Impresii obiective din autobuz
Un articol scris de un tânăr buftean, pasionat de transportul in comun, dacă vă vine să credeți că există și astfel de oameni:
Vlad Lazăr ne-a scris impresiile din prima zi de funcționare a traseului local, după ce a folosit autobuzul doar de plăcere și curiozitate. Articolul este pentru cei ce apreciază opiniile obiective și independente, dincolo de lupta politică.
„În timp ce veneam din Bucureşti spre Buftea, cu căştile în urechi şi scârbit de maxi-taxi, am văzut trecând pe lâng mine, spre Penny Market un autobuz al Primăriei Buftea cu numărul 181. M-am gândit că poate le-au scos să le „dezmorţească” din lunga hibernarea de câteva luni de inutilizare. Când am coborât la capăt din „consevă”, la Petrom, am realizat că visul buftenilor devenise realitate: autobuzele au ieşit pe traseu! (deocamdată linie locală Studio- Pasaj CFR Chitila)
Am ajuns la uşa autobuzului şi am aflat de la şofer că în 26 şi 27 martie, călătoria cu autobuzul este gratuită, dar din 28 martie călătoria va fi de 1 leu pe distanţa Studio- Penny Market şi încă 1 leu de la Penny Market- Pasaj CFR Chitila, cost total 2 lei. Abonamentele se vor elibera de la Primăria Buftea contra sumei de 50 de lei. Pensionarii, elevii şi studenţii au reducere 50%, iar persoanele cu dezabilităţi au gratuitate. Biletele se vor procura de la şoferi după modelul maxi-taxi. Autobuzele vor circula la un interval de 30 de minute în intervalul 05:00 şi 22:30 şi vor fi pe traseu 3 din cele 4 autobuze, unul fiind de rezervă. Traseul este de apoximativ 11,7 Km şi sunt străbătuţi în 25-30 min, staţiile nefiind încă semnalizate corespunzător.
Primele impresii: După o călătorie cu autobuzul, fiind aproape singurul călător pe tot traseul, alţi călători au circulat mai mult din curiozitate decât din necesitate. Această linie, la prima vedere, nu pare să fi rentabilă deoarece foarte mulţi călători au spus că nu îi avantajează în niciun fel acest traseu şi că preferă maxi-taxi pentru ca are traseu direct în Bucureşti. Preţul unui abonament este destul de piperat ţinând cont că este doar o linie locală şi nu vor fi foarte multe cereri. Traseul până la Penny Market pare o soluţie relativ bună pentru mulţi bufteni ce vor să facă cumpărături, dar mai departe, traseul pare să scârţâie din punct de vedere al călătorilor. Doar la ore de vârf autobuzul poate să fie mai utilizat de călătorii ce merg la serviciu sau îşi duc copii către gradiniţă sau şcoală.
Traseul spre Bucureşti al autobuzelor pare să fie încă în stagiul de vis pentru mulţi bufteni şi de proiect în sertar pentru Primăria Buftea ce pare să lanseze campania electorală a actualului primar.”
Harta traseului aici…
Prima impresie a tanarului ->prima propozitie fara sens.Apoi : ”fiind aproape singurul” …”foarte multi calatori au spus ca nu-i avantajeaza” .E aproape obiectiva si aproape originala opinia.
Nu stiu daca sunt dotate, dar daca nu, cred ca ar trebui montat in fiecare autocar minim o camera video pentru siguranta calatorilor, dar si pentru controlul soferilor. (asta in cazul in care uita sa rupa cateva bilete)
Aceasta linie nu este eficienta, va aduce o gaura in buget. Am citit pe net ca Autoritatea Metropolitana isi da acordul pentru trasee urbane ! ! !
Autoritatea Metropolitana isi da acoarde! 😀
Valy te-am intalnit si pe alte site-uri. Inteleg ca iti pasa de oras cum ne pasa si noua. De ce nu merg autobuzele la Laromet, totusi suntem un oras? Poate aveti acces la Primarie si ne informati !
este foarte greu sa recunosti ca ati gresit?mai bine mintiti lumea in continuare si aduceti argumente din ce in ce mai proaste nu va e deloc rusine………duta eugen ar trebui sa fie director general la ratb poate asa mai prospera si metrorex ul
RUSINE RUSINE RUSINE
bai ia mai taceti din gura…
pana acum va rugati la dumnezeu sa dea stoica drumul la autobuze chit ca era de la penny la studio, ca stau degeaba si acum va intereseaza fondul bugetar…
nu mai spuneti voi la lume votati-l pala votati-l pala… candidati voi daca aveti un cuvant de spus…
mai are omul un pic pana la sfarsitul mandatului si apoi tragem linie si analizam. Bune, rele… cate a facut analizam si luam masuri.
va mai ia maxi cu 1 leu din studio pana la penny? dar daca au controale si stati in statie sa treaca 4-5 pe langa voi…
este un inceput. mie personal mi-ar fi convenit sa mearge pe ruta celor cu maxi. in felul acesta ma avantaja. La cei din flamanzeni nu ne gandim? ca ei vin pe jos 2-3 km ca sa plece de aici cu maxi in bucuresti? ia faceti ruta asta 2-3 zile…rezistati? ei o fac de ani de zile…
nu sustin pe nimeni politic si consider ca daca cineva a gresit sa plateasca… dar sa judecam greseala nu sa o condamnam direct.
eu daca as fi fost primar as fi cerut lui toba lista cu voi toti si as fi purtat o discutie asa… face2face… sa vedem cati mai latrati… si cati pa putati in background…
scuze limbaju tobitza….
[quote name=”simplu”]
va mai ia maxi cu 1 leu din studio pana la penny? dar daca au controale si stati in statie sa treaca 4-5 pe langa voi…
este un inceput. mie personal mi-ar fi convenit sa mearge pe ruta celor cu maxi. in felul acesta ma avantaja. La cei din flamanzeni nu ne gandim? ca ei vin pe jos 2-3 km ca sa plece de aici cu maxi in bucuresti? ia faceti ruta asta 2-3 zile…rezistati? ei o fac de ani de zile…
[/quote]
La asa ceva nu se pot gândi pentru că unii au un job de indepălinit pe site-ul acesta… să bată apa in piuă cu aceleași mesaje și atacuri!
Sunt o grămadă de liceeni care fac naveta gară/energetic pe jos până in flămânzeni! NU mai vorbesc de muncitori… Iarna mulți o iau pe gheață ! In plus, mai sunt destui și din Samurcași care ar putea plăti bilete. Sunt copii din flămânzeni sau săbăreni care ar vrea să invețe in Centru sau Studio și se impiedică de navetă! Dacă marea fabrică de panificatie se va construi anul acesta, buftenii care ar putea fi angajati acolo au nevoie de transport!
Un bun manager caută și aplică repede o soluție la o problemă ivită din cauze dependente de el sau independente. Chiar și o decizie mai putin bună e potrivită, dacă se face la timp, decât deloc! Decât să stea degeaba, mai bine circulă!
Sunt destui care au nevoie de ele si pe ruta asta, cu condiția ca primăria să desfăsoare o campanie de popularizare a acestei rute, nu să stea să aștepte să vină lumea singură. Dacă nu se pricep să faca o campanie, să ceară sfaturi, nu să stea degeaba! [b]Fiecare problemă trebuie tratată ca o oportunitate! [/b]
In acelasi timp, trebuie mai multă presiune pe maxi-taxi pentru a oferi conditii mai bune! Nu e deloc de neglijat faptul ca aceste 4 autobuze să rămână pentru totdeauna pe acest traseu, dar cu condiția să se imbunătățească maxi-taxi spre Buc. Și asta se poate, cu ceva ajutor din partea primăriei, cetățenilor, politiei, arr-ului!
Vreau să văd o campanie serioasă de promovare a transportului local și de imbunătățire a celui cu maxi-taxi! Nu asteptati să apară rezultatele din senin!
[quote name=”simplu”]
eu daca as fi fost primar as fi cerut lui toba lista cu voi toti si as fi purtat o discutie asa… face2face… sa vedem cati mai latrati… [/quote]
Ce te face să crezi că dacă el nu a reușit să mă forțeze/convingă sa fac asta, tu ai reuși? Ai ceva in plus?
