Scrisoare deschisă către bufteni

Mulțumesc „Jurnalului de Ilfov”, că îmi oferă ocazia să răspund calomniilor aduse de o publicație.
Culmea este că exact același ziarist, acum două săptamani m-a contactat propunându-mi să-l plătesc pentru a-l ataca pe primarul Ion Stoica . L-am refuzat politicos și atunci și-a încercat norocul în partea cealaltă, unde se pare că l-a și găsit… pe o sumă frumușică, dacă ar fi să ne luăm după zvonurile din târg. Nu comentez calitatea articolului, însă greșelile grave făcute prin publicarea datelor personale ale membrilor familiei și ale mele, îi va aduce ziaristului, ca și publicației, o chemare grabnică în justiție.
Ne întrebăm dacă șeful serviciului Taxe și impozite din Primăria Buftea, remarcabilul domn Manolache, a fost forțat să dea ziaristului actele reproduse în paginile ziarului,sau vreun alt angajat?? Ce incearcă domnul Primar Stoica să demonstreze prin articolul defăimător, căruia îi opune unul sforăitor laudativ despre sine? Că sunt un om obișnuit, cu o viață normală, care ca orice om de afaceri,a câștigat și a pierdut, dar care nu a furat.
Averea familiei mele a fost adunată în timp, încă de pe vremea cand eram student și mă ocupam cu vânzări de calculatoare și component de gen. Cu banii dobândiți am cumpărat terenuri, simțind că este o investiție profitabilă peste ani. Așa a fost și câștigul, a fost bun. Am hotărât să repet experiența, am împrumutat bani din bănci gajând cu terenuri, dar conjunctura a fost nefavorabilă și am pierdut. Am plătit cu o parte din terenuri datoriile, cu altă parte fac agricultură, din care câștig mulțumitor. Imi plătesc sistematic creditele, iar dacă nu voi mai putea avea banii necesari, există destule terenuri care pot constitui monedă de schimb. Consider că nu este rușinos să ai datorii la banci, 80% din populația României are.
Cred că mai nimerit ar fi fost ca ziaristul care a scris articolul sforăitor elogios despre primarul Stoica, să pună în paralel situația acestuia: Un primar care nu are datorii, are mașini scumpe, moteluri, case de vacanță, terenuri și firme – toate din salariul său de bugetar de 2800 lei/luna. A găsit nimerit primarul Stoica Ion, să arunce în paginile publicației un document emis de ANAF Ilfov în care se spune despre un sechestru asigurător, același document pe care mi-l flutura prin Primărie cu un rânjet satisfacut, cu mult înainte ca eu să iau la cunoștință despre existența unui asemenea act.
Pentru a nu rămâne primarul cu fața contracturată, o să-i spun că sechestrul, abuziv de altfel, a fost emis de ANAF Ilfov pentru un TVA care ar fi trebuit perceput la efectuarea unor tranzacții imobiliare pe anii 2005-2006, TVA care nu era prevăzut de lege la acel moment, și pe care acum ANAF-ul îl calculează retroactiv. Este motivul pentru care am dat în judecată această instituție. Am convingerea că buftenii au discernământ și știu să vadă diferența. Tot ceea ce a înfăptuit primarul Stoica în orașul Buftea, a făcut cu banii noștrii, ai tuturor (jumătate pentru oraș, jumătate pentru el.) Se putea face mult mai mult dacă nu erau firmele de casă cu care a lucrat.
Tot ceea ce am făcut eu pentru mulți din cetățenii orașului, am făcut cu banii proprii. Nu o spun spre laudă, ci spre adevar. Nimeni din cei care mi-au călcat pragul n-a plecat cu mâna goală: probleme financiare, de sănătate, sociale, grave și mai puțin grave, pentru toate am avut o rezolvare. Am încercat crestinește să alin suferința și disperarea celor în nevoie și să schimb măcar pentru un moment viața lor în mai bine. Am oferit copiilor din școlile orașului excursii, premii pentru meritele lor școlare, daruri de sărbători. Pentru bătrâni – pelerinaje la mânăstiri, sprijin financiar și medical. Am făcut zeci de drumuri și demersuri pentru redeschiderea Spitalului orășenesc, dupa ce am sprijinit un an întreg – în calitate de consilier județean – utilarea lui prin CJ Ilfov cu aparatură modernă. N-am reușit până acum, dar nu abandonez și știu că într-o zi, curând, Spitalul se va redeschide. Zilnic, în fața biroului meu sunt zeci de persoane – oameni săraci, bolnavi, cu speranța rămasă cât “firul de nisip“. Ei îmi mulțumesc mie că-i pot ajuta, eu îi mulțumesc lui Dumnezeu că pot să o fac. Cu banii duși pe apa sâmbetei, de către Primăria Buftea, s-ar fi putut face o cantină a săracilor, s-ar fi putut sprijini familiile cu mulți copii, s-ar fi putut crea un serviciu de sprijin pentru cei cu situații dramatice. Dar când ajungi prea sus, îi vezi pe cei mulți furnici, și nu te mai mustră conștiința că de fapt pe spinările lor te-ai ridicat.
Nu mi-am propus niciodată, și nici acum, să fac pe sfântul. Sunt om, cu bune și rele, cu reușite și greșeli. Dacă îmi recunosc o calitate, aceea este sensibilitatea la tot ceea ce aduce durere semenilor mei. Și domnul Stoica este semenul meu, și de aceea tac, deși aș putea să umplu pagini întregi de ziar cu acuze și dezvăluiri. Dar nu sunt organ de cercetare și cum “nicio faptă fără răsplată“, va veni și timpul când se vor clarifica.
Dorm liniștit știind că n-am furat, că nimeni nu plânge pentru că l-am nedreptățit sau umilit. Până la urmă articolul cu pricina îmi face și un serviciu: demonstrez cu armele “dușmanului“ că nu vreau să vin la Primăria Buftea să fac avere, pentru că am din ce să trăiesc decent și cu ce să-i ajut zilnic pe cei din jurul meu, spre deosebire de altii care au intrat in aceasta intitutie fara un ban in urma cu 8 ani, dar cu mult tupeu și nu-și mai cunosc în momentul de față achizițiile făcute din modestul salariu de la stat.
Se știe că disperarea îl face pe om să greșească, și articolul comandat este unul din semnele disperării că scaunul de la Primarie își pierde echilibrul.

Nu stiu de ce ai preluat acest articol. Nu sunt nici pro Stoica, nu-l sustin pe Radu Marinescu si cu atat mai putin pe Pistol. Atata vremea cat exista ochi sa vada si urechi sa asculte, atata vreme cand imi aduc aminte de spaga data alegatorilor la alegerile trecute… ma fac sa nici nu vreau sa aud de acest George Pistol. Poate e vremea ca locuitorii acestui oras sa tina seama de originea candidatilor si sa doreasca, ca viitorul primar sa fie nascut pe aceste meleaguri. Slava domnului, doar avem in Buftea destule personalitati ascunse.
Eu am postat un comment cuminte pe Jurnalul de Ilfov si pe Buftea Altfel in care spuneam ce se aude prin targ. Se spune ca Pistol ofera 200 euro votantilor. Bineanteles ca nu va da tuturor acesti bani. Numai acelora pe care stie a se poate baza (vezi Buciumeni, Tiganie etc.). Eh aceste comenturi nu au fost aprobate. Ma repet: a fost un comment cuminte in care puneam aceasta problema si in care intrebam la misto cum pot face sa fiu si eu platit cu 200 de euro. Ca am nevoie in criza asta…
Expresule cred ar merita incercata o educare a populatiei, sa nu se lase oamenii cumparati atat de usor. Ma repet: de ce ar da un candidat serios (?) bani alegatorilor sa-l voteze? E asa mare dorinta asta de a ajunge primar? Sau in spatele dorintei exista alte interese ascunse?
Ti-au spart site-ul?
Nu stiu cine o sa iasa primar; dar sper ca acest sinistru, numit Manolache, o sa dispara pentru totdeauna din randurile functionarilor platiti de noi. Este intruchiparea a tot ceea ce are mai rau in el plimbatorul de hartii intre birouri din Romania; esenta birocratiei care omoara orice initiativa… Din cauza unuia ca asta merge tara asta de rahat prost.
Vai de capul meu cate demagogie si ipocrizie la un loc!!! Oare de sunt oamenii saraci si nevoiti sa se umileasca la picioarele d-voastra domnule Pistol? Nu din cauza ca i-ati cumparat cu o galeata la alegerile prezidentiale si sunt condusi prin politici mizere de sefii d-voastra de partid? Nu din cauza lor si a d-voastra nu au medicamente, pensii, asistenta medicala?
