Cupa firmelor la fotbal – turneu caritabil

Așa cum anunțasem, dorim să organizăm o competiție de fotbal, pe unul dintre terenurile de fotbal din Buftea, competiție la care să participe firmele din Buftea.

Pentru această primă ediție probabil ne vom urni mai greu și nu știu câte firme și de ce calibru vom strânge, sau dacă va ieși perfect, dar sperăm să fie o tradție și să ne revedem in fiecare an. Am mai făcut noi și campionatul de fotbal pe partide și n-a ieșit rău. Cel mai important lucru, toate incasările provenite din taxele de inscriere vor fi donate, in scop caritabil, unor bufteni care au mare nevoie!



Toate incasările pentru Andrei

Anul acesta, incasările, atât cât vor fi ele, vor merge la prietenul nostru de numai 6 ani, Andrei, care suferă de tetrapareza spastica si epilepsie, și ai cărui părinți incearcă cu disperare să strângă suma de 3 000 de euro până pe 18 iulie pentru incă o ședință de recuperare. Nu mai putem pierde timpul, nu mai are rost să ne gândim dacă ne va ieși sau nu, merită incercat, indiferent dacă vom trăi cu apăsarea unui eventual eșec. Ne asumăm riscul!

Cine se implică și cum?

Poate ați observat că până acum am vorbtit numai la persoana I plural, asta pentru că am nevoie de ajutor, de implicarea și a altora! Eu NU cred că voi reuși s-o fac singur! Am nevoie de idei, de păreri, de implicare, de comentarii (chiar și banale), de semnale pe facebook, de răspândit vorba, de orice… Și nu in ultimul rând, de seriozitate! Eu nu am prea mult timp liber și nici experiență cu astfel de acțiuni. E nevoie măcar acum de un „brainstorming” aici, să hotărâm impreună cum facem.

Aș vrea să cred că pentru voi articolul ăsta nu e doar bun pentru trecerea timpului dimineața la cafea și că veți mișca un deget. Dacă nu donezi, nu te vei inscrie, nu te vei implica, nu vei lua parte la eveniment, sau nu vei participa cu idei, nu te condamnă nimeni… dar măcar vino la acest articol cu un comentariu banal, ca un gând bun! Un gând bun poate muta munții! Nu te costă nimic să dai de-a dura acest articol pe facebook, poate il remarcă cineva și ne ajută!

Cine ne poate ajuta?

Am putea să dăm de știre liderilor firmelor pe care le cunoaștem in Buftea, cu toții avem prieteni sau cunoștințe, ba chiar lucrăm in diverse firme. Nu necesită costuri, afară de taxa de inscriere, iar meciurile se vor disputa in afara orelor de program, ca un fel de team building. Pot ieși meciuri frumoase, mai ales intre firmele ce concurează pe aceeași piață.

Să zicem că avem echipele… Unde jucăm? Din start vă spun că vom incerca să limităm la minim cheltuielile turneului. Deci nu vom face cupe, premii, tricouri și altele. Ideea este că vrem să avem costuri minime și cu inchirierea terenului. De aceea ar fi drăguț, dacă unul dintre terenurile sintetice „va intra in joc” scutindu-ne de o parte din taxă, sau cine știe, poate de intraga taxă.

Cea mai frumoasă și mai deșteaptă idee, ar fi următoarea… Dacă se poate, și personal nu văd de ce nu s-ar putea! Primăria Buftea să ne pună la dispoziție stadionul pentru câteva ore, in două sau trei zile! E pauză competițională, terenul nu mai este folosit de nimeni cel puțin o lună! Nu deranjăm pe nimeni, nu avem cum să stricăm iarba, care oricum s-ar reface repede, și vom curăța noi tribunele după plecarea spectatorilor, vom da cu mătura, vom curăța veceurile, vom uda gazonul, orice… Fără acces la vestiare și in club! Nu va cheltui nici un ban primăria!

Inchipuiți-vă cum ar fi !!!! Cu câtă plăcere ar veni firmele și specatorii! Ar ieși ca un festival, 3 zile la rând, și pariez că vom aduna mult mai mulți spectatori decât vin la meciurile echipei de fotbal!

Cineva poate tipări câteva afișe, iar altcineva le poate lipi in diferite locuri in oraș, pentru a strânge și alți spectatori. Vom instala și o urnă, in care fiecare spectator va lăsa câțiva lei, pe care ii vom aduna la suma finală. Și dacă e drăguță, Primăria ne poate oferi și un mic spațiu in ziarul lor, făcut cu bani de la buget, unde să se anunțe competiția.

