161 de ani de Eminescu… poezie pentru veșnicie
Mâine sunt 161 de ani de când sufletele românești ce pot vibra la adevăratul frumos, s-au imbogățit pe vecie. Sigur că pentru postacii care mânjesc cu interes acest site,
articolul este un chin, dar nu se adresează lor, mai luam o pauză de la cele lumești și ușoare.
Cu prilejul aniversarii a 161 de ani de la nasterea poetului Mihai Eminescu, elevii Liceului “Barbu A. Stirbey” au pregatit un frumos moment artistic, care sa ne reaminteasca momentele marete din viata si opera poetului.
La aceasta activitate au participat elevii si profesorii scolii, bibliotecarii de la scolile din zona de nord a judetului si profesori de limba romana de la liceele din orasul Buftea.
In cadrul activitatii au avut loc urmatoarele momente:
- Activitate cu cititorii;
- Expozitie de carte-Mihai Eminescu;
- Viata si opera lui Mihai Eminescu prezentata intr-un colaj de imagini, poezii si muzica;
- Recital de poezie sustinut de elevii vlaselor IX-XI, coordonat de prof. Florin Cristea;
- Scrisorile lui Mihai Eminescu catre Veronica Micle prezentate de elevii claselor XI-XII.
Găseşti mai multe fotografii ca aceasta pe Expresul de Buftea
Apăsați de omeneasca superficialtate sau doar de nerăbdarea timpurilor moderne, e foarte ușor să trecem in fugă peste ucigătoarele versuri ale Poetului. Vă propun să vă opriți o clipă și să căutați cu atenție in versurile de mai jos, care pe mine m-au atins… sfârșitul poeziei Lui, „Despărțire”. Și dacă am cerut prea mult, ascultați măcar romanța sfâșietoare interpretată de Tudor Gheorghe pe versuri eminesciene.
Cântări tânguitoare prin zidurile reci
Cerşi-vor pentru mine repaosul de veci;
Ci eu aş vrea ca unul, venind de mine-aproape,
Să-mi spuie al tău nume pe-nchisele-mi pleoape,
Apoi – de vor – m-arunce în margine de drum…
Tot îmi va fi mai bine ca-n ceasul de acum.
Din zare depărtată răsar-un stol de corbi,
Să-ntunece tot cerul pe ochii mei cei orbi,
Răsar-o vijelie din margini de pământ,
Dând pulberea-mi ţărânii şi inima-mi la vânt…
Ci tu rămâi în floare ca luna lui april,
Cu ochii mari şi umezi, cu zâmbet de copil,
Din cât eşti de copilă să-ntinereşti mereu,
Şi nu mai şti de mine, că nu m-oi şti nici eu.
]]>
Ma bucur ca a avut o actiune placuta sotia d-lui Marinescu .Bravo doamnei. La acest liceu a lucrat sotia primarului ca asistenta medicala , cand eram eleva acolo.
Chiar nu am spus-o cu rautate, faceam o comparatie la rece. Poetul tot poet ramane.
Sigur ca e un chin, Expresule. Noua ne place mai mult raca si scandalul, painea si circul (sau invers…). Din pacate nu am vazut nici un buchet de flori, nici o coroana, la statuia din centrul orasului. E drept ca astazi nu am iesit din casa si as dori sa ma insel. Pai ce, poetul national mai poate aduce voturi ? Sensibilitatea, melancolia, dragostea, palesc in trocul impanat de acuze, de rapacitate, aviditate, sete de putere, parvenitism, pupindosism…”Si (NU) pentru ca toate acestea trebuiau sa poarte un nume, un singur nume, li s-a spus Eminescu” (M.Sorescu). Sa nu regreti acest articol, chiar daca tevatura alaturi de el e aproape inexistenta. Prin astfel de articole mai spalam zoaiele de zi cu zi…
crima la samurcasi expresule si criminalul era din buftea
Pă da… și eu o dau cu Eminescu! Ce fătălău!