Intr-un fel ai dreptate , mai putin cu ce ai fi facut tu daca erai primar . 🙂 Aici nu este vorba de liste „date de toba”, aici este vorba de „cojones” si „coloana vertebrala”, daca le ai pe astea doua, vorbesti deschis, acuzi cu argumente si aici si fata in fata cu primarul. Am vorbit fata in fata cu primarul si da-mi voie sa-ti spun ca nu este „pluton de executie”, dar de ce sa te expui cand poti da un pumn pe la spate? Acum inteleg si „anonimatul”(cu toate ca nu am scris si nu voi scrie ca un anonim) pentru ca nu toata lumea se lupta barbateste, pentru ca de multe ori „tu” nu poti fi atacat cu nimic si trag ponoasele cei dragi/apropiati. Asa ca preferi sa stai in umbra si sa ceri explicatii sau sa-ti spui nemultumirile, aici incadrandu-se cetatenii cu bun simt care au ceva de spus nu „postacii de partid” indiferent de cine sunt platiti.
bogdan nu trebuie fortata treaba ci tine de bun simt… nu am spus niciodata ca te fortez am zis ca „as fi cerut”. Raspunsului tau nu ii vad logica… nu inteleg de ce i-ai proteja pe toti care arunca noroi in stanga si in dreapta. cred ca cel mai mult, pe langa faptul ca sunt rivali politici, pe unii ii doare faptul ca nu e moca sa mergi cu autobuzele. Fura altii mult mai mult decat se pierde cu aceste autocare.
Mi-ar fi placut sa se faca o lista publica cu toti de pe forum si numele fiecaruia si asa vor intelege toti cititorii acestui site cine in cine arunca noroi si cine vorbeste deschis.
inca o data spun… m-ar fi avantajat autobuzele pe ruta directa spre bucuresti… dar in lipsa lor ma gandesc si la altii… in buftea nu se lupta doar pentru studio si centru.
Ar trebui facut un program pentru inceput… dimineata si seara…. pentru ca vad, pentru inceput, ca autobuzele cam circula goale, si multi inca merg pe jos…(deci ideea cu „mediatizareal lor ar fi buna”)
O fi legal sa opreasca autobuzele intre statii? ceva gen maxi-taxi? m-am plimbat azi pana in baza si inapoi si am vazut multi care mergeau pe jos…poate daca oprea urcau…e doar o idee.
,,simplu,, daca erai tu baiat corect, nu te mai numeai ,,simplu,,!!! De sfaturi toti sunteti buni!
Stati la pc si va jucati de-a politicieniii. Si altii care nu-i intereseaza de noi stau pe ,,scaun,, si se consilieaza cu Mande si Marian Benzina (care nervos a spart geamurile Primarului, ca nu ia dat ,,dreptul,,) ce sa faca cu banii nostri! Bravo voua! O sa ne mai puna inca 4 ani pavele Primarul, ca astea deja s-au macinat!
am incercat sa schimb numele dar vad ca nu se poate. Gabi ma numesc si mai fac uneori poze paici prin buftea…
Nu ma ascund de nimeni si in plus nu am adus atac nimanui pentru a ma putea identifica printre acele persoane de care spuneam mai sus.
SI la ce faci poze, Gabi, că sunt tare curios? Umblati voi, doi băieți, cu aparatele foto, nu?
Dacă vrei iți schimb eu numele, Dar Gabi e mai undercover decât „simplu”. Tot la categoria „anonim” intră. Oricum, nu e nevoie să-l schimbi, obiectivitatea se vede indiferent de nume.
dap..exact.. 🙂 acel individ sunt:P
Poti sa pui Gabi_RVY sa para mai de la tara :P, glumesc.
sincer fac poze de placere. ti-am mai trimis odata cateva cu meciul de fotbal de la alexandria. am vrut sa iti trimit si de la meciul de sapt trecuta din deplasare…daca vrei da un semn…
hai sa ma si semnez poate urmeaza si altii exemplul.
Fluerarariu Gabriel Marian
Intrebare de 10 puncte: Poate cineva sa explice de ce soferii de pe autobuzele primariei sunt soferi de pe maxi taxi?
Asta da surpriză! 😀
Surprizele nu se termin aici. Am ramas uimit sa aflu ca bunicii mele i s-a cerut BULETINUL de catre trimisi ai primarului in schimbul a 50 RON pentru PASTE !
Am ramas uimit sa aflu asa ceva ! In ce lume traim, cum sa ceri BULETINELE oamenilor in schimbul a 50 DE RON MITA ELECTORALA? Sunt date cu caracter personal, ce sa faca cu buletinele oamenilor?
Ce fel de om ar profita de saracia altora, sunt oameni amarati pentru care 50 ron inseamna posibilitatea de a pune ceva pe masa copiilor lor, e foarte trist ce se intampla.