Ce le putem oferi noi, Expresul de Buftea?

Pentru a face și mai atractivă participarea, site-ul nostru, care are 5000 de vizitatori unici pe lună și 6-700 de vizite pe zi, aproape toate din Buftea, va oferi fiecărei firme inscrise, spațiu publicitar. După anunțarea participării și depunerea taxei, fiecare firmă va beneficia de un articol publicitar, care va sta pe prima pagină . Articolul va fi făcut chiar de respectiva firmă, și poate curpinde și poze, video sau link-uri web.

Propun taxa de inscriere 500 lei… E mult?

Pe teren, fiecare firmă are dreptul la un banner publicitar, care va fi afișat pe toată durata turneului, iar numele firmelor vor fi pomenite in fiecare articol, dar și pe afișele din oraș

Câștigătoarea competiției va beneficia și de spațiu pentru un banner publicitar, timp de o lună, pe prima pagină a expresului, deasupra.  

Aștept părerile și sugestiile voastre, după care vom bate in cuie și un fel de regulament. Timpul ne presează, orice semn de la voi e binevenit!


Nu toți copiii zâmbesc de ziua lor!

Andrei face progrese. Il ajutăm?

Andrei are nevoie de ajutor… Imaginează-ți cum te vei simți TU ajutându-l!

Vă rog… priviti in ochii lui!

]]>

30 raspunsuri
  1. anonimus
    anonimus says:

    imi doresc tare mult sa reusim. Si in familia mea , o gagalice mica are nevoie de gimnastica recuperatorie. Stiu ce inseamna si cate eforturi se fac. Sa ne unim in bine si sa trecem peste orice animozitati cotidiene in a-l ajuta pe Andrei. Intelegere si speranta din partea noastra, atat spera micutul. Sa nu-l dezamagim. Toata dragostea.

    Răspunde
  2. Tudorache Nicolae
    Tudorache Nicolae says:

    Tinem sa-ti multumim din tot sufletul Bogdan, pentru tot ceea ce ai facut si faci in continuare pentru Andrei, precum si altor persoane ce faciliteaza sau participa la un astfel de eveniment.
    Nu gandeam vreodata sa ajungem intr-o astfel de situatie ingrata de a depinde de ajutorul celor din jurul nostru, dar se pare ca viata este plina de neprevazut, deasemenea, este incredibil cata forta poti primi sa lupti pentru „puiul tau”.
    Multumim inca o data tuturor concetatenilor pentru suportul oferit si le dorim „Sanatate” si „Copii sanatosi”, pentru ca ei sunt „lumina ochilor nostri”

    Răspunde
  3. dragoshel
    dragoshel says:

    cine se pricepe prin photoshop sa faca un model de afis. le vom scoate la imprimanta si lipi prin oras. poate vor promova acest eveniment si celelalte situri … 🙂
    un telefon domnului primar sau o intalnire cu dansul pentru a discuta acest aspect Bogdan?? Nu cred ca merge treaba cu terenul echipei de fotbal. Eu as alege la Darza sau „la balon” acolo unde sunt si scaune unde pot sta 20 persoane.

    Răspunde
  4. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Nu țin să fie promovat și pe alte site-uri, dintr-un motiv cât se poate de obiectiv și logic. Dar n-are rost să-l discutăm…

    Interesant ar fi, dacă tot ii pasă cuiva, să fie promovat printr-un mic articol in ziarul primăriei și pe site-ul primăriei. Dar e greu… E greu cu noi, vorba aia!

    Greu e și cu stadionul, deși nu văd NICIUN motiv pentru care am fi refuzați. Domnul primar citește zilnic acet site și chiar cunoaște sigur cazul lui Andrei, deci dacă se vrea (sau dacă e posibil, că poate chiar nu ține de dânsul) am putea fi ajutați. NU e nevoie să-l sun eu, sincer, am o mare problemă cu sunatul persoanelor importante din oraș!

    Răspunde
  5. Tudorache Nicolae
    Tudorache Nicolae says:

    Bogdan, de editarea afisului ma ocup eu.
    Cand ai date concrete sa mi le oferi pentru a le putea implementa in el.
    Te salut !

