Oprirea interzisă
De pe blogul lui Eugen Duta, PRM. Foto expresuldebuftea.ro
Până nu de mult, mai toţi locuitorii din centru se plângeau că vine lume multă la Primărie şi parchează maşinile care pe unde apucă, încurcând circulaţia. Acum, când cineva a avut curajul să ia o decizie
nu tocmai populară în Buftea, toată lumea sare la gâtul conducerii Primăriei, Poliţiei şi firmei de ridicat.
Acum toată lumea consideră că se fac abuzuri. Acum toată lumea invoca faptul că nu sunt parcări suficiente.
Domnilor, în niciun oraş civilizat din lume nu sunt parcări suficiente.
Însă lipsa parcărilor nu ne dă niciun drept să încălcăm legea şi mai ales legea bunului simţ. Nu ne dă niciun drept să oprim pe trecerea de pietoni dacă avem nevoie la bancă sau cocoţat pe trotuar dacă avem nevoie la farmacie. Aceste obiceiuri proaste ale noastre trebuie să înceteze.
,,Acum toată lumea invoca faptul că nu sunt parcări suficiente.
Domnilor, în niciun oraş civilizat din lume nu sunt parcări suficiente.”
Domnule, daca nu sunt parcari suficiente, unde ar trebui sa parcheze cei care nu au? Nu mai bine se cautau niste solutii, decat sa se duca masinile ridicate in nu stiu ce loc, nu mai bine acolo se facea o parcare?
Eu propun ca la intrarea in buftea dinspre CRevedia si Buciumeni sa se puna un semafor ca la mall, cand e verde mai sunt locuri, cand e rosu inseamna ca nu mai sunt si sa-si caute oamenii parcare prin localitatile invecinate si sa vina acasa cu maxi -taxi. Ar fi mai bine Domnule Eugen , nu?
nu vad eu bine ,sau chiar masina politiei este oprita pe trecerea de pietoni? pe asta cine o ridica?
sau poate este in misiune? :-* 😆 😀
Tocmai poza Skodita aia amarata… si nu, nu incurca circulatia pietonilor si a masinilor care faceau dreapta. Ei au voie… 😡
Stii ce or sa spuna? Ca nu sunt suficiente locuri de parcare, pentru a sta la panda regulamentar… Ironic, a?
da ….tipic pt politistii romani
pai sare,bai frate,toata lumea la gatul primariei,politiei si firmei care ridica masini,e normal ca toata lumea sa considere ca se fac abuzuri si stii de ce? pentru ca se ridica masinile locatarilor din fata blocurilor unde locuiesc.se traieste greu,omul nu isi mai permite sa foloseasca masina prea mult,o lasa in fata blocului,pleaca dimineata la serviciu(daca are serviciu)si seara, cand vine,surpriza:nu mai e masinaaa……primul gand al proprietarului?a fost furata,insa nu e asa.e in curte la TASM ROMANIA. alta problema se naste:de unde bani pentru recuperare si pentru amenda cand mai toata lumea are un salariu de 600-700 de lei pe luna.nu ti se pare un abuz?mie da.eu locuiesc in blocul R5 si mi-am luat masina din fata blocului cand am vazut ca apar tablitele cu avertizarea de ridicare a masinii,neavand un loc de parcare platit.dar,oricum,ma bucur pentru ca in seara asta am obtinut un loc de parcare la bordura in fata blocului unde locuiesc,loc pe care o sa il platesc la fel ca si cand ar fi intr-o parcare amenajata.oricum, e bine.poate nu ma trezesc ca trebuie sa-mi recuperez masina din curtea firmei TASM ROMANIA cand vin seara de la serviciu,pentru ca sunt unul din aceia care si-a dat Dacia veche pe o masina mai scumpa si mai buna dar nu mai imi permit sa o folosesc prea mult si nici nu ma indur sa o vand.concluzie?deocamdata zace in fata blocului unde locuiesc in asteptarea unor vremuri mai bune, cu riscul sa fie ridicata de primarie si recuperata de catre mine pe bani multi.cine castiga din afacerea asta?cu siguranta nu eu.de-aia consider treaba asta un abuz.primarul asta al nostru,sub semnele OPRIREA INTERZISA si sub tablele alea de amenintare(consider eu) pe care le-a plantat in tot orasul,trebuia sa le mai puna si pe alea pe care scrie CU EXCEPTIA RIVERANILOR .asa cred eu. daca e o parere gresita,e totusi parerea mea,la care am dreptul.