Am uitat ca ati schimbat partidul acum cand PDL-ul se scufunda dar oamenii nu trebuie sa uite ca au avut incredere in d-voastra la alegerile prezidentiale iar acum fac coada la usa biroului d-voastra, asa cum spuneti, isi calca pe ultima urma de demnitate ca sa fie ajutati.
@ Valy Iti inteleg disperarea , probabil esti unul din cei ce plimba hartii, trebuie sa intelegi ca este acolo in slujba cetatenilor, nu sa desfasurati activitati de ” S. R. L.” care sa va aduca ‘profituri’ (spaga). Suntem scarbiti si satui si numaratoare inversa a inceput deja, asa ca invata sa muncesti , daca nu , pleaca acasa. Sa scapam de acest Primar care a lucrat doar in folosul lui. Nu este de mirare ca a avut curajul sa mearga in campanie in Flamanzeni, mare le-a fost mirarea oamenilor cand l-au vazut la portile lor, si mare a fost mirarea lui PRIMARULUI cand s-a vazut huiduit si alungat de cetateni, mai ca nu l-au luat la pietre. Frumoasa primire i-au facut !
Voi va dati cu presupusul de toti si toate pentru ca pentru voi nu exista decenta, argumente, lege, etc.
Nu trebuie sa uitati nici voi si nici oamenii ca ati scos din Buftea 6000 de voturi pentru Basescu, pentru PDL, pentru voi. Totul pentru voi! Ce a facut Basescu, PDL, si George Pistol pentru Buftea? Daia sunt oamenii nevoiti sa vina sa cerseasca mila, din cauza voastra care v-ati unit din nou sa-i pacaliti, sa-i mituiti, sa-i umiliti…….
Lumea nu este asa proasta cum credeti voi si cum crede Stoica. Sambata incercand sa isi faca campanie in Flamanzeni , Primarul STOICA a fost alungat si huiduit de catre cetateni !!!!!!!!asta este adevarul, asta este parerea oamenilor despre STOICA !, fiecare ”culege” ce a semanat !
@ Valy , sau mai bine spus domnule Duta, iti inteleg disperarea, poate ne povestesti si noua cu iubitul tau Nelutu a fost huiduit in Flamanzeni . Sigur il mai vrea lumea 😆 , vorbesti de ipocrizie si demagogie?poi asta ati facut voi 4 ani ! Si ai dreptate sa fii disperat, ne-am saturat de hoti !!!
Jos cu Stoica! Gata, ne ajung cei patru ani in care a lucrat doar pentru el! A transformat orasul in sat cu blocuri! Noi locuitorii din acest oras nu ne mai simtim ca acasa, am ajuns decat sa dormim in acest oras, plecam la munca-venim de la munca (pt ca in acest sat nu avem unde munci) Parca locuim la camin!!!
Se pare ca se va face dreptate, George Pistol va iesi primar, din discutiile cu el omul este hotarat sa faca treaba, nu se mai putea continua asa!
E iubit domnul Stoica, e iubit… Cel mai nasol este ca privind campania PNL-ului am observat multi fosti sustinatori ai dansului imbracati in galben. Nu e dureros cand pierzi o batalie, e onorabil ca participi la ea, ca esti inconjurat de oameni care cred in tine, care fac zid in jurul tau si isi pun capul postament pentru a urca un lider care-i reprezinta, mai sus. Descurajant este cand te gasesti in situatia in care cei de alaturi te lasa singur, cand in jur te apara deznadejdea si prietenii sunt din ce in ce mai rari…Nu am stiut de situatia de la Flamanzeni. Nu rad de ea, poate si noi vom pati la fel cand o sa mergem acolo, sa vedem. Ma mir insa de situatie, domnul Stoica statea bine la Flamanzeni, ce-o pati acolo unde statea „pe ghimpi” ? Azi am ramas fara paine, m-am fatait de colo-colo si l-am vazut pe dom’ Primar, ferches, costum negru, parfumat, pomadat, lustruit, jeep, manichiura si Hugo Boss. Eu transpirat, cu sacosele in brate, cu afacere de 23 de ani, fara paine fara sare… Al dracului net, cred ca dom’ Primar cumpara paine on-line, ca in viata mea nu l-am intalnit la coada la salam, la oua, la lapte sau la bere…Ce prost sunt, muncesc ca boul, castig cam de 5 ori cat primarul si ma ingramadesc la cele necesare traiului de zi cu zi. Cum dracu’ sa fac ma si eu sa scap de corvezile astea ?
Dar pe vice l-ati vazut la coada la salam, domnule Gioarsa? Cum dracu se face de vedeti doar ce va convine? O fi din cauza faptului ca le-ati suflat locul de consilier la multi membri PSD care au muncit pentru organizatia Buftea, cu ajutorul si sub atenta grija a domnului vice?
Cat despre George Pistol am inceput sa-mi doresc sa castige Primaria! Abia astept sa-l vad pe Bujorica, Matei, Szilvassy, Gongonea, fratii Pastrama, Mitica Ceaules si toti ursarii care „pazesc” orasul noaptea cum conduc ei Primaria. Sa vad atunci fanaticii postaci daca mai calca prin fata Primariei……. Sau poate calca doar-doar le mai arunca cineva cate un os de la balcon dar ma indoiesc…..
Draga Valy ( Duta) sunt convins ca iti doresti :-* , chiar te credem, ma gandesc ce se va alege de toti cei care 4 ani au fost smecheri in oras, apropiatii si prietenii Primarului, evident cu Primarului in frunte, oare vor invata sa munceasca cinstit?
Este sansa orasului nostru sa scapam de aceste termite care nu au facut decat sa ne ” manance” timp de 4 ani !
Valy, eu inteleg netarmurirea pentru mentorul tau, domnul Stoica. E fireasca, toti avem sensibilitati, toti avem optiuni. Nu eu „am suflat” cuiva vreun loc, nu singur „m-am asezat” pe locul altcuiva si i-am dat o scatoalca sa se dea la o parte. Locurile pe lista au fost atribuite cu acordul celorlalti, nu a venit cineva cu vreo mostenire. Nu-ti dori ceva prea mult pentru ca s-ar putea sa se intample. Daca nu ti-e frica de domnul Pistol, de ce il bagi atat de mult in seama ? Si ursarii, si tiganii, sunt oameni ca mine si ca tine, au drepturi egale si fac parte din existenta noastra. Nu e bine si nici frumos sa-i descalifici. Valy, te rog sa-mi spui, daca poti, ai vazut in viata ta un om mai bun, mai frumos, mai destept, mai corect, mai muncitor, mai devotat, mai grijuliu fata de semeni, mai potrivit pentru postul de primar decat domnul Stoica ? Crezi ca s-ar putea ridica cineva in varful picioarelor incat sa-i ajunga dansului pana la genunchi ?
D-voastra intreceti pe oricine! D-voastra plangeti cand impartiti cadouri nevoiasilor, cadouri care nu sunt in niciun caz electoral. D-voastra mergeti si va rugati la Mormantul Lui Iisus pentru mantuirea neamului nu pentru curatirea tineretii d-voastra desfranata. D-voastra sunteti garantul legii mai ales cand inchiriati un loc de parcare in spatele blocului R9 pe care il foloseste ginerele d-voastra cu masina de serviciu desi vecinii din bloc nu au unde sa parcheze iar d-voastra aveti curte. Of! Mai exista oameni care sa nu fie ipocriti pe lumea asta?
Ce probleme te framanta si pe tine Valy! Mai bine uita-te in curtea voastra unde sunt nereguli grave, dar iti spun atat si te las: nelutule nici nu stii cat de mic incepi sa fii!
Nu mai dati aiurea in Valy ca din ce spune majoritatea lucrurilor sunt reale…cred ca va deranjeaza ca le spune fara inhibitii…Va luati de lucruri marunte care nu`si iau rostul in loc sa iesiti pe strazi si sa va sustineti favoritii…Legat de campanie (off-topic) cum se intampla ca pe 99% din stalpii din Buftea sunt afise numai cu dl Pistol..Presupuneam ca va fi o campanie decenta nu sa se bata joc … Dc dl Marinescu si dl Stoica nu riposteaza la asemenea fapte? De ce pe banner-ele lui Pistol scrie ca e sustinut de USL-istul Petrache (el fiind doar pnl)??? Dl Marinescu e dat la o parte de catre colegii sai ? Nu se poate asa ceva !
Eram convins ca nu poti raspunde decat cu josnicii, Vally. Sunt singurele argumente…Tineretea mea nu a fost desfranata, nu ma pot supara pentru asta, e parerea ta. Locul de parcare este inchiriat, platit la zi. Apartamentul de la parterul blocului este al meu, proprietatea mea, locuieste acolo sora tatalui meu, este vaduva, are 77 de ani si am grija de ea. Ginerele meu parcheaza seara acolo sau oriunde gaseste vreun loc, as fi putut sa nu platesc nici un ban pe un loc de parcare, dar…Nu duce grija framantarilor mele, raspunde-mi daca ai vazut ceva mai mirific, mai demn de pupat in fund decat mentorul tau….
Jignirile nu caracterizeaza o persoana la varsta d-voastra, domnule Gioarsa, cu atat mai mult cu cat candidati si la o functie in conducerea acestui oras. Daca un simplu alegator simpatizeaza un anumit candidat asta inseamna ca-l pupa-n fund? Asta este parerea d-voastra despre oamenii din Buftea? Asta este gandirea PSD? Poate cineva sa aiba o alta optiune decat Richard Gioarsa?
[quote name=”Ivan”]Nu stiu de ce ai preluat acest articol. Nu sunt nici pro Stoica, nu-l sustin pe Radu Marinescu si cu atat mai putin pe Pistol. Atata vremea cat exista ochi sa vada si urechi sa asculte, atata vreme cand imi aduc aminte de spaga data alegatorilor la alegerile trecute… ma fac sa nici nu vreau sa aud de acest George Pistol. Poate e vremea ca locuitorii acestui oras sa tina seama de originea candidatilor si sa doreasca, ca viitorul primar sa fie nascut pe aceste meleaguri. Slava domnului, doar avem in Buftea destule personalitati ascunse.
Eu am postat un comment cuminte pe Jurnalul de Ilfov si pe Buftea Altfel in care spuneam ce se aude prin targ. Se spune ca Pistol ofera 200 euro votantilor. Bineanteles ca nu va da tuturor acesti bani. Numai acelora pe care stie a se poate baza (vezi Buciumeni, Tiganie etc.). Eh aceste comenturi nu au fost aprobate. Ma repet: a fost un comment cuminte in care puneam aceasta problema si in care intrebam la misto cum pot face sa fiu si eu platit cu 200 de euro. Ca am nevoie in criza asta…
Expresule cred ar merita incercata o educare a populatiei, sa nu se lase oamenii cumparati atat de usor. Ma repet: de ce ar da un candidat serios (?) bani alegatorilor sa-l voteze? E asa mare dorinta asta de a ajunge primar? Sau in spatele dorintei exista alte interese ascunse?[/quote]
[quote]Nu stiu de ce ai preluat acest articol[/quote]
Sunt opiniile si acuzațiile directe ale contracandidatului către primar, pentru care iși asuma răspunderea, fără textele de rahat ale unor ziariști plătiți ce n-au tupeu sa se semneze.
[quote] Slava domnului, doar avem in Buftea destule personalitati ascunse.[/quote]
Exemple, te rog… Eu nu cunosc.
[quote]Eu am postat un comment cuminte pe Jurnalul de Ilfov si pe Buftea Altfel in care spuneam ce se aude prin targ.Eh aceste comenturi nu au fost aprobate. Ma repet: a fost un comment cuminte [/quote]
Ăla cu altfel e tot a lui Gelu, care mai nou e in echipa Pistol și e pe liste pt consiliu. Acum intețegi de ce nu a fost aprobat?
Deasemenea, Gelu lucreaza la Jurnalul de Ilfov și el ține site-ul, cel mai probabil. Acum intețegi de ce nu a fost aprobat? Să vă uitați la câte vizualizari au articolele, ca sa ințelegeți ce treaba buna face Gelu și cum e plătit degeaba.
Pentru ca tot am adus vorba, acelasi Gelu semnează in paginile ziarului cu „profesorul trăsnit din Buftea”, copiind aproape cuvânt cu cuvânt un articol de la mine de acum 3-4 ani. Curios e ca cineva chiar ii plateste bine pe acești jurnalisti wannabe.