    Răspunde
  6. dragoshel
    dragoshel says:

    este perfect si la darza. stabileste un interval de zile in care se pot inscrie echipele, face Nicolae afisul incepem promovarea. 🙂

    Ps scoate porcaria asta de votare la comentarii. caut eu si iti trimit un alt plug-in pentru comentarii. te rog 🙂

    Răspunde
  7. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Am depus o petitie pe site-ul primariei, aici…

    [s]http://www.primariabuftea.ro/index.php/petitii[/s]

    Și pentru a fi sigur ca ajunge unde trebuie, am trimis-o deasemenea, și la adresa primar@primariabuftea.ro

    Continutul petitie este următorul…

    [i]Domnului Ion Stoica, primar al orasului Buftea…

    Buna ziua
    Numele meu este Bogdan Toba, locuiesc in Buftea, sunt administratorul site-ului independent, http://www.expresuldebuftea.ro și vă scriu in numele a mai multor utilizatori ai site-ului.
    Site-ul nostru si-a propus organizarea unei mini-competitii de fotbal la care sa participe cateva firme din Buftea, iar banii strânsi cu aceasta ocazie sa fie donati unui copil buftean care are mare nevoie. Este vorba despre Andrei Stefan, iar informatii despre acest caz găsiti pe http://www.andreistefan.eu
    Competiția poate avea beneficii economice și sociale pentru oraș. Firmele participante ar putea avea beneficii de pe urma publicității făcute cu această ocazie, dar si comunitatea bufteană poate fi senzibilizată, și poate pentru prima oară, va fi o actiune care va uni multă lume, fara interese ascunse.
    In acest scop vă rugăm să ne susțineți, dacă binevoiți și dacă se poate, astfel:
    1… Să ne puneti la dispoziție Stadionul Orășenesc Buftea pentru 2 zile (2 ore/zi), doar cu acces la gazon, tribune și toalete.
    Noi ne vom ocupa de intraga organizare, curătenie și vom raspunde de eventualele pagube produse.
    2… Să ne oferiți un spațiu oricât de mic in ziarul primăriei Buftea Azi, in care să ne promovăm aceasta actiune caritabila.
    NU tinem neapărat sa apara in acest ziar, cu ocazia promovarii actiunii, numele site-ului nostru!

    In speranta că veti lua in considereare cele dorite de noi, cetăteni ai orasului Buftea, pentru o actiune caritabila, va rugăm a ne transmite un răspuns cat mai rapid.
    Mutumim
    Comunitatea online expresuldebuftea.ro

    [/i]

    Oricum ne vom descurca si fara ei!

    Propuneri, sugestii, vă rog… E mare taxa de 500 de lei? E bine sa asteptam inscrierea firmelor sau sa stabilim intai data? Aveti semnale ca e vreo firma interesata?

    NU e obligatoriu ca jucatorii sa fie si angajati ai firmei…

    Răspunde
  8. blaga
    blaga says:

    pai cand ii iei asa, mai vrei sa te si ajute?… ziceam de primarie…gaseste firmele si apoi se stabileste data…poate doar angst-ul sa participe cu vreo 3-4 echipe

    Răspunde
  9. Andrei
    Andrei says:

    Expres stii cine sunt!

    Am si eu cateva idei si nu cred ca sunt rele.
    Poate ar fi ok daca ai face cu ajutorul lui „dragoshel” care isi pune imprimanta la bataie sau poate iti va putea tipari cineva niste invitatii si sa pierzi frumusel o zi libera plimbandu-te prin diferite firme din Buftea…sunt destule

    Redis
    ANGST
    Fabrica de Paine (unde va fi mai greu dar eu zic ca s-ar putea)
    Agricantus
    Pharaon

    sau ce vei mai gasii…nu stiu daca toti cei din firmele mari au timp sa intre pe site-uri asa cand merge cineva intre ei si le explica despre ce e vorba este altceva;).

    Daca ai nevoie de editari in PhotoShop (Scape) iti stau la dispozitie;).

    Răspunde
  10. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Echipele independente nu ar avea nicio motivatie sa participe, de ce sa dea bani? Crezi ca misca pe cineva un caz de genul asta?

    A, da, compasiune, parere de rău, dar pana la bani. Nu se deranjeaza nimeni, absolut nimeni, sa fim seriosi. Nimeni nu ar da o suma mare, iar daca ar vrea sa doneze un 5 lei, va zice… „ce ma mai chinui sa donez 5 lei, sa ma duc la banca, sa intru pe net, sa ma duc la o urnă… și așa nu conteaza suma asta mică!”

    Daca nu suntem realisti, nu facem nicio branză! Nu trebuie sa pierdem timpul alergand după cai verzi și nici sa ne punem mari sperante! Lumea are alte treburi, n-are timp și bani! Probabil părinții lui Andrei știu asta!

    Abia daca au citit prea multi articolul pana la capăt! Spunea Dragos sa scot voturile alea de la comentarii! Da, sunt nașpa, dar măcar pe butonul verde poate apăsa cineva care e miscat un pic… Nu ne ajuta cu nimic, dar e un semn!