nu am sarit la gitul primariei, politiei , sau firmei care ridica masini…..doar am aratat ca masina politiei nu este deloc oprita regulamentar…cu atit mai mult cut MASINA RESPECTIVA APARTINE CELOR CARE TREBUIE SA APLICE LEGEA…..
posibil ca cineva de la politie o sa vada articolele astea si o sa vina cu diferite comentarii, cum ca masina era in misiune (doar masina ca mie imi pare ca este goala) 😆 ..sau ca astepta sa treaca cineva din fata desii acolo este sens unic , si , cel putin teoretic nu poate venii nimieni din fata .. … etc
Nu sunt parcari suficiente sa parcheze toti cei care au masini si care trebuie sa parcheze la blocurile unde-si au locuinta. Sunt total de acord.
Daaaaar, in timpul zilei, marea majoritate a oamenilor sunt la serviciu, cu tot cu masini, asa ca sunt locuri de parcare…libere. Ce-i drept, nu in buricul centrului, langa primarie. Ar fi dragut daca oamenii ar vrea sa mearga 100-200 de metri pe jos.
semne de orire interzisa sunt de 20 ani dar nu le-am respectat, acum politia vrea nu vrea isi face treaba,nu se ridica masina din fata blocului ci din locurile interzise dar si acele parcari platitenu sunt permanente ci de la ora 18-07 in timpul zilei nu dar sunt parcari libere in centru si totusi noi parcam in locuri nepermise ,daca vreau shaorma merg 50metri pe jos mai fac sport si riverani suntem toti orasul este mic si depinde de noi sa ne respectam ca vecini
draga sacalule,ai dreptate.semne de oprire interzisa sunt de mult ,unele au fost respectate,altele nu.insa au aparut de curand mult mai multe,de exemplu in fata bisericii sf. varvara de unde am auzit ca astazi au fost ridicate masini ale oamenilor veniti la slujba.
Tocmai ati spus o prostie.Semnele de oprirea interzisa era de 5 ori mai putine acum 3 ani.Spre ex in studio cum intrii pe aleea studioului….pe dreapta in fata magazinelor era unul nou.De acolo ridicau o masina acum cateva zile.Ieri m-am uitat si nu mai era acel indicator.
Cred ca se mai poate renunta la ele daca ai gura mare.
Sacal ,sclav de primar , mai bine iti vezi de pensia parintilor….
Gaseste un loc de munca ,nu mai atarna la pomana
Ma, Eugene, iarta-ma, dar n-am putut sa ma abtin cand am citit iar asta zisa de tine, cu legea bunului simt…
Intrebare retorica, probabil, pentru ca tu te-ai jurat ca nu mai scrii pe aici… E practic si benefic pentru circulatie sa se puna semne de oprire interzisa la Raiffeisen, acolo unde ai parcat tu azi, sau la BCR, acolo unde mi-am luat eu amenda? Pe cine incurca masinile alea oprite in conditiile in care e sens unic si o banda libera intotdeauna?
Sper ca n-o sa ma contrazici cum ca ai parcat regulamentar azi,.. Ti-am zis ca te pozez, dar nu am facut-o, pentru ca nu sunt javra si nici ziarist. SI nici nu fac din tantar armasar.
Pe portiunea din jurul primariei e o prostie sa se puna oprirea interzisa atata timp cat e sens unic si ramane mereu o banda libera de circulatie. NU mai vorbesc de riveranii care ar trebui sa poata parca acolo dupa ora 16, in conditiile in care locurile de parcare sunt mult prea putine.. Asta e o mare prostie facuta de primarie si ar trebui recunoscuta, macar de tine.
Esti mult prea subiectiv ca sa intelegi ca legea bunului simt nu e aceeasi cu legea prost facuta si aplicata dupa interes.
Stii bine ca am destul bun simt, dar legi in conditiile astea d’astea nu pot fi acceptate, cel putin de mine.
[quote name=”Expresul de Buftea”]Ma, Eugene, iarta-ma, dar n-am putut sa ma abtin cand am citit iar asta zisa de tine, cu legea bunului simt…
Intrebare retorica, probabil, pentru ca tu te-ai jurat ca nu mai scrii pe aici… E practic si benefic pentru circulatie sa se puna semne de oprire interzisa la Raiffeisen, acolo unde ai parcat tu azi, sau la BCR, acolo unde mi-am luat eu amenda? Pe cine incurca masinile alea oprite in conditiile in care e sens unic si o banda libera intotdeauna?
Sper ca n-o sa ma contrazici cum ca ai parcat regulamentar azi,.. Ti-am zis ca te pozez, dar nu am facut-o, pentru ca nu sunt javra si nici ziarist. SI nici nu fac din tantar armasar.
Pe portiunea din jurul primariei e o prostie sa se puna oprirea interzisa atata timp cat e sens unic si ramane mereu o banda libera de circulatie. NU mai vorbesc de riveranii care ar trebui sa poata parca acolo dupa ora 16, in conditiile in care locurile de parcare sunt mult prea putine.. Asta e o mare prostie facuta de primarie si ar trebui recunoscuta, macar de tine.
Esti mult prea subiectiv ca sa intelegi ca legea bunului simt nu e aceeasi cu legea prost facuta si aplicata dupa interes.
Stii bine ca am destul bun simt, dar legi in conditiile astea d’astea nu pot fi acceptate, cel putin de mine.[/quote]
A nu se înţelege că te-am rugat să mă protejezi în vreun fel. Dacă am greşit sunt bun de plată! Ieri am venit din Bucureşti şi aveam nevoie la bancă. Am încercat să parchez în parcările din faţa blocului R5 sau R1 dar nu era niciun loc de parcare liber. Am evitat să parchez pe trecerea de pietoni „aşa cum este civilizat la noi în oraş „şi am mers spre spatele Primăriei şi am parcat în dreptul ultimelei scări de bloc (scara A) paralel cu bordura, lipit de ea, chiar am facut 2 manevre. Acea porţiune este întradevăr sub jurisdicţia unui semn de oprirea interzisă însă, deşi semnul încă dăinuie, locurile de parcare de acolo au fost închiriate acu 2 seri locuitorilor blocului R5, scara A. În plus ţin să menţionez că în bloculul cu pricina locuiesc!
Şi nu, pe porţiunea din jurul Primăriei este o necesitate semnele de oprirea interzisă, evident cu excepţia riveranilor. Bogdan la Primăria Capitalei nu sunt nici 30 de locuri de parcare. Ce ar fi să dea free la oprirea pe trotuare sau pe Spaiul Independeţei?! Asta e, oraşul nu suportă atâta volum de maşini. Ne-a ferit Dumnezeu de un incendiu pe lângă Primărie până acum că altfel o puneam. Nici cu bicicleta nu puteau să intre pompierii! Desi nu cred ca au in dotare astfel de utilaje!
Erata: ultimei, blocul
Scuze…am postat din graba inainte sa verific textul si sa corectez greselile
În plus Bogdan, nu Primăria hotărăşte unde să se oprească sau unde să nu se oprească. Semnele de oprirea interzisă au fost montate pe baza unui proiect realizat de Politia Rutieră. Ei au luat această decizie probabil pe un cadru legal. Adică sper că pe un cadru legal. Primăria doar a contractat o firmă care să ridice maşinile parcate neregulamentar unde iar Poliţia Rutieră dictează. Ea este cea care decide care maşina este parcată la limita legalităţii şi cel mai important, la care dintre limite, superioare sau inferioare!
Hai că am început să postez si eu ca Gelu de 10 ori!
Asa e, s-au dat locuri de parcare acolo acum 2 zile, dar numai dupa ce oamenii s-au revoltat pentru ca le-au ridicat masinile de acolo riveranilor. Acum doar detinatorii locurilor au voie sa parcheze.
Exact ca tine mi-am permis si eu sa fac, riveran, si mai mult, dupa lasarea serii… si a iesit cu scandal si amenda.
Apropo… ca paote nu stiai… lucrurile nu sunt chiar asa „civilizate”. Stiai ca exista oameni care au pus mana pe telefon dupa ce li s-au ridicat masinile si le-au recuperat gratis? Sau pe mai putin… Cum suna asta? Cumva a afacere locala?
Stiu ca nu primaria a pus semnele, pentru asta invinovatesc militia… Dar primaria are o mareeee bila neagra in privinta modului cum a aplicat aceast proiesc… in fapt o afacere smechereasca.
Hai sa va dezamagesc nitel. Organele abilitate cu amplasarea indicatoarelor rutiere pe raza localitatilor sunt serviciile de administare a domeniului public si privat. Adica mai pe romaneste primariile, printr-un departament care se ocupa cu asta. Politia doar isi da un aviz, ca sa se evite totusi luarea de hotarari aberante. Ori, dupa cum se stie, gradul de competenta din serviciile publice nu este neaparat unul ridicat, asa ca apar (si) idiotenii.
Cei din serviciile publice au intocmit documentele.
Ele apoi au fost avizate de sefii de servicii si sigur apoi au fost la semnat la primar sau la vice.
Intr-un asemenea caz sigur nu au fost dosarele semnate „ca primaru'”.
Nu cred ca atunci cand se ia o hotarare asa importanta serviciile publice lucreaza de capul lor.
Mda, de parca toti primarii au absolvit cursurile de Trafic de la Autovehicule rutiere. Aici e buba. Si e cam peste tot, in toate orasele. Aia care ar trebui sa se ocupe nu prea sunt de specialitate. Ca treaba primarului nu e sa se priceapa la toate, ci e treaba fiecarui serviciu sa se ocupe de domeniul respectiv. Dar profesionalismul cam lasa de dorit de multe ori. Ca multi nu prea stiu ce e aia „punct de conflict”, „fluidizare”, „volum de trafic”, etc. Dar elaboreaza tot felul de ciudatenii de te doare mintea. Cateodata o mai nimeresc, dar asta nu demostreaza decat ca lucreaza „dupa ureche”.
Sunteti voi siguri de asta? Deci primaria e de vina pentru prostiile astea? Adica domnul Stoica?
De azi dimineata umbla prin oras o echipa care vopseste parcari pe jos… Se amenajeaza in continuare parcari, abia dupa ce a inceput ridicarea masinilor.
Ia vezi tu de exemplu Ordonanta nr 43 din 1997 articolul 33. Mai e si ordonanta nr 7 din 2010. Plus ceva legi. 😀
Deci Primaria si Consiliul Local, Politia doar vegheaza. 😀
mai desteptilor semnele le monteaza primaria dar sunt stabilite de politia circulatie buftea,avizate de judet si apoi hotarite de consilieri,iar marcarea o executa s.c.buftea admin care le si administreaza
Ah, am uitat de Ordonanta nr.71 din 29 august 2002. 😀 Articolul 3, in mare parte, cu multitudinea de aliniate. 😀
@ sacalul: ai cam fost corigent la logica, la 7 ani de acasa nu mai zic. Intai se monteaza, apoi se stabilesc, dupa aia se aproba? Foarte tare, ai facut logica cu proful de sport? Si ai mai si chiulit, bag seama. Mai pune mana si citeste o lege, daca tot vrei sa vorbesti la subiect. Ca sa dau un exemplu recent, in Brasov s-a marit limita de viteza in oras la 60km/h in interior si 70km/h la intrarile in orase, iar in zonele rezidentiale s-a impus limita de 30km/h. Ghici cine a hotarat. N-ai ghicit, nu Politia, ci Comisia de Circulatie din cadrul Primariei (asa se numeste respectivul departament din cadrul Serviciului de Sistematizare, daca nu ma insel). Politia doar si-a dat avizul.
esti prot si dus cu capu la buftea nu exista acest serviciu mai pistolas
Daca ai avea IQ peste 50, ti-ai da seama ca nu denumirea serviciului e importanta, ci institutia din care face parte. Dar avand in vedere ca nici nu stii sa scrii, ce pretentii sa mai fie de restul… Ca fapt divers, stai jos acu si citeste aici si te lamuresti cine ce face: http://www.primariabuftea.ro/index.php?primaria-buftea=Prezentare&id1=12&id2=22
@Expres: codul captcha e destul de greu lizibil uneori, se poate face ceva in sensul asta?