[quote name=”Vlad Lazar”]Intrebare de 10 puncte: Poate cineva sa explice de ce soferii de pe autobuzele primariei sunt soferi de pe maxi taxi?[/quote]
Dar de ce nu sunt de la PRO Tv? Sau de la Angst?
De ce unii sunt din Centru si nu din Studio?
Valy, s-au terminat șoferii din Buftea? Nu mai găseați decât pe escrocii ăia de pe maxi care și-ai bătut joc de bufteni? E și țiganul ăla impuțit cu părul lung și slinos care fuma non-stop in masină și dădea lumea jos dacă i se atrăgea atenția? Si căruia i s-a retinut permisul pe motiv de băutură la ora 8 dimineața când conducea mașina plină cu peste 20 de oameni? Dacă da, dă de știre, țin neapărat săi fac o vizită să-i aranjez un pic zâmbetul!
hmm 50 ron… astept concurenta…poate primesc mai mult 😛 nicu ma pui si pe mine pe fir? vine pastele si nu am bani de gratar 🙂
[quote name=”Bogdan Tobă”]Valy, s-au terminat șoferii din Buftea? [/quote]
Ai tu informatii ca soferii care lucreaza pe autobuzele primariei n-ar fi toti din Buftea?
E ok dacă sunt din Buftea. Ce salariu are un șofer? Că, bănuiesc, taie bilete și nu bagă nimic in buzunar pe lângă…
Locuri de munca in Buftea, nu prea sunt! Edilul a fost preocupat de soarta lui! GL, x3,x6 asta sa se intrebe buftenii de unde?!!! Dar, eu sunt sigur ca la cat de prosti suntem o sa-l votam din nou! (sa mai bage ceva la buzunar, sau o proprietate ceva…) acum vine randul lui Mande ca a trecut de partea lui!
Fabricute, ceva in Buftea?! Nu prea!
Toba sibtu prea te dai de partea edilului, ce te-a sperit asa rau?!
Amice… sunt suficient de nebun, ca să nu mă sperie nici el, nici voi! Vă puteți scoate ochii, noi, ăștia lucizi și deștepți, suntem destui! Doar râdem de voi și ne plângem de milă, când vă vedem competiția asta de doi lei!
Sigur acei oameni nu sunt trimisi de primar,dar stiu exact ca pdl suna oameni sa vina la sediu sa ia un cozonac si 10 oua intrbatil pe nea piciu din centru ca-i injura aseara.Eu in locul primarului v-as lasa in pace cu prostia voastra,m-as retrage linistit si sa ne imaginam ce va urma?eu unu incerc sa fiu realist-citi vor fi (executati) de pistol in prima luna?incepe frica de a iesi pe strada? se mai termina ce sa inceput in acest mandat?cine este capabil sa ne ofere o garantie?orasul nu ar avea nevoie de continuitate?nu vreau raspunsuri de la pdl ca au uitat ca in buciumeni canalul nu la bagat stoica ci consiliul judetean dar nici nu sa refacut strada ca sa il injure pe primar Primaru a obtinut 10 miliarde vechi de la guvern in aceasta saptamina si de luni vor incepe lucrarile pe Vlasiei si Agricultori asa ca ne asteptam sa vina pdl sa spuna ca ei o vor face cu familia tutunaru,ionita si 2 vecini la o bere cu bosu gun.AI DREPTATE BOGDAN COMPETITIE DE UN LEU A FOST SI IN 2008 DAR AM AVUT NOROC PINA ACUM,SA VEDEM PE MINA CUI DAM ORASUL IN URMATORUL MANDAT DAR NOI OAMENII CARE GINDIM SI NE INTERESEAZA VIITORUL NOSTRU SI AL COPIILOR NOSTRI. SPER SA FIM LUCIZI IN URMATOAREA PERIOADA SI SA NE UNIM SA NU LASAM PE ALTII SA NE HATARASCA SOARTA CU PROMISIUNI
Daca lasam orasul pe mana unor inculti care nu au habar de o gramatica elemantara este clar, daca tu mai ai putin si il pupi in c.. pe Primar este alegerea ta, ti-o respectam, dar nu veni la noi cu astfel de povesti ! Mai bine refa scoala generala, sigur te-ar ajuta mai mult decat o face Stoica, doar asa ai sansa sa realizezi ceva in viata !
Cu tot respectul cuvenit, pe care fiecare si-l castiga in viata, fiindca el nu poate fi impus, tie si Primarului tau, iti spun ca ne intrebam de ce au trebuit sa treaca 4 ani sa se faca ceva si pentru oras? Pentru el evident si-a facut, probabil uneori calicia te impinge la multe, asta este continuitatea despre care vorbesti?Inca 3 ani in care sa fure?sau tu nu vezi cate incep sa iasa la iveala despre Domnul Stoica ? Doar nu ne crezi nebuni sa-l mai votam !?!
Nu, sunteti intr-atat de nebuni incat o sa-l votati pe Pistol……
@gabi- in 4 ani sau facut multe lucruri in Buftea ,vizibile,pe care noi oamenii seriosi le apreciem,numai voi de la PD-L nu vreti sa le vedeti pentru ca sunteti DISPERATI,dupa putere ;
vi se cere sa luptati pt.voi dar defapt georgica va minte si va promitee….ca sa VANDA el Buftea ca pe terenuri. TOT ce scrieti in cur papirul de ilfov e subiect de gradinita E VIZIBIL PT. TOATA LUMEA ca la nivelul asta sunteti! ELEMANTARA este clar ..-refa – pupati-l pe pistol ,doar asa veti realiza ceva in viata; Domnul Stoica a realizat multe inaite sa fie in primarie.
😀 😀 😀
Ne da Stoica ceva de pastele asta?,se aude ca 50 de ron
Imi ard buricele degetelor, dar e pacat sa supunem gazda noastra unor bobarnace pe care nu le merita. Cum am observat de cateva ori, laptopurile primariei sunt deschise dimineata pe Expres, comentariile politice atent examinate si comentate mai mult decat amanuntit. Cum mare parte dintre noi semneaza cu pseudonime, castanele le ia administratorul. Asa imi vin niste intrebari in minte, asa le-as pune…In schimb, gandind la domnul Stoica, aud pe fundal fostii Talismani, bolborosind ceva, parca „singur, atat de singur…”. Ei ! Poate doar imi pare…Imi mai aduc aminte de PIDU, de tribunal, de 32 de milioane de euro, de gradinita, de certitudinea scoaterii din cursa electorala a unuia sau altuia, de multe altele. E drept ca gaina vecinului pare curca, e drept ca UNPR-ul e mai bine pozitionat decat PRM-ul, dar la fel de drept este ca e cam greu sa cari trei pepeni cu doua maini…Pana la urma nu s-a nascut nimeni primar, e o functie efemera, nu moare nimeni nici cand e pe cal, nici cand e pe vale. Iar ma sacaie Talismanii…”singur, atat de singur…”
In politică „singur” e vecin cu „independent”, deci nu ar fi atât de rău in ochii celor mulți scârbiți de grupuri de interese și găști.
Daca nu va mai convine Primarul de ce partidul la conducerea caruia va aflati il sustine in continuare in Consiliul Local pe domnul Stoica, domnule vicepresedinte PSD Buftea, Richard Gioarsa?
Cumva de dragul functiei de Viceprimar? Hai sa-i cantam Talisman si sa facem misto de Primar (ca la bascalie suntem campioni) dar pana la functia de Viceprimar. Cand sunt treburi serioase, gen sedinte de consiliu, proiecte, etc, sutinem Primarul sa nu-i tulburam somnul domnului Marinescu fereasca Dumnezeu!
Ce ti-e si cu verticalitatea omului…….
D-le, sau D-na Valy, eu nu as mai fi stat alaturi de proiectele domnului Stoica nici o secunda din momentul in care a optat pentru o alta formatiune. Daca colegii mei au hotarat sa stea, daca domnul Marinescu a hotarat ca e destul de cald locul de viceprimar, e problema dansilor. Eu am propus din acel moment plecarea „in bloc”, nu am fost destul de convingator, dar nu e vina mea. Nu fac misto de domnul Stoica, doar se vrea o pilda, figura cu Talisman e o gluma. Seaca, dar cu substrat. Daca e sa fiu extrem de sincer – si sunt – cea mai presanta actiune din campania care urmeaza este dezlipirea imaginii celor doi. Am prevazut aceasta situatie cu destul de mult timp inainte, am batatorit aceasta idee, n-am obtinut rezultate. Va irita o melodie nevinovata, in schimb doriti sa nu-i tulburati somnul domnului Marinescu, insinuand o stare oarecum latenta, din partea dansului. Cum spuneti ca suntem campioni la misto, e frumos sa-l catalogati astfel ? Sa nu vorbim de funie in casa spanzuratului, adica de verticalitate, nu ar fi demn…
Dar avem tribunal acum de ce nu am avut in perioada PSD-ROVINARU,PDL- BALALAU? Avem finantare europeana acum si asta este meritul primarului actual care a reusit,chiar daca sa mutat la unpr dar este si a fost PRM nu si-a dat demisia sau a fost dat afara cred eu ca nu am auzit nimic si oricum legal nu putea sa plece din partid.Cred ca in politica scopul scuza mijloacele si cred ca a fost inteligent la faza asta.Richard nu cred ca Stoica este asa de singur,si nu cred ca voi asa de puternici,pacat de alianta dar nu aveti candidat puternic sa se bata cu Pistol,dar o sa-l mobilizati voi.A inceput sa vina in atirnati sa spuna ca el face treaba buna cu canalizarea si se chinuie de mult.Ini spune soacra mea care locuieste acolo ca la intrebat cind se termina si ce urmeaza si a raspuns ca intreaba si va raspunde data viitoare.Pe cine va intreba daca el face treaba multa si buna?
Cine a spus ca domnul Marinescu a facut treaba multa si buna ? Eu, in nici un caz. A facut atat cat a fost lasat sa faca. Personal, cred ca esti puternic atunci cand stai in prima banca, cand laurii iti stau pe frunte, cand – smechereste spus – esti „la butoane”. Majoritatea obtinuta de domnul Stoica in Consiliul local prin toate mijloacele, nu il facea pe domnul Marinescu indispensabil. Cum viceprimarul nu este ales de electorat ci de o majoritate din consiliu, este extrem de simpla debarasarea, formarea altei majoritati impunand postul respectiv. Nu, domnul Stoica nu este singur, un pic de gluma nu strica, doar suntem oameni si nu o sa ne dam foc in piateta primariei din cauza asazisei singuratati, care se dorea o figura de stil. Nici noi nu avem atatia muschi sa ne recomande, domnul Pistol este un adversar redutabil, fara indoiala. Simt insa un vant prielnic din spate, o briza care umfla panzele…
[quote name=”richard gioarsa”]D-le, sau D-na Valy, eu nu as mai fi stat alaturi de proiectele domnului Stoica nici o secunda din momentul in care a optat pentru o alta formatiune. Daca colegii mei au hotarat sa stea, daca domnul Marinescu a hotarat ca e destul de cald locul de viceprimar, e problema dansilor[/quote]
Un partid este condus pe baza hotararilor conducerii. Daca PSD Buftea, prin conducerea sa, in marea majoritate, a decis sa-l sustina in continuare pe Primar in detrimentul dorintei d-voastra de a trece in opozitie, inseamna ca cei multi de acolo au decis ce este bine, atat pentru oras, cat si pentru PSD Buftea. Gresesc eu? Au un alt interes colegii d-voastra de partid decat binele urbei si al partidului?
Iar daca d-voastra nesocotiti deciziile PSD Buftea si faceti oarecum nota discordanta, in cazul unora, de ce nu va dati demisia ca sa demonstrati ca sunteti vertical. Si-n caruta, si-n teleguta nu mai merge……
Eu nu nesocotesc deciziile PSD Buftea, nimeni insa nu are dreptul sa-mi controleze parerile, opiniile, niciodata. Nu o sa-mi dau demisia daca un coleg sau mai multi sustin un punct de vedere, sustin o situatie sau o anumita stare. Ca am avut dreptate, e indubitabil, dar nu e cazul sa scot ochii cuiva sau sa acuz evidenta. Cu riscul de a ma repeta, eu nu am cerut partidului ceva, eu i-am dat. Timp, munca, loialitate…Asadar, pot avea opinii, pot spune franc unde s-a gresit, indiferent de repercusiuni, fara nici o teama. Si-n caruta si-n teleguta nu merge la mine. Eu nu ma zbat intre curva si fecioara, intre corect si incorect, intre interes si delasare. Fiind slab la matematica, la mine doi si cu doi fac totdeauna doar patru. Nu-mi plac compromisurile, le detest, chiar daca sunt temelia politicii. Nu asa cum o inteleg eu.
Domnul Marinescu a luat o decizie buna departande-se de Primar, in felul acesta si-a recastigat o parte din electorat care nu l-ar fi votat tocmai datorita asocierii cu Primarul.
Primarul promite majoritatii din oras ca ii pune pe lista de consilieri. Dar cate locuri peste 200 sunt pe aceasta lista???? 😮 Are voie ?
Valy, un partid este condus de spiritul de turma ? Este o cireada de vite ? Nu cred ! Domnul Richard si-a exprimat si sustinut punctul de vedere, poate tu in locul lui ti-ai fi luat jucariile si ai fi plecat plangand acasa, eh dumnealui a ales sa ramana si sa „joace”. Aici nu era vorba de caruta si teleguta ;), zicala asta merge in dreptul celor care sar din partid in partid cu cadere „la putere”. Hac, parerea mea !
PSD a sustinut proiectele primarului, de unde a rezultat si majoritatea in consiliu intotdeauna domnule Gioarsa. dar mai trebuiesc si niste bani pentru proiectele astea (bineinteles, la mijloc avem si interes electoral, dar…). in conditiile astea eu nu vad decat ca primarul a facut un compromis… pentru toti cei care au sustinut aceste proiecte… pe de alta parte e de remarcat cum psd-ul nu are nevoie domnul Stoica… poate pentru faptul ca arunca in lupta un contracandidat de mareeee valoaree 🙂
[quote name=”Caz”]Valy, un partid este condus de spiritul de turma ? Este o cireada de vite ? Nu cred ! Domnul Richard si-a exprimat si sustinut punctul de vedere, poate tu in locul lui ti-ai fi luat jucariile si ai fi plecat plangand acasa, eh dumnealui a ales sa ramana si sa „joace”.[/quote]
Nu e chiar asa! PSD Buftea este condus din oameni cu experienta politica dar si profesionisti. Exista o problema daca d-nul Marinescu, d-nul Costea, d-nul Nicu Cretu au pareri divergente fata de ale d-nului Richard. Cum adica are o alta parere cu privire la o asemenea chestiune si joaca in continuare?
Nu voi contesta niciodata experienta celor 3 domni enumerati de tine, nu-mi permit ! Dar mi-am permis sa sustin faptul ca o parere diferita intr-un cerc (partid) este de luat in considerare/de analizat, nu neaparat de urmat ! De la discutii in controversa se nasc lucruri constructive, sau macar asa ar trebui . O saptamana linistita va urez !
Pietroiul legat de gitul lui Marinescu se numeste Stoica. Orice ar face nu poate scapa de mariajul care a fost consimtit intre ei. Geoarsa are dreptate de data asta. Marinescu a stat la caldurica lui Stoica, Costea a primit lucrari in oras, normal ca erau multumiti. Acum ar vrea sa se rupa de Stoica, e foarte greu, lumea nu e proasta. Au bagat mina in cascaval impreuna. Pica amindoi, noua ne ramine doar un singur candidat care nu este patat si care doreste binele orasului.
Hahahahahahahahahahhahahahahha 😀 😀 😀 😀
O regula elementara a adevaratei democratii spune ca minoritatea se supune majoritatii. Ca mai apoi se mai intampla ca minoritatea sa aiba dreptate, e alta mancare de crap.Acum nu cred ca poti crede ca exista un fel de dictatura in partid, in secolul XXI ar parea mai mult decat stupid, avem fiecare pareri, opinii uneori diferite. Asta ar fi absurd sa duca la demisii, optiunile sunt individuale, personalizate in functie de simtul, orientarea sau caracterul fiecaruia. Cu tot respectul vis-a-vis de persoanele pe care le-ai enumerat, Marinescu, Dan Costea, Nicu Cretu – care sunt prietenii mei apropiati – nu totdeauna sunt de acord cu ei. Nici ei cu mine dealtfel. Suntem entitati diferite, la noi nu e ca la altii, unde unul bea apa si ceilalti crapa de sete si intreaba mieros :”mai doriti, sefu ?”. La fel si cand suntem in slip si cand suntem in costum de gala, respectul este acelasi. Dupa cum vezi, chestia cu demisia suna aiurea cand datele problemei sunt cele pe care le-am enumerat. In plus, partidul nu sta nici in Marinescu, nici in Dan, nici in Nicu si nici inj mine. Nu ne-ar urma nimeni daca ideile ar fi doar ale unuia sau a catorva oameni. Fiecare se exprima, fiecare spune ce crede, fiecare hotaraste ce si cum, fiecare e important si asta o recunoastem toti. La final, plecam cu o idee care a fost mai bine sustinuta, care are cea mai mare acoperire. Altfel ar fi teancul de demisii mai mare decat cel al adeziunilor…
Nu mai mare decat teancul de cereri pt. angajare ,duse la pistol,de 2 ani care promite si isi bate joc de oameni,se foloseste de datele lor personale…GRAV…aveti grija nu mai dati cnp -urile- ASA doreste el binele orasului…cu vorba
SA TRAITI BINE! Primaru si vicele fac treaba vizibil in oras ,nu promite. stati cuminti ca nu mituiti voi Buftenii..
Aditza intelege ca totul s-a terminat, a fost frumos, ti-a fost bine, gata vine altul sa vedem ce face, trebuia schimbare!
aditza , mai cheama vreo 2-3 ca nu ai sanse singur
Aditza *****cenzurat***** bine ca a facut seful tau angajari (nu are nici el unde ca nu a creat nimic in orasul asta in afara de pavele). Tu incearca sa-l aperi, pt ca lucrezi pt el! Trebuie sa intelegeti ca trebuie o schimbare in orasul asta! Noi, oamenii de rand o vom face!!! Gata cu Don Nelu’ si sugativele lui!
Aditza, ca tot mi-am amintit, poate ne explici cat este de grav faptul ca Stimabilul Nelutu si-a trimis din poarta in poarta oamenii sa le ceara buletinele in schimbul a 50 de ron pe care sa ii primeasca de Paste ! Ma intreb ce face cu pungile de buletine stranse ??? Ce explicatie ai??
[quote name=”adrian nicu”]Surprizele nu se termin aici. Am ramas uimit sa aflu ca bunicii mele i s-a cerut BULETINUL de catre trimisi ai primarului in schimbul a 50 RON pentru PASTE !
Am ramas uimit sa aflu asa ceva ! In ce lume traim, cum sa ceri BULETINELE oamenilor in schimbul a 50 DE RON MITA ELECTORALA? Sunt date cu caracter personal, ce sa faca cu buletinele oamenilor?
Ce fel de om ar profita de saracia altora, sunt oameni amarati pentru care 50 ron inseamna posibilitatea de a pune ceva pe masa copiilor lor, e foarte trist ce se intampla.[/quote]
Poate ne explici !
Nu crezi că ar fi mai elegant, ca până să ceri explicații, să și aduci dovezi in privința aia? Suntem sătui de explicații, de minciuni, de zvonuri… pentru asta avem ziarele Stoica Azi și Ștergarul de Ilfov.
Aditza e Ioana ? Consiliera lu Don Nelu ? Corect, e bine sfatuit, are sanse sa mai ia un mandat de primar la pastele cailor. Cu ea, cu Duta, cu Cristi Corvin poate face un partid. Cu inca citiva chiar si o lista de consilieri, cine stie ? De Corvin nu poate fi sigur, la cat de sarla este il vinde mai rau ca Fifi noul penelist.
Pacalici si gasca din pacate pentru voi nu`s ioana pentru ca nu sunt femeie…Am chestia aia in fata pe care voi o aveti mica pentru ca mintiti cu neobrazare.Cand Fifi a fost numit director bineinteles ca l-ati injurat tot pe primar , inclusiv richard, iar acum ca esti in aceeasi barca cu el pe cine injurati:??? tot pe primar…va meritati soarta amandoi..Niciodata primaru nu a trimis pe cineva la poarta sa ia CNPuri sau sa ofere sume de bani..Asta o faceti voi de 3 ani de zile impotriva lui si va laudati ca voi ati facut strazile din buftea, si mai nou ati refacut biserica din Centru..Stoica este cel care in 2004 a adus PDL-ul la conducere in Buftea si a luat PSD-ul la putere in 2008..Eu cred ca si unii si altii ii sunteti datori si numai voi sunteti cei care credeti ca este necesara o schimbare.De ce nu v-ati aratat coltii acum 2 ani si de ce nu isi da vicele demisia daca sunteti asa de suparati pe Stoica, ca vicele in afara de facultate si restaurante (inclusiv cu richard) nu a facut nimic pentru noi..sunt un cetatean al cartierului studio cu rude in centru si noi suntem multumiti si il sprijinim pe Stoica pt ca este singurul care nu a promis dar a facut