pe oras… acestia sar ca arsi. Poate daca justitia, politia si sistemul ar fi cu adevarat sanatoase aici in tara asta de rahat, poate ar exista oameni de bine ce ar avea curajul sa se opuna gainariilor de tot felul. Atunci nu am sta cu mainile in san in timp ce un „spurcat” jigneste buftenii chiar pe banii lor. Nu am avea un „Nimeni Eugen Duta” ce are impresia ca e buricul targului. Vad ca nu a comentat nimeni preluarea afacerii autobuzul de catre acesta. Era si timpul sa primeasca ceva nu? *****cenzurat*****
    In tara deja s-au iscat destule scandaluri in care sunt implicati coruptii s.a.m.d. Sa dea Dzeu sa se intample ceva si aici in Buftea cat mai repede.
    Ati vazut? Nu-i poti acuza de ceva ca striga ca i-ai jgnit si au nesimtirea sa te acuze cu judecata. Tocmai ei care au furat de s-au rupt. De asta romanasii cu bun simt tac din gura si trec mai departe. Nu au nevoie de judecati in care de cele mai multe ori castiga hotii.
    La mai mare!!!

    Răspunde
  12. anonimus
    anonimus says:

    Foarte bine ca nu mai sunt publicate automat. Nu ne mai jignim familiile, nu mai porcaim. Ne putem exprima nemultumirea, putem critica, putem scoate la iveala stari sau lucruri ce par interesante si sunt tinute „la ciorap”, fara a sari o limita fireasca, normala. Ce usor ii legam pe toti de stalpul imfamiei, ce usor le-o tragem peste bot fara putinata de reactie din partea incriminatului…Sigur, apar si cei care striga-n gura mare ca e cenzura, ca l-a pus cu botul pe labe domnul Stoica pe Bogdan, ca vin alegerile si nu trebuie nimeni sifonat. Cainii latra, caravana trece…

    Răspunde
  13. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Mie nu-mi place să aprob intâi comentariile si pe urma sa le afisez, asa ca vom reveni la publicarea automata. Am fost nevoit sa fac asta pentru ca am fost plecat cateva zile și n-am avut acces la net, iar pe aici umblă un obsedat care posteaza mizerii de pe mai multe ip-uri.

    Inca e prezent si apare sub diferite nume sa dea impresia ca sunt mai multi. In curând va trebui sa ne gandim serios la crearea de conturi pentru cei care posteaza. Numai asa putem evita dementii și postacii de partid!

    Răspunde
  14. pierrrreees
    pierrrreees says:

    Aceiasi mare poveste ” nu e primaru’ de vina ” . ” ce poate sa faca si el in 4 ani” , „e vina altora” .. dar si-a asumat cineva vreodata vina ? nu. nimeni. pentru ca nu avem simtul raspunderii ..pentru ca ne place sa aruncam pisica moarta in curtea vecinului.. pentru ca e mult mai usor sa spui ca altii sunt de vina. Dar partea cea mai rea din toata povestea asta.. astept sa o spuneti voi ..

    Răspunde
  15. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Azi dimineață, la prima oră, a fost o acțiune de strangere a câinilor.
    Cineva ne intreabă pe mail, probabil crezând că lucrăm la primărie… „unde au dus cainii care i-a strins domn primar azi dimineata?”

    Știe cineva detalii?

    Răspunde
  16. Anonim1
    Anonim1 says:

    Probabil asa o sa arate „jeturile” de apa:

    [url]http://www.99poze.ro/Arteziana/[/url]

    Unde am pozat erau montate si lumini colorate la baza jetului.
    Din mersul masinii am vazut ca aceste jeturi ocupa o suprafata importanta din aria piatetei.

    Răspunde
  17. Anonim1
    Anonim1 says:

    [quote name=”Expresul de Buftea”]Azi dimineață, la prima oră, a fost o acțiune de strangere a câinilor.

    Știe cineva detalii?[/quote]

    Cred ca mai bine ar incepe cu o campanie prin care iubitorii de caini sa-si „asume proprietatea catelului”, sa-i castreze si apoi acestia sa fie eliberati de unde au fost adunati. Apoi cei ramasi „fara proprietari” sa fie adunati de pe strazi.
    Concomitent ar trebui sa bata din poarta in poarta sa fie intrebati locuitorii de la curti daca vor sa fie castrati cateii pe care-i detin.
    Asta daca consideram ca nu mai sunt adusi catei din alte localitati.

    Răspunde
  18. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    [quote name=”Anonim1″]Probabil asa o sa arate „jeturile” de apa:

    [url]http://www.99poze.ro/Arteziana/[/url]

    Unde am pozat erau montate si lumini colorate la baza jetului.
    Din mersul masinii am vazut ca aceste jeturi ocupa o suprafata importanta din aria piatetei.[/quote]

    Eu cred că sunt mult prea mari și ocupă mult prea mult spațiu! Le-am văzut in funcțiune și nu sunt prea incântat, mai ales că fac și zomot puternic. Dar sa vedem… poate cu o amenajare a boscheților de la casa de cultura, va arata altfel!

    Cred ca s-au montat si lumini la baza lor!

    Răspunde
  19. nume
    nume says:

    [quote name=”Expresul de Buftea”]in curând va trebui sa ne gandim serios la crearea de conturi pentru cei care posteaza. Numai asa putem evita dementii și postacii de partid![/quote]
    Chestia asta trebuia facuta de mult.

    Răspunde
  20. richard gioarsa
    richard gioarsa says:

    Bogdan, desi nu port caciula, o musca se tot framanta si cauta loc sa se aseze. Am postat oarecum des pe site-ul tau si fac parte dintr-un partid caruia nu i-am ridicat osanale, ba din contra, cand am considerat ca a dat cu oistea-n gard, am spus-o fara retinere. Cu scuzele de rigoare, fara pretentia de a avea dreptate, cred ca propaganda politica nu ar avea ce sa caute aici, analiza politica, in schimb, constituie un subiect , o tema, care ne priveste pe toti, care stabileste pe o perioada de 4-5 ani drumul pe care mergem. Mai concret, cred ca dezbaterile politice lumineaza, clarifica, croiesc destinul nostru pe timp scurt sau mediu. Nu ar trebui inlaturate din „meniu”. E doar o parere.

    Răspunde
  21. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Nu ințeleg exact la ce vă referiți, dar nu vom renunța la discuțiile politice.

    Insă sunt unii care postează doar să facă rău. Demenții sunt cei de genul celui care in ultimele zile postează de pe diferite nume, doar pentru a mă face pe mine in toate felurile. Iar postacii de partid sunt cei care postează doar pe linia „hai ai nostri că sunt cei mai buni” urmând o direcție trasată de la partid.

    Răspunde
  22. richard gioarsa
    richard gioarsa says:

    O.K. Scuze, am avut senzatia ca cei „inregimentati” intr-o culoare politica ar fi-oarecum-marginalizati. Cum imi place sa am pareri, ma simteam cu musca pe caciula si lipsit de posibilitatea de a-mi spune crezul. Faptul ca te fac in toate felurile denota ca nu le esti indiferent, ca in barca lor e loc si pentru tine. Ca nu vrei sa urci, e treaba ta. Fi pregatit pentru anuntul naufragierii, pana la urma cei care sar din barca-n barca o fac fie din interes, fie de frica. Or naufragiul, reprezinta un motiv de teama pentru un om cu scaun la cap.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *