Ne mai salvează cineva?
N-aș mai fi vrut să discutăm despre inchiderea spitalului, e un subiect care nu m-a pasionat deloc și nu mi-am pierdut timpul cu el, dintr-un motiv simplu…
am știut de la bun inceput că e doar un spectacol electoral și că mortul de la groapă nu se mai intoarce, indiferent de câți s-au lăudat că-i fac respirație gură la gură.
Nu prea știu nici ce legătura are Ambulanța cu inchiderea spitalului sau dacă mai funcționează cineva pe salvări la Buftea. Aș vrea să atrag atenția asupra situației actuale. Nu am plâns prea mult pentru inchiderea spitalului, știind că din punct de vedere financiar era o gaură neagră, nu erau chiar cele mai bune condiții acolo și nici nu-l foloseau prea mulți bufteni. Alții sigur au plâns după el, dar nu cred că e mare tragedie inchiderea lui.
In cât timp vine ambulanța la un caz in Buftea
In schimb, ceva s-a intâmplat și cu serviciul de ambulanță, care funcționa destul de bine până acum, eu insumi constatând asta in vreo 3 cazuri in ultimii 4 ani! Zilele trecute am avut mare nevoie de o ambulanță și am sunat la 112, solicitând calm o ambulanță la o adresă din Buftea. Nu sunt genul care se panichează din orice, sau care să apeleze inutil la 112, dar starea bolnavului era ingrijorătoare și nu se putea deplasa. Am fost calm și increzător că va sosi repede ambulanța, știind că nici nu mai sunt probleme cu deszăpezirea drumurilor.
După 1oră și 34 de minute și incă 3 apeluri la 112, a sosit in sfârșit o ambulanță! De la București! Doi nenici mici, la peste 50 de ani, cu o mașină mică. Deci dacă bolnavul necesita transport la spital, putea fi intins in portbagajul destul de incăpător. Imediat, la o ocheadă, au pus un diagnostic banal… I-au luat temperatura și i-au făcut o injecție, i-au „prescris” un Nurofen, zicând „gata, asta e tot”. S-au uitat destul de insistent in urmă, când au ieșit pe ușă, probabil după „ceva la mână”, dar eram mult prea supărat și dezamăgit ca să mai bag mâna in buzunar.
De la ei am aflat că salvările din Buftea nu mai intervin pentru că nu au medici pe salvare. Am vrut să-l intreb dacă dânsul e medic, că nu părea, dar mi-a fost rușine. Abia acum am aflat și despre unitatea privată deschisă de fostul manager al spitalului doamna Pușa Rudeanu, că apelam atunci, dacă știam. După 8 ore, starea bolnavului era și mai gravă, astfel că am decis să-l duc cu mașian personală la Colentina. Și-a revenit abia după vreo 3-4 zile.
Cine e de vină? Nu mă interesează să arăt spre guvern, Pistol, Rudeanu sau Stoica… Sistemul sanitar din România e incă la pământ, dacă n-ai noroc și nu ești un luptător, doamne ferește să fii bolnav! Și când te gândești că, paradoxal, in originalul stil românesc, era să iasă revoluție pentru că guvernul a incercat reforma sănătății!
]]>
E de rau… ultima oara cand am avut nevoie de ambulanta, aceasta a venit in 20-30 min tocmai din Bucuresti, se intampla prin toamna anului trecut! Eu atunci chiar m-am mirat ma cat face din studio pana in centru o ambulanta stiind ca avem ambulante in acest oras dar dupa aceea am aflat ca vin tocmai din Bucuresti.
A fost o masura abuziba……si in defavoarea ilfovenilor.Pana la urma nu le platisera bcurestenii ambulantele alea (care erau din belsug inainte).Dar ”legea e lege si trebuie respectata” (..ce ma nerveaza cliseul asta).Abia cand o sa simtim lipsa lor la propriu/la nevoie, o sa ne dam seama de gravitatea situatiei.Nu avem camera de garda, nu avem ambulante……..facem campanii electorale in schimb.Am putea lua o initiativa (noi cetatenii) : in sensul ca am putea face o petitie/o cerere/sesizare catre ministerul sanatatii.Ca pana la urma platim si noiasigurari de sanatate.