Nu mai e intâmplare: a 4-a amendă!
Vă spuneam acum câteva zile că dețin un recor greu de doborât… 3 amenzi de la Poliția Buftea, in 7 săptămâni, in condițiile oferite de un amărât orășel de provincie.
Incă mai credeam că e o intâmplare, o coincindență… Ei bine, azi mi-am doborât recordul:
am luat a 4 amendă! Tot pentru oprirea interzisă! Și ce e și mai interesant… același agent Savin mi-a tras-o! Am oprit la judecătorie 3 minute, să las o comandă, punând mașina pe avarii. M-am intors repede și agentul era la post. Degeaba ii explica doamna de la parcare, că am coborât 2 minute, omul iși făcea meseria. Văzându-l pe Savin, am crezut că s-a oprit să facă o caterincă de mine și m-am adresat zâmbind: „Bună ziua, domnule Savin! O amendă, ceva?”… „Sigur, că da, actele!” Nu am avut permisul la mine, doar talonul, i-am dat cnp-ul, l-a verificat, promițăndu-mi că trimite amenda acasă.
Chiar s-au terminat infractorii și au inceput cu un fraier ca mine? Cum e posibil ca intr-un oraș din UE in 2010 să se mai obișnuiască astfel de practici milițienești? Cât de profesionist să fii să te cobori la astfel de hărțuiri odioase? Tre să-mi iau un avocat!
Și știți ce e mai grav? Că mă aștept la probleme mult mai mari. Țineți minte ce vă spun… foarte curând voi fi nevoit să aleg intre mica mea afacere și site-ul ăsta. Dar ce vă faceți securiștilor dacă aleg site-ul? Și nu mă refer numai la milițieni…
De la ultimele comentarii și păreri de pe site, unde unii se kk pe ei, aruncând cu mizerie in viața mea personală, se va ajunge la mult mai grav. Aștept atacul Cărtiiței, dar și al celor pe care i-am deranjat că n-am apreciat bancurile lui Duban.
Nu fiți triști, așa e până la capăt!
]]>
Pai cum ti-ai permis sa lasi masina pe avarii doua minute si sa pleci ? Chiar nu vezi ca ai incurcat circulatia pe Champs-Elysees de Buftea ? Mai era si parcarea libera. Nu ma asteptam …
hahahaha. politistii astia amarati si corupti, in loc sa dea amenzi cui chiar trebuie, vezi masini parcate pe trecerea de pietoni sau pe curba, ori pe avarii pe bucatica aia de Mihai Eminescu care si asa este intesata de masini. p-aia, nu-i vede nimeni. da’ tu esti mai tare ca toti :))
nu stiu cine „domnul” politist, asta, dar e imbecil. ori trebuie sa-si faca si el norma sa ia niste bani de Craciun. bahahahahaha
O porcarie , toata lumea are ceva cu tine iar tu esti cinstit.
Incalci regulile intentionat? ai vre un beneficiu din aceste amenzi? e asa greu sa lasi masina intr-un loc permis si sa mergi putin pe jos?
In un alt articol ziceai : „cand buftenii se vor civiliza sau vor fi terorizati” si te refereai ca atunci vom face ca afacerea lor sa nu mai fie rentabila prin ridicarea a maximum 5 masini pe zi. De intarziai putin …
Admir curajul tau tinand acest site, ajuti foarte mult informand cetatenii Bufteni, mi-au fost de folos foarte multe de pe site-ul tau, Ma intristez k vad k tu le dai motiv sa iti dea amenda, Mai ales k sti k esti „vanat”,
Ce curaj, frate… dacă și apropiații imi spun că nu e curaj, deja nu mai e nici inconștiență, ci doar prostie că țin acest site!
Cât de nebun să fiu să-l mai țin?
Mers pe jos? Dacă m-ai cunoaște, ai știi căt de mult merg pe jos! Dar când vrei să ai o mică afacere a ta, să nu mai te ardă toți parveniții in dos ca pe sclavi… mai tre să și alergi cu mașina prin rahatul ăsta de oraș.
Aia e… considerați că eu sunt vinovatul! E cald și bine la voi…
daca iti schimbi masina la saptamana, nu o sa mai ai nici o problema…ai dreptate cand zici ca s-au pus pe tine…si nici sefii lor nu le zic nimic, crede-ma…ai incercat sa-l momesti cu o saorma pe tipul asta?…oricum nu cred ca reuseai, cica ia de la 10 in sus pt un caz complicat ca asta de care zici acum
Eu nu inteleg unde este problema ta.
Ai incalcat legea – primesti amenda. Care este problema?
Mai si recunosti ca ai incalcat-o de 4 ori si mai si recunosti nonsalant ca nu aveai actele la tine.