[url]http://www.jurnaluldeilfov.ro/stire/717/garduri-pentru-venicie.html[/url]
[url]http://expresuldebuftea.ro/noutati/noutati-din-buftea/529-afara-i-vosit-gardul-[/url]
[quote]Expresule cred ar merita incercata o educare a populatiei, sa nu se lase oamenii cumparati atat de usor. [/quote]
Hai să facem! Idei?
[quote name=”gabi”]Nu mai dati aiurea in Valy ca din ce spune majoritatea lucrurilor sunt reale…cred ca va deranjeaza ca le spune fara inhibitii…Va luati de lucruri marunte care nu`si iau rostul in loc sa iesiti pe strazi si sa va sustineti favoritii…Legat de campanie (off-topic) cum se intampla ca pe 99% din stalpii din Buftea sunt afise numai cu dl Pistol..Presupuneam ca va fi o campanie decenta nu sa se bata joc … Dc dl Marinescu si dl Stoica nu riposteaza la asemenea fapte? De ce pe banner-ele lui Pistol scrie ca e sustinut de USL-istul Petrache (el fiind doar pnl)??? Dl Marinescu e dat la o parte de catre colegii sai ? Nu se poate asa ceva ![/quote]
domnul Marinescu este sustinut de prim ministrul Romaniei si presedintele PSD,Victor Ponta, un om mult mai important decat domnul Petrache care vrea cu orice pret ca judetul Ilfov sa fie al lui.
Si cum e susținut de Ponta, George? Altfel decât aplicarea pozei lui langa Marinescu pe bannere…
Dupa parerea mea de neanalist politic, e o mare greșeală asocierea celor doua poze. Cine dracu e mandru de Ponta? Cine il apreciaza? Cine il admiră și ii recunoaste meritele? Deși il urăsc, nea Nelu Iliescu era mult mai indicat, sincer. Cu zâmbetul lui aducea mai multe voturi și daca era pozat mort.
de crezi ca este o mare greseala? totusi este prim ministrul romaniei, un om care poate sustine din postura lui anumite proiecte pentru buftea, ne poate ajuta cu transportul in comun cum a facut-o si tariceanu la vremea lui, ne poate ajuta redeschizand spitalul.acel banner spune ca prim ministrul romaniei impreuna cu domnul Marinescu sunt hotarati sa faca treaba buna in Buftea.
Valy, eu am un nume, o identitate caruia tu i-ai atribuit calificativul de desfranat. Tu, un anonim, practic un nimeni, imi cataloghezi existenta public, afrontandu-ma. E drept sa vorbesti de morala ? Daca zvonurile se confirma, esti mai mic decat copilul meu, de unde stii desfranarea tineretii mele ? Poker jucau baietii destepti, gainarii jucau barbut, Stefanesti beau smecherii, fraierii carcalete iar gaozarii priveau si carcoteau…Cam ceea fac azi, in destule situatii cei ce se ascund sub pulpana unuia sau altuia, fie ca-i primar, fie ca-i un sefulet vremelnic si obscur. Zi-mi, exista mai Soare decat soarele tau…?
Mai soare decat soarele lui nu exista !!! Masa sa fi fost si tot mai jos statea !!! Daca un simplu alegator simpatizeaza mult tare un candidat , pur si simplu il voteaza , nu se chinuie sa faca politica virtuala !!! Dar VALY nu e un simplu simpatizant , el e baiatu ala care nu a muncit o zi in viata lui , peste noapte trezindu-se sef de garaj si om politic marcant al orasului 😀 . Adevarul mai valy este ca tu ai si gasit persoana potrivita de care sa te iei pe net 😉 , uitandu-ma mai sus un pic la celelalte comentari am gasit vreo 10 ANTI-STOICA , dar tu NUU!!! ti-ai zis in sinea ta : sa ma iau de Richard ca e mai al dracu , NA ca ti-ai luat teapa din aia cat aracu de la vie , se vede de la o posta ca are OO mai mari si mai tari ca ale tale 8)
Ai dreptate, George… Eu mă refeream la cum il poate susține imaginea lui Ponta pe Marinescu in campanie, știind că lumea e sătulă de politica națională, și inclusiv de Ponta, iar local, nu prea se votează partidul. Dar după alegeri, dacă va câștiga Marinescu, ai dreptate, cu Ponta prim ministru ar fi un oarecare avantaj.
Cât depsre transportul lui Tăriceanu, mai bine lipsă… Ca un capitalist convins, refuz astfel de pomeni, cu transportul gratis susținut de bugetul local.
[quote]
[quote]Expresule cred ar merita incercata o educare a populatiei, sa nu se lase oamenii cumparati atat de usor. [/quote]
Hai să facem! Idei?[/quote]
Daca cineva chiar reuseste asta , acel om merita sa fie presedinte peste tara asta. Parca vorbim din desene animate , acest lucru nu o sa se intample niciodata, ce naiba ! Oamenii nu mai sunt in stare sa gandeasca , sa aibe o parere proprie. Eu spre exemplu nu am de gand sa votez cu niciun candidat, doar sa-mi anulez votul. Suntem mult prea departe de o tara cu oameni care sa reflecte asupra unei idei , care sa aibe argumente pro/contra asupra unui subiect.
[url]http://www.youtube.com/watch?v=zYGCOcPOQK8[/url]
Hahaha. Domnule Gioarsa va cunosc de mult, domnule. Va cunosc cam de cand l-ati nenorocit pe domnul Ochiana la poker. Nu trebuie sa incercati sa ma asociati cu persoane pe care le considerati dusmanii d-voastra pentru ca nici prin cap nu va trece cine sunt si cat de bine va cunosc. Ar fi totusi bine sa va vedeti de campania PSD, nu cea PNL, altfel aratati cat de oportunist sunteti.
Alunecam pe o panta a conversatiei care nu intereseaza pe nimeni. Personal, nu stiu cine este Ocheana, nu-l cunosc. Poker n-am jucat in viata mea cu acest personaj, imi este absolut strain. Am intrebat cine este, am aflat ca a avut un chiosc prin piata, cu mai m ult timp in urma. Partenerii mei de poker ( asta iti pot confirma o serie larga de cunoscuti ) au fost maestrul Iosefini, Dan Bittman, Titi Fratila, cativa fotbalisti ( Camataru si Varga ) si altii cam de calibrul asta. Domnul asta, Ocheana, nu era sub nici o forma printre ei…
[[quote name=”Valy”]Va cunosc cam de cand l-ati nenorocit pe domnul Ochiana la poker. [/quote]
Ce-o freaca unii, ce are sula cu prefectura ? Ochiana si-a pierdut de mult banii la barbut. Si daca a fost fraier e treaba lui.
[quote]Mulțumesc „Jurnalului de Ilfov”, că îmi oferă ocazia ……… Că sunt un om obișnuit, cu o viață normală, care ca orice om de afaceri,a câștigat și a pierdut, dar care nu a furat.[/quote]
Ce studii are acest individ? Nici macar nu stie sa se exprime!!! Acum, dupa ce am citit ce-a scris „pistolarul”, mi se pare ca e cel mai ipocrit dintre candidati! Sa nu-mi spuna mie vreunul ca se lupta pentru functia de primar de dragul amaratilor din Buftea!! De-aceea trec repede dintr-un partid in altul??!!! Si……cine-l sustine pe „pistolar”, alta podoaba – Petrache?
Dar, pana la urma, noi cu cine votam? Poate e mai bine sa stau acasa!!!
Mai nou .. 😀 cei care lau votat (si romanisi tigani) au mers dinou la cersit la primarul „cel sfant PISTOL” 😀 Replica lui pistol a fost -AFARA CU VOI LA MUNCA NU LA CERSIT – 😀
au crezut ca le va mai da in continuare 😀 😀 😡
[quote name=”Ela”][quote]
Ce studii are acest individ? Nici macar nu stie sa se exprime!!! ![/quote]
Sa-mi fie cu iertare, dar din cate stiu, ar fi terminat Automatica . Sa ma contrazica cineva daca gresesc, dar daca este cum am spus, nu te poti lua de studii, pentru ca nu multi au reusit acolo. 😉
Mda, se pare ca la mini pensiunea de la Chitila a fostului primar (Slava Domnului!), se munceste din greu pt. deschidere. Nea’ Nelu’ vrea sa-si reintre rapid in atributiunile de ospatar. Mare atentie la firma de paza, daca o alege pe cea a lui Samir e posibil sa dea faliment din prima zi; ca la alegeri…. :))))))))))))))))