Flămânzeniul va fi inundat!
Cum am văzut incă de la prima ploaie după asfaltarea Străzii Independenței, zona e foarte ușor de inundat, având câteva porțiuni mai joase. Zăpada care a inceput să se topească masiv va da cu certitudine mari bătăi de cap
locuitorilor din această zonă.
Abia a inceput topirea și deja unele porțiuni sunt inundate, fiind imposibil de treversat la pas, mai ales că majoritatea locuitorilor nu s-au deranjat să-și deszăpezească trotuarul din fața curților. Evident, nici parcări nu sunt, mulți lăsându-și nepăsători turismele pe stradă.
E doar inceputul, mai e destulă zăpadă de topit, astfel că in câteva zile, zona s-ar putea să fie o intreagă mlaștină. Cum ar fi fost dacă exista canalizare? Răspunsul va trebui să-l dea primarul in fața miilor de locuitori nemulțumiți ai Flămânzeniului, care nu au primit aproape nimic in acest mandat. Mai sunt doar 3 luni până la alegeri, iar canalizarea nu va veni, indiferent de promisiuni. La fel și in Atârnați. Asta va cântări mult la alegeri. De apa scapă cine poate !
]]>
”Cum ar fi fost dacă exista canalizare?”
Pai cum sa fie: ca in studio unde gurile de scurgere sunt acoperite.Sa nu ne panicam sunt -7 grade noaptea si mormanele ingheata.
Expresul de Buftea a scris: [quote]Mai sunt doar 3 luni până la alegeri, iar canalizarea nu va veni, indiferent de promisiuni. La fel și in Atârnați.[/quote]
Eu am auzit ca mai mult ca sigur o sa inceapa canalizarea in Atarnati si in Flamanzeni anul asta. Nu stiu ce informatii ai tu Bogdan si de la cine. Sper totusi ca ai tinut cont de rugamintile domnului primar de a te informa, chiar de la el daca nu ai de unde din alta parte, inainte de a scrie ceva. Si avea dreptate cand spunea acest lucru pe site pentru ca daca am eu dreptate atunci vei primi o bila neagra din partea cititorilor tai care doresc sa fie informati corect. Numai bine.
Măi, Valy, domnul primar ne-a tot informat in ultimii 4 ani că vine acea canalizare, și uite că nu s-a intâmplat nici până acum..
Cum să cred că in 3 luni va finaliza canalizarea și in Flămânzeni și in Atârnați? In alegerile trecute a promis FINALIZAREA RETELEI DE APA SI CANAL.
Eu am zis că nu va veni canalizarea in astea 3 luni, nu ca nu va veni niciodată. S-ar putea să fie prea târziu pt dânsul. Are prea multe promisiuni de onorat in 3 luni.
Ce-mi place mie asta cu „mai informează-te” sau „mai documentează-te”.
Tu ai fost cam taios spunand ca nu veni canalizarea! Se intelege ca nu va veni deloc desi altul e adevarul din informatiile pe care le am eu. Ma rog!
Cat despre finalizarea tuturor lucrurilor eu am alta parere. La banii pe care ii are bugetul local si la cati bani au venit din exterior s-au realizat prea multe in oras! Gresesc?
Nu, nu greșești. S-au realizat destule, deși multe inutile și fără prioritate. Nu asta mă deranjează, aș putea fi mulțumit (eu, nu cei din Atârnați sau Flămânzeni). Mă deranjează minciuna, promisiunile deșarte și lipsa transparenței.
Daca s-au realizat prea multe, cum spune Valy, ne consideram multumiti. Asta dupa parerea lui, care trebuie sa-si scoata capul din pantalonii ridicati pina subrat. Minciuna, promisiunile desarte, lipsa transparentei fac casa buna in guvernarea Stoica, unde lingaii maninca cu polonicul, unde latraul bozgorit ne intoxica cu realizari marete.
Pacalici, in opinia ta, cine ar putea „ridica nievlul” orasului in urmatorul mandat de primar ? Pe Valy nu-l intreb ca se vede, desi necunoscandu-l personal, poate schimba barca oricand, doar e la moda.
Cred ca unul care nu a fost implicat in politica. Bisericutele, interesele, cumetriile vor fi aproape inexistente. Iar promisiuni, sacose, mi-e sila.
Flamanzeniu nu se va inunda daca printr-o minune capetele stralucite ar degaja zapada din santuri pentru a permite cumva apei sa se scurga in lac. Deasemenea cei de la Apele Romane trebuiau sa scada nivelul lacului inca din toamna pentru a face fata fluxului de apa al zapezii topite
Sa vina apele romane si jandarmeria sa dea 3 cazmale sa va faca scurgerea ca voi dormiti.In flamanzeni asa ati fost dintotdeauna : ”sa vina cineva sa faca ceva” (indiferent de partid) .Sunteti campioni la stat la umbra.
[quote name=”pacalici”]Cred ca unul care nu a fost implicat in politica. Bisericutele, interesele, cumetriile vor fi aproape inexistente. Iar promisiuni, sacose, mi-e sila.[/quote]
Multumesc de raspuns ! Daca ai raspuns sincer si chiar crezi in aceasta idee, ai o bila alba.
Cum să crezi in așa ceva? Ce, sunteți copii mici? Ce independent vedeți voi să iasă primar? In Buftea, din păcate, sunt doar două optiuni pt primărie… Stoica sau Pistol!
Totuși ar fi fost un moment prielnic ca un independent să incerce marea cu degetul. Lumea e sătulă de politică și politicieni, nu mai știe ce să voteze.
Insă un independent nu se poate scula in ultimul an că vrea să candideze… tre să fie apolitic, popular in oraș (adică neapărat cu caracter) și să fie bogat. Și care vrea să se lege la cap, chiar dacă nu il doare! Numiți pe cineva din Buftea care ar putea să indeplinească aceste condiții!
Insă un independent nu se poate scula in ultimul an că vrea să candideze… tre să fie apolitic, popular in oraș (adică neapărat cu caracter) și să fie bogat. Și care vrea să se lege la cap, chiar dacă nu il doare! Numiți pe cineva din Buftea care ar putea să indeplinească aceste condiții![/quote]
SORIN MINEA – DIRECTOR ANGST
Ma faci sa rad! Domnul Minea a fost si inca este senator in colegiul nostru. Stie cineva ce proiecte de lege si cate amendamente a sustinut in Parlamentul Romaniei pentru orasul Buftea? Macar unul?
Nu e senator (Iulian Urban e senator de Ilfov). A candidat ca deputat PDL, dar a pierdut in fața lui Tăriceanu. Deci independent nu prea e… Și nici nu cred că are chef să se legea la cap cu primăria, lăsând ditamai afacerea. Și oricum nu e popular in oraș… câti au auzit de el?
Si daca ar castiga un independent, trece tu oceanul cu colacul fara sa te manance rechinii ! Tine independenta maxim un an dupa care, ori faci cum dicteaza „baietii” ori primesti bete in roate pana te lecuiesti de condus orasul !
P.S. Foarte adevarata remarca SA FIE BOGAT ! Ai bani, ai cojones ! Nu-ti bati tu capul cu toti tampitii, ai avocati, ai oameni langa tine. Dar si asa se gaseste leac de cojocul fiecaruia care nu joaca dupa cum canta lupii. (scuze, am vazut „The Grey” si mi-a ramas un urlat in urechi)
Chestia cu banii ma pune pe ganduri, nu stiu ce sa zic. Mergeam la pescuit, la Chilia, impreuna cu trei primari, unul dintr-un oras important, mare. Discutam liber, fara prejudecati, fara fite, niciunul nu avea cum sa-l concureze pe celalalt, decat doar la pescuit. Atatea zile in barca, atatea nopti tarzii cu vin si povesti despre femei – in mare parte nereale – umpleau timpul. Discutand despre bani, am ramas mut sa aud ca mai toti primarii pe care ii cunosteau, indiferent cum si cu cat ar fi venit pe scaunul ala atat de ravnit, plecau mult, mult mai „impliniti”. Mi-am exprimat nedumerirea, au ras ca de o gluma buna, eu m-am simtit cam aiurea…Si acum cred ca daca viata ti-a oferit confortul pe care-l doreai, e o greseala sa-ti fortezi norocul, sa te risti inutil. Cred asta, dar tot imi aduc aminte de rasul ala, galgait, satisfacut, unde eu cu privirea tampa mai scoteam cate un crap cu solzii de aur…Nu am mai mers cu ei la pescuit. Din cand in cand, unul din ei mai vine la Chilia, e slab si jegarit, cu vocea stinsa si lipsit de aplombul de altadata. Ceilalti doi, au trimis vorba ca ne intalnim peste 5 ani…Nu mai sunt primari, unul e sef de camera iar celalalt bucatar. Iar sunt in impas, cu bani sau fara ?