    De aceea am zis că firmele pot dona banii și iși pot face și reclamă. Multi habar nu am la ce le foloseste reclama… Să vedem cine se inghesuie!

    A… dacă tu, persoană fizică, sau Primărie, iți faci echipă, plătești taxa, ești binevenit!

    Răspunde
  11. Vali V.
    Vali V. says:

    Bogdan vezi ca ti-am dat add pe FB, o sa vb cu baietii sa strangem si noi cateva echipe. Poate facem intr-un fel sa ne vdm sa vbm.

    Răspunde
  12. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    [quote name=”Andrei”] nu stiu daca toti cei din firmele mari au timp sa intre pe site-uri asa cand merge cineva intre ei si le explica despre ce e vorba este altceva;).

    .[/quote]

    Ba da, toate firmele mari se uita pe internet. N-ar trebui sa existe firma care sa nu foloseasca internetul. Eu voi da mail la cateva firme din Buftea cu afisul actiunii! N-au cum sa nu-l vada!

    E imposibil ca cineva sa mearga cu jalba in proțap pe la ușile firmelor și să explice. E mult mai simplu pe internet!

    Se pot inscrie orice echipe… de prieteni, firme, chiar și partide, primarie, scoli, ba chiar se poate face și o selectionata a consilierilor locali sau una de la CS Buftea. Nu știu daca 500 de lei e mult…

    Mai așteptăm și mâine un răspuns din partea primăriei privind petitia, daca nu primim răspun, considerăm refuz și mergem mai departe… Vom stabili repede data, pentru ca ne grăbim.

    Răspunde
  13. Andrei
    Andrei says:

    ok ..e o idee buna.
    Eu am pus stirea pe peretele meu de facebook…o sa zic din gura in gura pe unde mai umblu si eu si poate cine stie …

    Daca ai nevoie de ceva si crezi ca te pot ajuta …anunta-ma;)

    Răspunde
  14. Vali V.
    Vali V. says:

    Am vb cu cateva persoane, sunt interesati mai multi, sunt firme care nu au echipe dar asta nu e o problema, le dam noi echipe care sa ii reprezinte, important e sa mai batem si la usi nu doar sa postam pe FB, bloguri sau statusuri de mess, daca aveti cunostinte care au afaceri in Buftea si vor sa contribuie luati legatura cu Bogdan, ca altfel nu facem treaba.

    Răspunde
  15. anonimus
    anonimus says:

    Am postat mai sus si am spus ca am si eu o gagalice in familie care face terapie Vojta (recuperare locomotorie). Are 3 luni si jumatate, 4,2 kg. Terapia o face la spitalul Obregia, fost nr.9. Am fost la primul consult si am facut 5, 5 ore in situatia in care am stat acolo 2o de minute. Parintii lui Andrei nu spun prin ce trec. Emotional, nici nu ai cum sa descrii prin ce stare psihica treci. Aici, la Obregia, cladirea e de un cenusiu identic cu sufletul pe care il ai indreptandu-te spre spital. Pe un hol sunt 6 scaune si 4 cabinete. Unul pentru doctor si trei pentru tratamentul Vojta. Stai pe scaun, iti pastrezi calmul, dar din cabinete auzi urlete de durere si disperare. Strigate de „ajutor”,” ma doare tare”, „nu mai pot”,”lasa-ma”, alaturate de strigatele disperate pana la raguseala ale nou nascutilor te fac sa paralizezi de durere si disperare. Am destui ani, am trecut prin bune si rele, nu mi-e rusine sa recunosc ca am inceput sa plang si sa ma rog. Nu doresc absolut nimanui sa treaca prin astfel de momente. As fi dorit sa iau asupra mea durerea celor din cabinete, as fi dorit sa mor cu ea, mai ales ca sectia este de pediatrie…niste copii nevinovati, care cunosc durerea inaintea topoganelor, a papusilor si a bicicletelor. Am plans fara rusine, ca acum cand scriu si cand abia zaresc tastele. Nu Bogdan, 5 lei nu sunt putini atunci cand vin din suflet, pentru suflet. Papadia aia mica e nepotul meu, mi-e drag, tare drag. Va inteleg, parinti ai lui Andrei, mai bine decat credeti. Si voi aveti nevoie de caldura, de dragostea si incurajarea noastra. Nu-l cert pe Dumnezeu, nu-l intreb „de ce ?”, nu ma mir ca pune-n spatele unora greutati mai mari decat pot duce…Il rog sa ne ajute, sa ne ierte si sa ne dea putere. Succes baieti, sigur veti dormi mai impacati daca reusiti ajutorul pentru Andrei. Eu nu mai pot juca fotbal decat cateva minute, dar daca ma primeste cineva in echipa minutele alea platesc si eu un abonament al unei echipe (poate a Expresului, daca nu e deplasata propunerea mea). Ajuta-i Doamne pe toti ce au nevoi de acest fel !

    Răspunde
  16. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    [quote name=”Vali V.”]Am vb cu cateva persoane, sunt interesati mai multi, sunt firme care nu au echipe dar asta nu e o problema, le dam noi echipe care sa ii reprezinte, important e sa mai batem si la usi nu doar sa postam pe FB, bloguri sau statusuri de mess, daca aveti cunostinte care au afaceri in Buftea si vor sa contribuie luati legatura cu Bogdan, ca altfel nu facem treaba.[/quote]

    Da, Vali, nu e nvoie să aibă echipă de fotbal, ci doar să achite taxa, iar noi oferim reclama. Jucători se găsesc și echipa poate avea oricât de multe rezerve.

    Se pot strânge, sa zicem, 10-20 de persoane, care să pună ficare bani pentru taxa de inscriere, și să joace in echipă pe rând.

    Nu va deranja pe nimeni dacă vin și oameni de la partide sau echipe de la partide și ar fi bine să avem și ceva nume grele ale orașului.

    De la primărie nu am primit niciun răspuns, deci ne vom descurca singuri. Probabil au alte treburi. Vorbesc la teren la Dârza să vedem când au liber și mâine poate vom stabili afisul.

    Zic taxa să fie de 400 lei de echipă.

    Răspunde
  17. Catalina
    Catalina says:

    „De la primărie nu am primit niciun răspuns, deci ne vom descurca singuri. Probabil au alte treburi”.

    Bogdan, redactia Buftea Azi isi afirma intreaga sustinere a proiectului initiat de site-ul de dezbateri libere al orasului, Expresul de Buftea, cu privire la actiunea de strangere de fonduri pentru micutul Andrei Tudorache.

    Răspunde
  18. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Cam acesta ar fi afisul oficial…

    [url]http://img851.imageshack.us/img851/1001/afis1c.jpg[/url]

    Va rog, cine are sugestii, păreri, e binevenit…

    Are cineva posibilitatea sa ni-l tipăreasca? Și poate se mai ofera careva, pentru cateva locatii bune unde il pot pune…

    Răspunde
  19. dragoshel
    dragoshel says:

    cam mult text. chestia cu situl are peste 400 de vizite nu cred ca trebuie sa apara. asta afla cei care doresc sa se inscrie…

    Răspunde
  20. Anonim1
    Anonim1 says:

    [quote name=”Expresul de Buftea”]Cam acesta ar fi afisul oficial…

    [url]http://img851.imageshack.us/img851/1001/afis1c.jpg[/url]

    Va rog, cine are sugestii, păreri, e binevenit…

    Are cineva posibilitatea sa ni-l tipăreasca? Și poate se mai ofera careva, pentru cateva locatii bune unde il pot pune…[/quote]

    S-a rezolvat cu tiparitul?
    Am incercat si eu dar pentru A4 textul este scalat si nu se vede clar, iar pt A5 este textul mic.
    Daca faci alt afis cu text mai mare sa-l dai si pe ala sa incerc.

    Răspunde
  21. anairam
    anairam says:

    rectificare :
    afis alb negru
    15 printate inainte de editare(quality bine)
    25 printate dupa editare (quality OK)

    Cand si unde ne intalnim? eu ajung aprox ora 10 pm acasa.

    o zi buna tuturor.

    dc mai e nevoie de afise just let me know 😉

    Răspunde
  22. Tudorache Nicolae
    Tudorache Nicolae says:

    Iata ultima versiune buna de printat : [b][url]http://www.andreistefan.eu/wp-content/uploads/2011/06/Afis.jpg[/url][/b]
    Multumiri tuturor !

    Răspunde
  23. Expresul de Buftea
    Expresul de Buftea says:

    Avem deja cateva tiparite, cine mai poate tipari, sa nu exagereze deocamdata. Haideti sa le imprastiem pe acestea si mai vedem…

    La mine la pravalie gasiti daca vreti sa luati cate unul sa lipiti. Daca nu, sunati-ma si va aduc eu, daca aveti un loc bun de lipit.

    Deja avem o echipa inscrisa care a si dat banii…

    Răspunde

Lasă un răspuns

Want to join the discussion?
Feel free to contribute!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *