EXCLUSIV: Hubert Thuma a plătit și a apărut la Antena 3. Cât plătește anual pentru presa favorabilă
„E prima oară când vin într-o emisiune, într-un platou de televiziune și am ales să fac acest lucru pentru că sunt liberal și cred în libera exprimare” a declarat Hubert Thuma aseară la Antena 3.
E uimitor că timp de 6 ani în funcția de președinte al Consiliului Județean Ilfov, Hubert Thuma nu a ieșit niciodată la televiziuni, deși a ajuns unul din politicienii de top ai României. Toată România vorbește de el, pentru că e principalul contestatar al primului minsitru, evident exceptând PSD și AUR, de la care nu avea nimeni așteptări să susțină reforma statului. Practic, de acest om depinde viitorul guvernului și al tării, iar el nu iese decât la poze.
Aseară a ales să meargă la Antena 3, la interviu cu soția PSD-istului Daniel Zamfir, unde l-a acuzat pe Bolojan că acesta nu l-a susținut pe Crin Antonescu, omul antenelor și al PSD-ului, și că a USR-izat partiul PNL. Dacă doar astea sunt problemele lui Bolojan, Thuma nu e prea convingător.

Câți bani a plătit Thuma pentru Antena 3
Foto sus primale articole din cautarea pe google după „thuma antena 3”, toate articole de promovare, nimic critic, nicio dezbatere. O situație doar pe ultimii 3 ani și pe cele 3 entități controlate de Hubert Thuma – Consiliul Județean Ilfov, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ILFOV și Apa Canal Ilfov:
25.000 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/119283735
22.000 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/118543510
28.000 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/118543258
97.000 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/118542782
76.000 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/113689786
90.376 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/116482364
26.878 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/120634421
36.138 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/118935393
35.714 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/118825928
35.454 RON
https://e-licitatie.ro/pub/direct-acquisition/view/121344769
TOTAL 472 560 lei pentru Antena 3 SA pentru:
- Servicii pentru evenimente conferinta nationala
- Servicii pentru organizare eveniment „Traim istoria pe viu”
- Material audiovideo realizat in coproductie, cu tematica aleasa
- Servicii organizare conferinta Nationala cu tematica „Istoria Fort 13 Jilava”
- Abonament lunar jurnalul.ro
Interesant e că acum plătește pentru ziarul jurnalul.ro al Antenei 3, care ii oferă servicii de promovare. In 2017, ziarul Jurnalul National (jurnalul.ro) scria că Thuma e penal și că PNL are în conducere penali.
Acum CJ Ilfov plătește cei mai mulți bani către Antena 3 SA pentru achiziția de abonamente la ziarul Jurnalul. La ce ar folosi ziarele acestea Consiliului Județean Ilfov?
La alegerile pentru președinția CJ Ilfov din 2024, partidul lui Dan Voiculescu și Piedone l-a susținut oficial pe Hubert Thuma. Video aici.

Mai multe contracte și către entități fantomă de presă in 2025
In jurul Consiliului Județean Ilfov roiesc o serie de oameni de așa-zisă presă, care primesc bani prin contracte care par fictive. Având în vedere că e vorba despre articole banale, stil comunicate, pe site-uri obscure în general, fără trafic, totul pare doar o sifonare de bani către camarila ilfoveană.

Câteva exemple de contracte cu iz de sifonare, atât de la CJ, cât și de la instituțiile din subordine, Apă-Canal Ilfov și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale ILFOV.
- Adevărului Ilfovean e de fapt publicația fantomă a Primăriei Buftea, prin care este finanțat un individ cu pretenții de jurnalist, care nu a lucrat niciodată la o publicație. Sub pretextul editării unui ziar, el de fapt atacă și murdărește contestatarii primarului Pistol și ai președinteului Thuma. Nu e nicio îndoială, noi, Bogdan Tobă și Eugen Duță, autorii acestui articol, suntem principalele ținte ale acestui individ finanțat de Thuma și Pistol din bani publici. Publicația nu o vede nimeni, decât foarte rar in primărie, iar conținutul e banal, putând fi conceput de orice elev… doar fotografii din abundență și comunicate oficiale, dedicate lui Thuma și Pistol.
- ASOCIATIA CENTRUL ROMAN PENTRU INITIATIVA SOCIALA are un site fantomă și o pagină de facebook la fel, iar ziarul pe care il editează viitorulilfovean.ro are doar varianta online, nu e și tipărit. Site-ul conține doar comunicate de presă, iar pagina de facebook nu are nicio reacție de la utilizatori. Nu am găsit informații publice despre datele financiare și membrii asociației. Și atunci de ce ai plăti bani publici ca să te promoveze o astfel de asociație cu zero rezultate? Pe internet am găsit numele Cătălin Dragomir asociat cu Viitorul Ilfovean, dar nicun alt detaliu despre el.
- Puterea.ro este o publicație care abundă de articole pro Thuma, in stilul comunicatelor de presă primite direct de la cel care plătește. Puterea.ro e deținutră de firma Saray Paper SRL, asociați Gaman Gina Amalia si Stan Mădălin, un giurgiuvean, despre care internetul pomenește că ar fi fost soț al Simonei Docuz, partenera lui Ciolacu, și fin al lui Nelu Iordache. Gaman Gina Amalia l-a imprumutat pe Toma-Florin Petcu cu suma de 350 000 lei, coform declarației de avere a acestuia. Toma-Florin Petcu este membru al PNL și din 2024 este președinte al Consiliului Județean Giurgiu.
- Pe lângă mai cunoscutul dcnwes.ro, care aparține lui Bogdan Chireac, mai găsim plăți și pentru site-uri obscure, ale unor anonimi… sursazilei.ro, ecopolitic.ro, stirideilfov.ro, express de ilfov, actualitateadesud.ro, mediaflux.ro, expertnews sau metropolisnews.ro. Cam toate mai au cotracte asemănătoare și cu alte primării din Ilfov.
- Gandul.ro este un site ostil guvernului Bolojan și pro AUR și Gerogescu. Și totuși Hubert Thuma a plătit 140 000 lei fără TVA pentru servicii de promovare online. Iată exemple mai jos:

Hubert Thuma se ferește de declarații publice, abia in ultimele zile ieșind pentru prima oară cu ele, și asta doar într-un mediu controlat, pe pagina sa de Facebook sau în presa pe care o plătește. Încă așteptăm să aibă curajul să stea față în față cu un jurnalist adevărat.
Expresul de Buftea nu a primit niciodată bani de la vreun partid sau instituție și duce mai departe spiritul, atitudinea, exprimarea liberă și lupta pentru adevăr în Buftea, chiar dacă nu ne numim jurnaliști. Susții Expresul să evolueze, susții comunitatea! Ne poți susține aici… https://www.patreon.com/ExpresuldeBuftea




Lasă un răspuns
Want to join the discussion?Feel free to contribute!