Prezentare Lidia Gosa, candidat pentru Primaria Buftea din partea Miscarii Populara

Doamna Gosa, primul candidat anuntat in mod oficial, ne-a tramis o prezentare a dansei, pe care o redam mai jos. Asteptam si prezentarile celorlalti candidati, cand va fi cazul.

[quote]

Poate ar trebui să-mi încep prezentarea astfel: LIDIA GOȘA, 43 de ani, profesor de limba engleză și limba română la Liceul Tehnologic Dumitru Dumitrescu Buftea.

De ce așa? Pentru că asta sunt și voi fi înainte de toate: PROFESOR.

Ca origine, sunt sibiancă. În Sibiu am absolvit Liceul Teoretic (actualmente Colegiul Național) Octavian Goga, apoi am urmat cursurile Universității Lucian Blaga, Facultatea de Litere, Istorie și Jurnalism, specializarea Limba și literatura engleză – Limba și literatura română.

În 2008 am absolvit cea de-a doua facultate, cea de Științe Politice din cadrul Universității Creștine Dimitrie Cantemir București.

Buftea m-a ”adoptat” în 2007, an din care am venit ca profesor la Liceul Tehnologic (pe atunci Grupul Școlar) Dumitru Dumitrescu. Așa că pot spune că sunt puțin ”de-a locului”.

Copii nu am, dar pe elevii care mi-au trecut prin mână începând cu 1997, anul în care am facut primul pas în cariera de profesor, i-am considerat ca și copiii mei. Așa că am mulți copii cu care mă și mândresc.

Probabil că în mintea Dvs. se vor naște câteva întrebări pornind de la statutul de candidat la Primăria Buftea din partea Mișcării Populare.

De ce Buftea? Pentru că este locul unde mă simt acasă. Așa cum mă simt acasă la Sibiu, unde locuiesc părinții mei.

De ce Mișcarea Populară? Pentru că inițial l-am sprijinit pe președintele MP Buftea, domnul inginer George Marchidan. Acesta m-a sunat, cred că prin luna august a anului trecut, mi-a spus ce intenționează și m-a întrebat dacă îl susțin. Așa că, am pornit pe acest drum sprijinind un OM. Din motive doar de el știute, domnul George Marchidan s-a retras la sfârșitul lunii ianuarie 2016 atât din funcția de Președinte al MP Buftea, cât și din cursa pentru Primăria orașului Buftea. În urma acestui demers, mi s-a propus să candidez și m-am gândit ” De ce nu?”

În ceea ce privește campania, vă spun din start că nu agreez aruncatul cu noroi. Este ușor să stai pe margine, să chibițezi, să critici faptele și atitudinile altora. Mai greu e să te apuci să faci ceva, să te implici în viața comunității. Și acum, între noi fie vorba, indiferent ce ar face un primar, cu siguranță nu-i poate mulțumi pe toți.

Buftea este un oraș cu potențial și cu oameni de ispravă. Eu sunt nouă în politică, dar știu că în Buftea au candidat oameni foarte apreciați de comunitate. De aceea, nu va fi o campanie ușoară. Dar, sunt sigură că toți acești oameni buni vor da dovadă de fair-play, așa cum trebuie să se întâmple în orice competiție.

Eu îmi doresc să fac lucruri bune CU OAMENI, PENTRU OAMENI.

[/quote]

 ]]>

8 raspunsuri
  1. Bogdan Toba
    Bogdan Toba says:

    Poate nu sti cate cadre didactice au intrat in Consiliul Local. Sa nu mai vorbim de campanii electorale in scoli in anii trecuti. Deci ce e de mirare? Pot paria ca dansa nu va face campanie in scoala. Nu va avea loc de altii 🙂

    Răspunde
  2. Bizu
    Bizu says:

    Mult succes Doamnei profesoare !
    sunt curios cum o sa conduca o campanie electorala ” fara a arunca cu noroi” din postura de candidat pe lista unui partid al carui lider nu cunoste alt mod de a face politica

    Răspunde
    • Bizu
      Bizu says:

      nu am spus asta I ( de la ce vine i de la iepuras ?) sund doar curios cum ar arata o campanie „curata ” a PMP ? Pentru ca acest partid e condus de un jeg . Tte-ai prin iepuras ?…

      Răspunde
  3. Laurentiu NEATU
    Laurentiu NEATU says:

    Va rog sa-mi permiteti sa va doresc dvs. si colegilor din echipa dvs. electorala, MULT SUCCES si indeplinirea obiectivelor propuse.
    Cu totala reverenta

    Răspunde
  4. Hadrian
    Hadrian says:

    Candidati pentru consilieri am tot avut dintre cadrele didactice locale. Doamna Gosa e prima insa ce tinde atat de sus. Oare ce o remarca pentru postul de primar al orasului. Cum bine zicea cineva, doamna profesor are o parere extraordinara daca s-a gandit sa accepte aceasta candidatura. Si tot bine zicea ca mai intai de toate cum poate un profesor slab vazut sa administreze destinul unui intreg oras? Mai intai de toate ar trebui sa isi faca datoria de profesor asa cum trebuie. Dar sa revenim cu picioarele pe pamant. Doamna Gosa nu va fi votata si nu va ajunge primar ceea ce e un lucru normal.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *