Pavele intoarse pe dos, dar cu gazon de lux
Pe Strada Stirbey, de la Penny la biserică, se montează rulouri de gazon pe trotuar.
E foarte frumoas, iar strada asta e una dintre cele mai importante din Buftea, știind că pe aici intră „străinii” care merg la Tribunal sau la Domeniul Stirbey.
Dacă in privința pavelelor, din cauza lipsei banilor, se procedează stupid, intorcandu-se pe dos, acum se preferă rulourile de gazon, mult mai costisitoare decât insămânțarea.
Daca tot se face ceva si nimeni nu ne spune si noua ce, de ce si mai ales cum, atunci sa ne multumim cu ce aflam pe surse. Sursele sunt din imediata apropiere a primarului, evident! Altcineva cine ar putea sti ce se petrece in fortareata din Piata Mihai Eminescu?
Prin urmare, pe surse am aflat ca tuia, gazonul, probabil si alte plante, sunt achizitionate, cu banii jos, fara licitatie publica, de la o firma din Cernica (?!)! Cel mai probabil fiecare achizitie este sparta pe bucatele pentru a nu depasi plafonul legal astfel ca toata tarasenia, cu iz de parandarat, sa fie intr-un cadru legal. Ma indoiesc ca sutele de tuia plantati pe Agricultori sa coste sub 15000 de euro.
Desigur ca nimic nu este intamplator deoarece primarul localitatii Cernica este domnul Gelu Apostol, fost primar PDL si coleg cu George Pistol timp de patru ani, in perioada in care acesta a fost consilier judetean Ilfov. Inaintea alegerilor locale din 2012, parca s-au vorbit si au abandonat barca PDL, fix in aceasi perioada, sarind in salupa cu doua motoare numita USL.
De aici fiecare poate specula orice! Poate ca este bine ca se face aceasta mega-modernizare a zonei mai ales ca pe acolo se ajunge la doua locatii importante din oras dar eu ma gandesc la cei din Atarnati. I-ai prezentat intr-un articol, nu de mult, croindu-si cu lopetile poteca de pietris prin baltile de noroi pana la strada principala. Tinand cont de acest aspect, ma intreb daca este bune prioritizarea actiunilor primariei? Oare nu este mai important ca toti cetatenii sa beneficieze de niste minime conditii de trai iar mai apoi sa ne punem gazon si in cap?