Scuza-ma dar TU esti un exemplu negativ de cetatean. Indemni pe altii sa fie civilizati dar tu insuti iti bagi picioarele in ea de lege. Urat….defapt TIPIC ROMANESC!
De aia am plecat din RO, din cauza oamenilor ca voi care cred ca pot incalca legea dupa bunul plac dar daca sunt amendati sunt naspa politistii.
Așa e… sunt exemplu negativ. Dar nu mă interesează să fiu altfel, că nu sunt nici politician, nici Nadia Comănici, nici vreun căpșunar care ne critică importanți pe ăștia de aici… după ce a mâncat prima felie de salam in aeroport și a invățat in străinătate să treacă strada pe zebră.
Expresule, totusi incearca sa fii corect 🙂 Nu e usor, nu e nimenui usor sa aplice niste reguli cand vine vorba de ai lui… Sau poate ca saracii aia cu gipurile parcate de asemenea aiurea or fi avand si ei dreptate, ca au si ei biznisuri si le e imposibil sa parcheze corect :sigh:
Agentul Savin probabil lucreaza pe zona respectiva 🙂 Ce sa faca, sa nu te amendeze ?
Tu treci strada mereu pe zebră, Gică?
Adica ce ne suge.rezi tu expresule? ca esti hartuit? Nu domnisorule NU RESPECTI LEGEA. Cu ce a-i fi tu mai presus decat ceilalti carora li s-au ridicat masinile? ca ai o pagina de net? prosti sunt cei care se lasa intimidati de tine.. sunt chiar idioti… Ce mesaj transmiti tu oamenilor?
[quote name=”Expresul de Buftea”]Tu treci strada mereu pe zebră, Gică?[/quote]
Nu, sigur ca nu… Dar e si cam pe raspunderea mea daca patesc ceva…
Uite, fa un experiment ca sa te convingi daca e ceva facut anume impotriva tine, parcheaza cu alte masini in zona unde lucreaza agentul Savin 😛
Voi ințelegeți ce mănânc eu aici? Nu am zis că nu am incălcat legea… ci contest că amenzile se aplică când, cum și cui vor ei! Asta e problema! Nu amenzile mele! Scutiți-mă cu exemplele pe care tre să le dau eu, că nu sunt poiticianul modern!
Nu mai faceți atât pe moraliștii, că sunt sătul de moraliști, ca de mere acre… ca de români ingrămădiți și puși la colț cu mâinile la spate de un sitem pe care il tolerează in continuare, din lipsă de coaie.
Din păcate nu pot să spunt tot ce știu și prefer să rămâneți cu impresia că mi se rupe de lege, decât să o pățesc mai rău… Cui i-ar păsa?
Hai lăsați prostiile și lustruiți-vă bocancii și săniuțele, că vine zăpada in seara asta. E pe la Capu’ lu’ 6… O să fie veselie, colinde, vin fiert, clovni și luminițe. Totul e bine! 🙂
Din pacate am crezut ca esti altfel. Dar se pare ca nu te duce capul mai mult de cateva jigniri ieftine adresate celor care nu sunt de acord cu tine. Omule ai incalcat legea! Ce te intereseaza pe tine de altii? Sau ca Agentul p**ii Savin aplica legea selectiv? Te-ai obosit macar sa citesti legea aia pe care tu tot o invoci? Citeste legea si daca te crezi indreptatit ii faci plangere lui Savin. Nu te plangi pe site-uri.
Si asta iti spune un om care a castigat dupa 4,5 ani un proces cu ANAF.
PS: nu, nu sunt capsunar sau ce crezi tu. Sunt intr-un loc in care tu nu iti permiti sa stai mai mult de 4 zile.
[quote name=”Adrian Mihai”]
PS: nu, nu sunt capsunar sau ce crezi tu. Sunt intr-un loc in care tu nu iti permiti sa stai mai mult de 4 zile.[/quote]
Bai bobi, baiatul stie exact cit te costa o zi pe acolo pe la el si iti stie exact finantele. Fa-i si tu o aroganta si inprumuta-te sa stai 5 zile 😀 Il bagi in spital cu nervii :)))
Asa, si asta cu amenzile: daca te apuci sa impungi vaca cu sula, nu sta si tu pe loc sa-ti dea cu cornu’. Fii si tu mai atent.
[quote name=”Expresul de Buftea”]Cât de nebun să fiu să-l mai țin? [/quote]
Eu zic sa-l tii, ce nu te distruge te intareste.
[quote name=”Expresul de Buftea”]Țineți minte ce vă spun… foarte curând voi fi nevoit să aleg intre mica mea afacere și site-ul ăsta. [/quote]
Cand am incercat sa-ti dau de inteles (voalat ce-i drept) ca asta e directia catre care te indrepti m-ai luat peste picior. Si stiu ce vorbesc.
Da, Nume, te-am luat peste picior, pentru că sunt sensibil la subiectul ăla și pentru că nu credeam că se va ajunge chiar aici. Nu ințelesesem eu exact ce vroiai să zici… Acum am ințeles.
Și e greu să nu mă distrugă, mai ales când apar tensiuni chiar și in familie din cauza site-ului. Urăsc să mă victimizez, dar așa iese.
George… omul chiar crede că a inventat el pașaportul. Și ca să-i răspund tot in stil manelistic cum a dat-o el… am văzut toată Europa, dar doar cu bani făcuți pe cârcă in țara asta de căcat de unde el a fugit, că a fost mai deștept decât noi.
Din pacate jurnalismul este ceva total necunocut tie. Nu ma apuc acum sa-ti povestesc despre jurnalism desi cunosc domeniul foarte bine. Stilul manelistic tu l-ai initiat. Eu ti-am raspuns ca locuiesc pe o insula unde tu sigur nu ai cum sa ajungi. Dar nu asta este important ci faptul ca ai o pagina pe net in care te plangi ca esti abuzat de nu’s ce politist. Eu ti-am spus sa citesti legea, pentru ca daca o citeai ai vedea ca politistul este aparat in astfel de cazuri. Nu te mai plange pe net, fa o plangere in schimb si ai sa vezi rezultatul.
Asta una, doi: am plecat din tara aia de cacat nu datorita banilor. Vrei sa ma crezi bine, nu, continua pe stilul manelistic ca da bine la cititori. Am plecat pentru ca am vrut o altfel de viata pentru fetita mea. Si pentru noi ca familie.
Trei, imi aduc aminte cand au pus semnul de „oprire interzisa” in fata la Posta, cred ca era acum 4 sau 5 ani, nu mai tin minte exact. La 3 zile dupa ce au pus semnul am oprit in fata la Posta fix cat sa coboare soacra-mea din masina. Mi-am luat amenda. Desi aveam motorul pornit, desi eram pe avarii, etc. Nu m-am plans pe blog sau pe nu stiu unde. Am platit amenda crezand ca in sfarsit politia isi face treaba. Apoi am vazut cum stau masinile parcate cu zilele in fata la Posta sau la Faraon si mi-am dat seama ca trebuia sa contesc amenda.
In concluzie: nu voiam sa se ajunga la jigniri si asa mai departe. Tu ai initiat seria manelistica. Voiam doar sa-ti spun ca te inteleg, te cred DAR NU TE SUSTIN. Daca chiar voiai sa faci ceva contestai PV-urile NU TE PLANGI PE SITE.
Sper sa fim intelesi acum si sa nu mai continuam cu jigniri.
Din fiericire jurnalismul mi-e total necunoscut… Am tot repetat-o obsesiv de 3 ani. Nu sunt jurnalist și nu mă interesează să par, cum nici site-ul nu se vrea ziar. Am făcut ASE-ul, am lucrat până anul ăsta in construcții și am scris primul text la 30 de ani.
Deasemenea nu voi fi niciodată in poitică…
Ca să nu mai ai așteptări de la mine…
Mă plâng pe net pentru că pot și am unde, așa cum și tu poți și ai unde, să infierezi caractere ponosite ca mine. Cum mai aflam noi părerea ta despre ăștia ca mine, de acolo de pe insulă,
Adevarat, e mai jenant să te plângi pe net, de aici, decât să faci educație tot pe net, de pe insulă!
OK, hai sa-ti explic cum sta treaba, desi nu voiam pentru ca te invat de rau dar si pe mine viata m-a invatat.
In astfel de cazuri (ca cel descris de tine mai sus) ai doua variante:
1. NU semnezi PV-ul. Conform legii amenda nu poate fi aplicata decat daca cel in cauza (adica tu) ai luat la cunostinta de PV. Daca semnatura ta nu exista atunci PV-ul este nul. Tot conform legii Politia iti va trimite intai prin Posta PV-ul. Tu refuzi scrisoarea. Apoi iti trimite un agent la usa cu PV-ul in mana si te pune sa-l semnezi. Tu NU ESTI OBLIGAT sa-l semnezi! Poti sa refuzi. Daca pasii de mai sus au fost facuti de Politie atunci nu mai au ce sa faca. La FISC nu-ti poate baga amenda pt ca daca tu te duci sa platesti impozitele si aia de la Primarie iti spune ca ai o amenda atunci tu spui ca nu stii nimic de nicio amenda si cersi sa-ti arate confirmarea ca ai luat la cunostinta de PV (adica semnatura ta). Conform legii PRIMARIA este OBLIGATA sa aiba in sediu PROCESUL VERBAL IN ORIGINAL si luarea la cunostinta de PV IN ORIGINAL!
Daca tipa de la primarie nu-ti arata semnatura ta atunci PV-ul este nul de drept si nu se poate incasa. Daca tipa totusi insista ii spui ca o platesti amenda dar vei face plangere DIRECT PE NUMELE EI pntru abuz in serviciu.
C
si
2. Semnezi PV-ul iar imediat in ataci in instanta. Toata operatiune dureaza cam o zi (deh birocratia din judecatorii) si te costa 1,5 lei nu’s ce timbru. In plangerea (defapt se numeste plangere contraventionala impotriva unui Proces Verbal) invoci art. 6 , alin 2din Conventia Europeana cat si practicile CEDO. Acest articol si aliniat spune ca POLITIA trebuie sa dovedeasca ca ai incalcat o lege nu TU trebuie sa-ti dovedesti NEVINOVATIA. Deci pui acum POLITIA sa trimita probele existente in baza carora a fost incheiat PV-ul. Martorii se exclud pentru ca o decizie judecatoreasca se da in baza probelor si nu a declaratiilor. Solicitit astfel in plangere ca POLITIA sa prezinte probele la dosar. Judecatoria trimite o adresa catre Politie sa prezinte probele. Cum ele nu exista, atunci cand vine ziua procesului, in fata judecatorului, soliciti admiterea plangerii, anularea PV-ului in cauza si inlaturarea tuturor masurilor complementare.
Bafta,
Pt Adrian Mihai
Indicatorul ”oprirea interzisa” de la pharaon nu are mai mult de 2 ani SIGUR. Eu am luat amenda in prima saptamana de functionare.M-am luat cu ei in gura si mi-au zis ca ”primaria l-a pus acolo….cearta-te cu ei”.Desi nu era reflectorizant….ma rog…discutii multe.(chiar nu l-am observat).
Nu stiu ce zici tu ca puteai sa contesti ……..daca zici ca stii legislatia …e dubios ca amintesti de motor pornit si avarii.
Prietene: oprirea este pana in 5 minute.In concluzie daca n-ai voie sa opresti………nu opresti nici macar 1 secunda…pt ca este pana in 5 minute.Asta daca intelegi ceva.
@alexp, da stiu legislatia dupa 15 de permis. Voiam sa fac analogii intre cazul lui si al meu. In sensul sa degeaba incerci sa gasesti scuza pentru legea este lege. Ceea ce nu sunt eu de acord (ca si amicul cu pagina) este ca legea aia a fost aplicata o saptamana la rand si apoi nimic.
PS: indicatorul are mai mult de 2 ani cred, imi aduc aminte cu ce masina eram si stiu perioada.
Utile informațiile tale, Adrian. Mersi… Să fie anarhie! 🙂
La Pharaon nici măcar nu e nevoie de indicator… acolo oricum e trecere de pietoni, intersecție și linie continuă. Deci oprirea interzisă e dintotdeauna!
am un prieten care e in politie si pt ca e baiat bun nu isi face norma. il ajuti?
[quote name=”Expresul de Buftea”]Da, Nume, te-am luat peste picior, pentru că sunt sensibil la subiectul ăla și pentru că nu credeam că se va ajunge chiar aici. Nu ințelesesem eu exact ce vroiai să zici… Acum am ințeles.
[/quote]
De mancare va fi nevoie intotdeauna, indiferent de timpuri. Iti pot spune din proprie experienta ca daca te tii de o afacere, esti serios si nu vrei sa te imbogatesti dupa primul an de activitate, aceasta va merge, indiferent de obstacole.
[quote name=”Adrian Mihai”]Eu nu inteleg unde este problema ta.
Ai incalcat legea – primesti amenda. Care este problema?
Mai si recunosti ca ai incalcat-o de 4 ori si mai si recunosti nonsalant ca nu aveai actele la tine.
Scuza-ma dar TU esti un exemplu negativ de cetatean. Indemni pe altii sa fie civilizati dar tu insuti iti bagi picioarele in ea de lege. Urat….defapt TIPIC ROMANESC!
De aia am plecat din RO, din cauza oamenilor ca voi care cred ca pot incalca legea dupa bunul plac dar daca sunt amendati sunt naspa politistii.[/quote]
DACA ESTI PLECAT DIN ROMANIA ATUNCI GURA. NU AI DREPTUL SA VORBESTI .AI PLECAT DE LAS.
boss, nu cred ca stii ce vorbesti
[quote name=”aladepestadion”]boss, nu cred ca stii ce vorbesti[/quote]
@ Adrian Mihai
@Laurentiu: da tare! Ce sa zic, asa este am plecat de las ce sunt. Te las pe tine in RO sa fii barbat. 🙂
Ura!
@aladepstadion, nu inteleg la ce te referi.
@curiozitate.. omu dak vroia sa mearga pe jos mergea de acasa direct…. s-a dus cu masina ca sa nu se mai oboseasca… si oricum pt 2 minute putea sa i dea avertisment.. da la noi nu se mai practica metoda asta… direct amenda